Profunzimi superficiale sau banalul esenţial

De . Categorii: Carte, Cronici, Doar online

Etichete: , , ,

Publicat în October 09, 2014 , o comentarii

de-19-ori-katherineObsesiile şi relativitatea care ne înconjoară par a fi punctele centrale ale celei mai recente cărţi a lui John Green traduse în limba română (De 19 ori Katherine, ed. Trei, 2014). Protagonistul, Colin Singleton, un copil-minune de 17 ani, dar nu un geniu, trăieşte într-un univers personal marcat de obsesii. Genul său de fată nu este tipic, bazat pe fizic sau intelect, ci se conturează în jurul unei combinaţii de litere, Colin se îndrăgosteşte doar de fete care au numele Katherine. Cartea debutează cu căderea protagonistului, cauzată de ultima despărţire – Katherine XIX îl părăsise. Având în vedere că personajele centrale ale romanului sunt adolescenţi, apariţia prietenului cel mai bun, nu este un element-surpriză.

Hassan este un pseudo-musulman – pentru că respectă doar dogmele religioase care îi convin şi când îi convin, plinuţ şi cu un simţ al umorului extrem de dezvoltat, care are ca scop principal să-l ajute pe Colin să se integreze social, sugerându-i (extrem de direct) ce este amuzant sau interesant şi ce nu. Colin are tendinţa să insereze în discursul său elemente de detaliu, care pot obosi/plictisi interlocutorul, tocmai pentru că este un copil-minune.

Cei doi pornesc într-o călătorie cu maşina, menită să-i distragă atenţia lui Colin de la toată suferinţa care-l năpădise. Astfel ajung să o cunoască pe Lindsey, o adolescentă marcată de ideea de a fi plăcută şi acceptată, de a ajunge „populară”, care devenise o actriţă în viaţa de zi cu zi, adoptând un nou rol în funcţie de situaţia impusă. Călătoria dă roade, incursiunea într-o analiză a celor trei personaje principale, îi transformă şi maturizează, reuşind să-i scoată din cercul vicios al obsesiilor şi ideilor preconcepute, dar şi scopul pe care Hassan îl vizează – acela de a-l scoate pe Colin din ghearele tristeţii şi disperării, este atins. Cum? În aproape 300 de pagini de suspans, replici inteligente, formule matematice, iubire adolescentină şi filosofie inserată în spaţiile dintre cuvinte.

Specialitatea lui John Green pare a fi crearea de personaje tinere, adolescenţi profunzi, inteligenţi, citiţi, aflaţi mereu în lupta contra superficialităţii şi situaţi la antipodul mediocrităţii moderne din rândul vârstei tinere. Protagoniştii lui par a trăi un basm modern, în care ei reprezintă partea Binelui, ducând o bătălie continuă cu Răul, care este reprezentat de adolescenţii „populari”, dar superficiali, exemplu concret de formă fără fond. Green le dă câştig de cauză celor care-l merită, de aici şi ideea de basm modern, Binele câştigă, dar diferenţa apare în momentul ciocnirii cu destinul, cu realitatea cruntă. Chiar dacă datorită inteligenţei lor sclipitoare, protagoniştii reuşesc să-şi demonstreze superioritatea faţă de alte fiinţe umane, nu o pot face în faţa inevitabilului. Dacă în The Fault in Our Stars (Sub aceeaşi stea), Hazel şi Augusus par să-şi construiască colţul lor de Paradis, în jurul iubirii lor, acesta este brutal distrus de moarte, la fel ca în Looking for Alaska (Căutând-o pe Alaska).

Colin încearcă cu disperare să se transforme dintr-un copil-minune, într-un geniu. Dar, iniţial, metodele utilizate de acesta sunt pur teoretice, pe când diferenţa dintre un copil-minune şi un geniu stă în practică, în originalitate. Colin reţine şi reproduce, pe când geniul creează. Prin urmare, protagonistul încearcă să producă ceva nou, diferit. Se aruncă în încercări haotice de raţionalizare a subiectivului, a iubirii mai exact, realizând formule matematice pentru a determina durata unei relaţii şi persoana care o va încheia. Formula dă roade cu toate relaţiile sale anterioare, dar eşuează lamentabil cu noua sa relaţie care pare ieşită din tipare. Am tinde să conchidem că adolescentul este damnat să nu poată depăşi ingratul apelativ de copil-minune, dar acesta atinge un moment de genialitate, dar total diferită de cea vizată, o revelaţie marcată de umanism şi filosofie, diferită de raţional şi matematic, dar logică şi valabilă: viitorul nu poate fi subjugat prin formule matematice, e imposibil de cucerit, acesta ne cucereşte şi câştigă inevitabil de fiecare dată, toţi fiind sortiţi pieirii, mai devreme sau mai târziu. Poate tocmai pentru că şi-a atins momentul de sclipire maximă, sau chiar din contră, Colin, însoţit de cei doi prieteni ai săi, porneşte într-o altă călătorie, menită să compună o altă poveste şi experienţă.

Pentru o carte considerată pentru adolescenţi, An Abundance of Katherines (De 19 ori Katherine) este profundă şi ascunde, în spatele unei măşti optimiste, un manifest al efemerităţii omului, căci „viitorul va şterge totul – nu există niciun nivel de faimă sau de genialitate care să-ţi permită să transcenzi uitarea. Viitorul infinit face ca acea formă de a conta să fie imposibilă.” (p. 279)

Stilul lui John Green este presărat cu umor şi emană inteligentă. Captivează prin cursivitate şi replici originale, dar şi personajele sunt conturate astfel încât să stârnească, fără a plictisi prin detalii inutile. De 19 ori Katherine este marcată de formule matematice, dar dacă asta vă sperie, nu daţi înapoi, chiar şi autorul anunţă că sunt opţionale, chiar dacă, pentru curioşi domeniul este competent dezvoltat de către un specialist, la finele cărţii. Starea oferită de lectura acesteia este, per ansamblu, una pozitivă, dar va ridica anumite întrebări şi ştim că întrebările sunt esenţiale şi mai importante decât răspunsurile, uneori. Green pare a avea un scop pentru care luptă în toate cărţile sale: acela de a trezi la realitate, de a maturiza, fără a fura ceva adolescenţei, de a împinge spre meditaţie şi profunzime, fără a ştirbi din superficialitatea spiritului tânăr, ci doar oferindu-i stabilitate şi refugiu.

Descoperiţi, alături de Colin şi prietenii săi, că uneori nu contează personajele, genialitatea şi finalitatea, ci povestea, care pare a fi singura ieşire din inevitabila uitare!

Paula Pompilia Tomi 

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Mai multe articole de