Propaganda de extremă stânga şi emisfera cerebrală dreaptă // Russkaja @ TIFF 2014

De . Categorii: Cronici, Doar online, Film, Muzica

Etichete: ,

Publicat în June 11, 2014 , o comentarii

Russkaja - Crucisatorul PotiomkinPropaganda de orice tip este o sursă interminabilă de fascinaţie. Organizăm maratoane pentru devoratori de publicitate şi scriem kilometri de teze despre formele de manifestare ale lui zoon politikon, ieri şi azi. Chiar dacă timpul şi evenimentele istorice care se succedă alterează şi modul de percepţie al propagandei, cea comunistă va capta întotdeauna interesul într-un fel aparte. Nicolae Manolescu scria, într-un articol din România literară: „Cred că nu greşesc afirmând categoric că Occidentul a câştigat, în epoca postbelică, toate războaiele cu Uniunea Sovietică, mai puţin unul: acela propagandistic.” Şi, într-adevăr, la vremea ei, propaganda de extremă stânga se pare că a avut succes („Milioane de tineri occidentali au fost amăgiţi de promisiunile sovietice”). Dar, pentru că timpul şi istoria schimbă modurile de percepţie, astăzi (re)vedem aceleaşi elemente de propagandă, dar le privim altfel.

Crucişătorul Potiomkin din 1925 a avut la TIFF anul acesta proiecţie specială, acompaniat live de Russkaja. Filmul, la vremea lui, film de propagandă, astăzi este cult film. Anul trecut, proiecţia filmului Earth a fost acompaniată live de DakhaBrakha, iar ideea filmului şi stilul trupei au fost într-o compatibilitate absolut spectaculoasă. Russkaja, însă, are o abordare puţin diferită. În general, în cazul filmelor mute, accentul principal cade pe încărcătura emoţională care poate fi transmisă, fapt pentru care, jocul actorilor tinde înspre exagerarea expresivităţii faciale. Astăzi, fie că e vorba de schimbarea modului de percepţie, fie că e vorba de cinism, acest element care declanşa valuri de emoţie şi empatie apare mai degrabă comic.

Importanţa mesajului emotiv al filmului este dublată în momentul în care este anunţat faptul că subtitlurile sunt în germană, presupunând că germana, totuşi, nu este accesibilă tuturor. Corzile sensibile sunt atinse, totuşi, prin ilustrarea camaraderiei dinte mateloţi, dispuşi să moară unul pentru celălalt în momentul revoltei împotriva ofiţerilor, dar nu se poate nega faptul că elementul declanşator al revoltei este comic: mateloţii se plâng de carnea stricată, iar ofiţerii declară senin că viermii din ea nu sunt dăunători. Acompaniamentul de tubo polka accentuează de multe ori latura comică a unor scene: stilul alert şi săltăreţ al laturii sonore a revoltei îi conferă un aer de desen animat.

Ideea de hibrid era la un moment dat înscrisă în liniile grotescului, dar, prin schimbarea conştiinţei colective de trecerea timpului, hibridizarea este una dintre uneltele creative importante ale ultimelor decenii. „Atunci” şi „acum” se amestecă prin intermediul trupei: trecutul este adus în sală – membrii trupei, îmbrăcaţi în mateloţi, conferă filmului o extensie fizică până pe scena Casei de Cultură; prezentul tridimensional este împins în trecutul bidimensional – trompetistul (şi nu numai) cântă în picioare lângă ecran în scenele foarte alerte. Amestecul de folk şi thrash metal, amestecat la rândul lui, spiritul revoluţionar, sentimentul de unitate şi camaraderie emanate de peliculă transformă sobrietatea unui film de propagandă devenit cult într-o tragi-comedie.

Anca  Chiorean

Anca Chiorean

Am o pasiune pentru dualităţi, treimi, bipolarităţi şi, mai ales, oximoroni. Pe toate le caut peste tot. În jurul meu, în cărţi, în teatru, în filme. Şi, de cele mai multe ori, le găsesc.

Mai multe articole de