Chinawoman – Let’s Part in Style (2014)

De . Categorii: Cronici, Doar online, Muzica

Etichete: ,

Publicat în April 13, 2014 , o comentarii

Chinawoman

Michelle Guervich este confundată, uneori, cu o asiatică, deşi este o canadiancă născută într-o familie de imigranţi ruşi. Cu toate că nu avea niciun gând să intre în industria muzicală, preferând filmul, a compus, la sugestia unor prieteni muzicieni, melodia I Kiss the Hand of My Destroyer ce va ajunge, în final, pe albumul de debut, Party Girl.

Ceea ce defineşte muzica lui Michelle este stilul minimalist, infuzat de fatalismul cuminte al romanţelor europene şaptezeciste. Descrisă drept varianta feminină a lui Leonard Cohen, Chinawoman se distanţează de acesta prin influenţele baladelor pop sovietice, resimţite vag în muzica ei. Albumele ei trasează drumul de la dezamăgirea în iubire şi superficialitatea prietenilor la cinismul inevitabil al unei despărţiri şi anihilarea tuturor emoţiilor. Decorul ideal în care asculţi Chinawoman este dormitorul semi-întunecat, într-o după-amiază liniştită, alături de un pahar de vin, rememorând cinic experienţele mai mult sau mai puţin fericite ale vieţii tale. Michelle îşi înregistrează albumele în acelaşi ambient, după cum declară în câteva interviuri.

Party Girl, album lansat în 2007, a făcut-o pe artistă cunoscută compatrioţilor săi ruşi, formându-i, astfel, un fanbase consistent în Europa de Est. Soundul este simplu şi elegant, cu versuri dominate de melancolie, însoţite de sarcasm şi sardonic. Blazarea faţă de viaţă, încercările nereuşite de a o resuscita – prin droguri, alcool, experienţe erotice tabu (ménage à trois) – şi, totuşi, dorinţa unei relaţii intime ideale, care, de fapt, nu există, plasează muzica lui Michelle într-o latură dark-glamour, păstrând vag ideea de moral, prezentând prin sarcasm decadenţa („Aviva, Aviva/ C’mon lets have a threesome/ It’s how our love must end”).

Cel mai recent album, lansat la sfârşitul lui februarie 2014, Let’s Part in Style, urmează aceeaşi atmosferă ambientală, lowcore, de melancolic post-punk, însă de bon ton. Cele 10 piese conţin infuzii de disco şi pop vechi, puţin backing vocal, elementul electro – redus la un beat simplu, câteva acorduri de pian, ironie şi cinism.

Chinawoman este singură şi singuratică, incapabilă să funcţioneze într-o epuizantă relaţie amoroasă obişnuită, sinceră cu sine („Twice a year seems reasonable to me/ To take care of one’s extramarital needs”), însă fragilă („I carry on but/ I can’t forget what was said”). Nu doreşte să modifice nimic din situaţia în care se află, ci doar să îşi exprime dezamăgirea. Versurile din Good Times Don’t Carry Over ne reamintesc de futilitatea amintirilor plăcute, văzute ca fiind incapabile de a constitui un ajutor real în perioadele dificile. Apoi, schimbă registrul, cântând despre efemerul tinereţii (Blue Eyes Unchanged). După, ne introduce într-un teritoriu neutru, detaşându-se de iraţionalul sentimentului, restabilind echilibrul emoţional al albumului („We know well/ What time does to our kind/ So tonight/ Let’s part in style”).

Jucăuşă, Chinawoman conchide că Woman is Still a Woman, întrebându-se „How much wood would a wood chuck chuck, explicând în vers tragicomic faptul că, orice am face, totul este în zadar („No matter where you pledge allegiance/ You’ll always be damned”). Femeia, însă, vrea să fie admirată, într-o iluzorie încercare de escapism („I just want to be a lady/ On Tuesday afternoons”). Atmosfera albumului este completată de un vals tern (Walz #1), soarele a apus, vinul s-a terminat, iar viaţa merge mai departe.

Pe scurt, albumul se află la limita dintre comercial/superficial şi calitativ. Văd albumul Let’s Part in Style ca o retrospectivă a experienţelor lui Michelle, ca o confesiune detaşată aproape total de resentimente, făcută într-o atmosferă intimă. „My show is a place for loners to unite”, declară Michelle într-un interviu pentru revista Weekday.

Karina Ferariu

Karina Ferariu

karina scrie uneori despre muzică.

Mai multe articole de