Calvarul @ TIFF 2014

De . Categorii: Cronici, Doar online, Film

Etichete: , ,

Publicat în June 03, 2014 , o comentarii

 
 
calvary-2014-006-brendan-gleeson-long-shotRegia: John Michael McDonagh

Distribuţia: Brendan Gleeson, Kelly Reilly, Chris O’Dowd

An: 2014

În contratimp cu Philomena, film care a deschis cea de-a treisprezecea ediţie a TIFF, Calvarul porneşte de la premisa că faţa nevăzută a clerului catolic irlandez este deja un subiect explorat până la clişeizare de artele vizuale. Ce mai rămâne trebuie spus cu o concizie de post-scriptum publicului care a adoptat deja o părere şi pentru care nu ar fi oportun să se răzgândească atât de curând.

Într-o dimineaţă de duminică, în confesional, un enoriaş îşi informează duhovnicul că îl va omorî peste o săptămână, date fiind abuzurile fizice la care a fost supus în copilărie de un preot între timp decedat şi, mai ales, având convingerea că îi vorbeşte acum unui nevinovat. Uciderea unui vinovat, a unui păcătos de rând, echilibrându-l, l-ar lipsi de extazul anticipat al distrugerii. Spectatorul se vede prins în mrejele Calvarului ca policier, unde părintele James (Brendan Gleeson), singurul care cunoaşte identitatea viitorului criminal, îi dăruieşte acestuia libertatea de a alege să-şi împlinească sau nu întregul plan.

De-a lungul săptămânii patimilor părintelui James, în orăşelul său din comitatul Sligo, clericului i se pune la îndoială capacitatea de a oferi vreun tip de sprijin agnosticului obişnuit. Totuşi, puţini ratează ocazia ca, rămaşi câteva clipe singuri cu acesta, să-i dezvăluie esenţa problemei lor, în scopul de a afla, matematic, ce şanse au la fericirea 24/24.

calvary02Bătrânul scriitor mucalit, văduva cea pioasă, femeia desfrânată, tânăra care a încercat să se sinucidă din dragoste, mecanicul de culoare, medicul ateu, colegul mai tânăr, care a ales preoţia nefiind destul de inteligent pentru vreo altă slujbă „respectabilă”, măcelarul jovial, puşcăriaşul, barmanul care le-a văzut pe toate, deşi personaje-tip, ies din anonimat în primele minute de interpretare. Milionarul singuratic (Dylan Moran, într-un rol atipic), epatând înainte de a-şi mărturisi fragilitatea, i se laudă părintelui cu unul dintre tablourile expuse în conacul lui: „I don’t have to know what it means. I own it. That’s enough.”

Regizorul şi scenaristul Michael McDonagh spune o poveste contemporană cu liniaritatea unei tragedii antice. Bătrânul preot agresat verbal de tatăl unei fetiţe cu care a schimbat câteva vorbe, de drag, se retrage, de-a lungul a şapte zile, dintr-o lume în care gratuitatea gesturilor a devenit un fenomen enigmatic şi unde, din ce în ce mai des, a înţelege înseamnă a avea timp de pierdut. Biserica incendiată, câinele sacrificat, unele dialoguri la limita absurdului îi lămuresc protagonistului faptul că nu ar avea pentru ce să fugă din calea pericolului iminent. În urma lui va rămâne liniştea satului de coastă, unde localnicii se coagulează, pentru scurtă vreme, doar în jurul punctelor care le tulbură placiditatea.

Calm, nobil, insular, Calvarul este o ciudăţenie printre filmele de festival ale ultimilor trei ani. Un Dogville răsturnat, filmul lui McDonagh arată că, de fiecare dată, alegerile între bine şi rău sunt mai puţin echivoce decât ne vine uşor să credem.

 

Alexandra Găujan

Alexandra Găujan

Îmi place să apăs butoane misterioase. Am declanşat în felul ăsta alarme, proceduri de securitate, neplăceri. Între 19 şi 24 de ani, la Litere, nu am găsit suficiente butoane. Ca să-mi ocup timpul, am citit bibliografii obligatorii şi facultative. Acum apăs mai multe butoane ca oricând.

Mai multe articole de