Paradisul e în ochii privitorului

De . Categorii: Carte, Cronici, Doar online

Etichete: , , ,

Publicat în October 07, 2014 , o comentarii

vedere-spre-paradisÎntr-un stat al bunăstării sociale, creat cu efort şi sacrificii susţinute, este de la sine înţeles că unii cotizează, în timp ce alţii sunt beneficiari. Dar ce ascunde viaţa uşoară a unora dintre acei „asistaţi”, ce anume se întâmplă cu cei care au prea mult timp la dispoziţie şi nici o altă îndatorire decât a se ocupa de micile lor nevoi zilnice? În romanul Vedere spre paradis (Editura Allfa, 2013), scriitorul norvegian Ingvar Ambjørnsen spune povestea lui Elling, un bărbat în vârstă de treizeci şi doi de ani ce a locuit întreaga sa viaţă alături de mama sa. Îngrijit constant de ea, situaţia lui ia o întorsătură nouă odată cu decesul acesteia. Timpul va trebui umplut cu alte activităţi, camera ei, tabuizată din cauza unei relaţii de apropiere şi dependenţă, devine brusc goală. Iar priveliştea ce se profilează de la fereastra acum accesibilă se dovedeşte a fi „o perspectivă nouă şi cutezătoare” (p.11). Colecţionarul de poze Elling se transformă peste noapte în spionul fidel şi înţelegător al vecinilor săi, a căror apartamente îi oferă exact sentimentul de vitalitate şi noutate care existenţei lui îi lipsiseră.

Observarea intruzivă a celorlalţi este deosebită tocmai datorită senzaţiei de control pe care observatorul o încearcă. Romanul urmăreşte cum acea intimitate distantă, acel te-văd-fără-să-mă-vezi, derivat din nevoia (firească) de apropiere şi contact cu semenii, se poate preschimba în unele cazuri în adevărate comportamente şi obiceiuri obsesive. Elling este personajul trist pe care cu toţii poate că îl compătimim zi de zi, el este ciudatul care nu se poate descurca singur, inofensiv, dar suficient de straniu încât să-l ţinem la distanţă. Or, în zonele marcate de avântul socialist, unde mii de oameni locuiesc înghesuiţi în cutiuţele numite apartamente, câte un potenţial Ellig ne-ar putea privi pe fiecare. Vedere spre paradis pătrunde rapid în intimitatea cititorului şi îl forţează să empatizeze cu anti-eroul voyeur şi să privească lumea, preţ de o sută şi ceva de pagini, prin ochii unui privitor-intrus, dintr-o perspectivă a devianţei.

Atractiv la proza lui Ambjørnsen este umanitatea cu care îşi investeşte personajul-narator, conştiinţa acestuia – atentă şi migăloasă până la manie – fiind minuţios construită prin monologul interior ce acaparează întreaga carte. Protagonistul se dovedeşte extraordinar de creativ în a creiona, nuanţa şi umple cu detalii existenţele locatarilor din cele nouă apartamente de vizavi. Teorii despre fiecare în parte sunt construite pe baza micilor gesturi observate prin telescop, dar câte un amănunt complică mereu situaţia şi pune la îndoială scenariul creat.

Captivant este stilul ludic şi antrenant al gândurilor şi supoziţiilor alcătuite de Elling, căci el are un adevărat talent scriitoricesc, iar persoanele din blocul vecin devin, fără să ştie, personaje importante – umanizate până la cel mai înalt grad – în rutina singurătăţii protagonistului. Foarte înflăcărat şi dornic de a le ajuta, de a le aduce pe calea cea bună, Elling începe să-şi ia în serios rolul de observator dator să intervină şi să apere bunul mers al unei societăţi norvegiene social democrate.

Demersul începe să dea de bănuit în momentul în care, sub impulsul datoriei, observatorul încetează să fie un simplu observator şi intervine în viaţa personajelor, ca un Dumnezeu grijuliu şi implicat. Pactul initial cade, complexitatea situaţiei suprasolicită echilibrul psihic oricum fragil al voyeurului, astfel încât acţiunea se precipită. Tensiunea acumulată din cauza nefirescului se profilează într-o primă fază la nivel psihic, prin visele erotice tulburătoare, vise de care Elling se simte ruşinat. În plan concret, situaţia se complică atunci când asistentul social îi dezvăluie tânărului faptul că apartamentul nu e achitat în totalitate şi că cineva ar trebui să se mai uite după el. Situaţie inacceptabilă şi incomprehensibilă ce duce la momente schizoide în care acesta se dedubează pentru a putea face faţă realităţii copleşitoare. Elling iese, încet-încet, de sub pavăza normalităţii, proces urmărit foarte atent şi la nivel discursiv.

Romanul propune o vedere spre paradis pe două niveluri. La o primă vedere putem vorbi de o fereastră către paradisul apartenenţei şi al comunicării, este portiţa de întâmpinare a celorlalţi, în sfârşit deschisă şi pentru protagonist. Dar mai apoi urmează viziunea critică asupra paradisului creat de bunăstarea socială, un echilibru firav păzit straşnic de agenţi responsabili. Iar prin prisma lui Elling, el însuşi un element destabilizator, se conturează toate fisurile unui proiect social perfecţionat cu mult zel, ancorând puternic romanul în cotidian. Primul din seria cărţilor ce îl au protagonist pe Elling, Vedere spre paradis conturează un realism îmbibat cu o doză considerabilă de psihologic şi explorează o zonă puţin stranie a ficţiunii, dar exploatată intens în mediul literar şi în cel cinematografic – zona devianţei şi graniţele ei (deloc fixe) cu normalitatea.

Simina Răchiţeanu

Simina Răchiţeanu

Pe lângă satirele nordice și umorul negru, care îmi plac la nebunie, mai am pasiunea asta pentru ficțiunea despre patologic (carte, film, muzică - you name it). Un hobby preferat: traducerile literare din norvegiană, proză&poezie.

Mai multe articole de