Swans – To Be Kind (2014)

De . Categorii: Cronici, Doar online, Muzica

Etichete: ,

Publicat în May 19, 2014 , o comentarii

Swans - To Be Kind

Muzica experimentală nu este pentru publicul larg. Fiind un clivaj bizar de sunete, acest gen nu are priză la publicul amator, dornic de armonii simple, în game majore, vesele. Swans face parte din categoria avangardismului „temperat”, încă inteligibil pentru auditoriu. Deşi muzica lor este formată, în mare parte, din bucăţi instrumentale disonante, acestea se îmbină cu vocea puternică a lui Michael Gira (singurul membru permanent), închegând totul într-o manieră omogenă, echilibrată.

Pe data de 13 mai a anului acestuia, s-a lansat To Be Kind, un album ce vine după The Seer (2012), considerat drept climaxul a tot ceea ce reprezintă Swans. Despre The Seer s-a vorbit destul, mi se pare inutil să o fac şi eu. Lansat atât în format digital, cât şi pe CD şi vinil, albumul conţine zece melodii, având două ore lungime. Şapte dintre acestea au apărut deja (în formă oarecum diferită faţă de cea finală) încă din anul 2013 în ediţia limitată a compilaţiei Not Here/Not Now. Piesa A Little God in My Hands a fost lansată ca teaser la sfârşitul lunii martie, stârnind un val de speculaţii privitoare la ceea ce va fi To Be Kind. Mi-a părut dezamăgitoare, din cauza instrumentalului cuminte, însă partea vocală (individuală şi corală) a păstrat atmosfera sumbră, tipică Swans. Oxygen a fost lansată în aprilie, având un stil diferit faţă de precedenta, amintind de funk, semn că albumul avea să fie eclectic. Însă nici vorbă de asta; totul este compact.

Melodia de deschidere (Screen Shot) este o litanie a non-existenţei („No pain, no death, no fear, no hate”, „No time, no now, no suffering/ No touch, no loss, no hand, no sense.”) ce se transformă, spre final, într-o cerere imperativă de a trăi („Love, now, breathe, now!”). Just a Little Boy (for Chester Burnett) este complexă; versurile vorbesc despre pacea copilului nenăscut, izolat de tumultul lumii exterioare („I sleep in the belly of kindness.”), continuând cu ţipătul haotic al solistului, demonstrând latura malefică a oricărei fiinţe umane, culminând cu dorinţa de a fi iubit. Personal, piesa îmi aminteşte de caracterul paradoxal al Steppenwolf-ului lui Hesse („I’m not human” – „I need love”). Melodia îi este dedicată lui Howlin’ Wolf, pe care Gira îl admiră, însă instrumentalul se mulează parţial pe stilul bluesului, adaptându-l: „ […] we could never get it (– the specific blues rhythm) because we’re just too fucking white”, recunoaşte Gira într-un interviu pentru Pitchfork.

Pilonul central al compilaţiei este Bring the Sun / Touissant L’Ouverture, 35 de minute de experienţă extatică pură, asemănătoare ceremoniilor şamanice. Prima jumătate este intensă, frenetică, pe când cea de-a doua are ritm incantatoriu, invocând libertatea şi numele lui L’Ouverture,  eliberatorul sclavilor haitieni în secolul 18. Some of the Things We Do este o melodie monotonă care descrie rutina, plasată perfect după explozia energetică a piesei anterioare, eliberând atmosfera de efervescenţă. She Loves Us! readuce, însă, starea de alertă, amintind de o ceremonie bahică („Come to my mouth/ Come to my tongue/ […] Your name is fuck/ I’m going home! I’m going home!/ Hallelujah! Hallelujah!”), pe când melodiile următoare nu provoacă o impresie puternică, fiind mai mult o extensie a primei părţi a albumului. Piesa eponimă are un tempo liniştit, post-rock, însă nu-şi pierde caracterul de noise/experimental. Poate poziţionarea ei pe ultimul loc nu este accidentală, albumul încheindu-se, astfel, cu mantra moralizatoare „To be kind, to be kind” şi cu versurile romantice „There are millions and millions of stars in your eyes”. Însă Gira declară (în acelaşi interviu pentru Pitchfork) faptul că face referire la exaltarea oferită de muzică, nicidecum la un happy-ending stereotip: „If you’re looking for a religious conversion, it’s not here.”

To Be Kind este sincopat, provoacă tensiune, muzica se încheie brusc doar pentru a reînvia violent în minutele următoare, ceea ce ţine ascultătorul într-o stare alertă, iar adaosul vocal feminin (St. Vincent, Little Annie, Cold Specks, logodnica lui Gira) completează sunetul greoi al albumului, fără a-l încărca. Este un album bun ce merită ascultat, chiar dacă nu ai nicio experienţă în acest gen muzical; este suficient de eclectic pentru a permite accesul către un auditoriu nou, însă păstrează linia specifică a stilului experimental.

Karina Ferariu

Karina Ferariu

karina scrie uneori despre muzică.

Mai multe articole de