Vulpea şi ratonul / Ningen @ TIFF 2014

De . Categorii: Cronici, Doar online, Film

Etichete:

Publicat în June 02, 2014 , o comentarii

Ningen
Regia:
Cagla Zencirci, Guillaume Giovanetti
Distribuţia:
Masahiro Yoshino, Masako Wajima, Xiao Mu Lee
An:
2013

 

Filmul începe cu un pariu făcut de vulpe şi raton: să se întrupeze în om, pentru a încerca să fure averea cuiva. Cu toate că nu e foarte clar de la început, acesta e laitmotivul filmului, iar întreaga poveste a CEO-ului care încearcă să îşi salveze compania de la faliment, îngrijorându-se atât de mult pentru viitorul angajaţilor săi şi al familiilor acestora, încât aproape se sinucide, nu face decât să sublinieze subtil scena de la început.

Vulpea şi ratonul e împărţit în trei secţiuni, fiecare corespunzându-i unul dintre personajele mitului vulpii şi al ratonului: omul bogat, ratonul şi vulpea. Aşadar, pentru început, aşa cum spuneam, îl cunoaşte pe CEO-ul companiei aflate în pragul falimentului. Acesta apelează, în repetate rânduri, la un prieten, director al unui restaurant mic, dar de succes, în speranţa că acesta îl va ajuta financiar. În schimb, prietenul nu-l ajută decât să încerce să uite, aspect la care el pare a nu fi neapărat un expert, lăsând impresia că, în spatele acestei jovialităţi jucate destul de credibil, ar ascunde ceva. Încercările de obţinere a banilor pentru salvarea companiei eşuează, acesta fiind momentul în care CEO-ul încearcă să se sinucidă. Din cauza asta, prietenul îi recomandă soţiei acestuia un loc unde ar putea să-l trimită pentru tratament, subliniind faptul că va avea parte de îngrijirea de care are nevoie.

Următoarea parte a filmului se concentrează pe felul în care se descurcă CEO-ul în azilul în care e internat. Aici, cunoaşte o femeie cu care ajunge să se împrietenească, femeie care îl duce pe acoperişul clădirii, să vadă munţii, ceea ce funcţionează ca element eliberator pentru ambele personaje, dar mult mai mult pentru femeie, care dispare, înainte de a termina de scris povestea unui raton care ia formă umană şi devine preşedintele unei companii. Vulpea încă nu primise un rol. Cu toate acestea, ultima parte a filmului e rezervată vulpii, despre care înţelegem că e soţia CEO-ului, care, folosindu-se de faptul că e bolnavă, reuşeşte să-l convingă pe patronul restaurantului să-şi vândă afacerea şi să-i ofere ei banii. Însă, în loc să-i folosească pentru tratamentul propriu, aceasta îi foloseşte pentru tratamentul soţului. Astfel, ultima parte se concentrează pe încercarea ratonului de a o recupera pe vulpe, care, câştigând pariul, revine la forma iniţială. Încercarea se dovedeşte o variaţiune a mitului lui Orfeu şi Euridice, în care se regăseşte inclusiv interdicţia de a privi în urmă până la ieşirea din, de data aceasta, cimitir.

Vulpea şi ratonul exploatează, aşa cum am arătat, un mit japonez, punându-l, însă, într-un context apropiat nu doar culturii orientale. Ceea ce rezultă e un film complex şi subtil, dar lungit, pe alocuri, şi mult prea previzibil în partea de final.

Răzvan Cîmpean

Răzvan Cîmpean

Rezist cu greu o săptămână întreagă fără Bob Dylan sau Ada Milea, fără un serial bun, fără un roman sau un volum de poezie. În plus, dacă se nimereşte ceva interesant la teatru, ştiţi unde mă găsiţi. Şi, ca orice obsedat, scriu despre lucrurile astea ca şi cum ar fi singurele care contează.

Mai multe articole de