Quod erat demonstrandum @ Comedy Cluj 2014

De . Categorii: Cronici, Doar online, Film

Etichete: , ,

Publicat în October 13, 2014 , o comentarii

quod-erat-demonstratum-1Regia:  Andrei Gruzsniczki

Distribuţia: Sorin Leoveanu, Ofelia Popii, Florin Piersic Jr., Dorian Boguță

Anul: 2014

 

 

Quod erat demonstrandum a sosit și la Comedy Cluj, propunându-ne povestea unor personaje care, în plini ani ’80, se străduiesc să treacă dincolo de limitările impuse de ultimii ani ai regimului comunist. Narațiunea se constituie pe două linii ce se intersectează, generând apoi întregul conflict al filmului.

Un matematician promițător, Sorin Pârvu (Sorin Leovan), este asistent universitar și, în ciuda faptului că nu face parte din partid, a fost implicat în câteva proiecte de cercetare datorită talentului său  ̵̶  talent de care orice sistem totalitar va profita și pe care va vrea să îl păstreze pentru interesele naționale. Cu toate astea, publicarea în străinătate îi este interzisă, vizele pentru conferințe la fel, astfel că Sorin se află în imposibilitatea de a-și finaliza studiile doctorale. Cărțile stăine îi sunt și ele inaccesibile.

De cealaltă parte o avem pe Elena Buciuman (Ofelia Popii), cercetătoare, rămasă în țară alături de fiul și de tatăl ei, străduindu-se să reziste în absența soțului, matematician fugit în Franța. Cererile de pașaport  ̵̶  sub pretextul reîntregirii familiei în străinătate  ̵̶  sunt în prelucrare de un an de zile, prelungirile din partea biroului de pașapoarte sunt aberante, în timp ce mica familie trebuie să se descurce dintr-un salariu și o pensie.

Sub pretextul că „orice stat civilizat își verifică cetățenii”, apariția într-o publicație americană a unui studiu semnat de Sorin declanșează cercetările și investigațiile Securității. Rețeaua de colaboratori și informatori funcționează ca pe roate, motto-ul „fiecare pentru el” trece deseori peste prietenii și admirații, cu atât mai mult când este vorba de persoane pe care le invidiem. Lucian (Dorian Boguță), un fost coleg de facultate, furnizează informații și este dispus la o colaborare „pașnică”. Aparent întâmplător, îl întâlnește pe Sorin la universitate, invitându-l la o seară de Bridge. Sorin o aduce și pe Elena, soția prietenului său plecat, iar de aici cele două povești se intersectează și oferă mobile atât securității, cât și spectatorilor.

Deși plasat în comunism, filmul nu este neapărat o producție despre acesta, cât îl folosește mai mult drept un fundal pe care personajele  ̵̶  și dramele lor  ̵̶  pot evolua. Singurătatea și neîncrederea, lipsa siguranței, senzația de claustrare, dorința de evadare  ̵̶  acestea sunt zidurile invizibile pe care regimul le ridică pentru a-i împiedica pe mulți să plece „afară”, în necunoscuta, promițătoarea „străinătate”. Drumul de numai două ore cu avionul (spre Franța) părea pentru mulți o călătorie la celălalt capăt al pământului, iar legătura complexă, artificială, dintre granițele reale și cele imaginare se simte a fi traumatică.

Cu toate că ritmul filmului este ceva mai lent și unele secvențe par încremenite, asta accentuează senzația de incoerență și confuzie a epocii, dezinformarea constantă, apoi susține reconstrucția fidelă a tehnicilor perfide ale securității ce ducea, deseori, la dezintegrarea unei certitudini sau cunoașteri ale lumii și adevărului. Finalul este ușor neașteptat, conflictul se rezolvă nu printr-o acțiune, ci prin lipsa acesteia: Sorin nu mai pune nici un studiu în bagajul Elenei, astfel că ea poate trece granița liniștită, lăsând un gust amar agenților securității  ̵̶  un caz ratat poate fi, pentru ei, o carieră ratată. Multe destine sunt ilustrate în film într-o manieră umană, sensibilă, dând consistență și umplând eventualele mici imperfecțiuni.

Foarte bine documentat și cu o scenografie reușită, lungmetrajul Q.E.D. aduce în alb-negru o poveste țesută pas cu pas cu ajutorul unor povești reale, sugestii privind formulele matematice din partea unui excepțional profesor din domeniu, apoi cu consultanță din partea unui fost agent de securitate, dar și cu multă empatie și sensibilitate din partea întregii echipe. O atenție deosebită ar trebui să acordăm reconstituirii fidele a epocii, căci echipa de producție și post-producție a lucrat suficient pentru evitarea reclamelor de pe străzi, a geamurilor termopan  ̵̶  a tuturor elementelor moderne. Obiectele vechi au fost și ele mai dificil de procurat, căci, cum noi ne străduim să recuperăm anii pierduți și să ajungem în pas cu noile mode, ne-am grăbit să ne descototorsim (la propriu și la figurat) de amintirile deceniilor pre-decembriste. Calculatoarele și laboratoarele ce cercetare au fost și ele reconstituite parțial, superb, aș zice. Acestea fiind spuse, am putea reflecta la semnificația titlului, sintagmă cu care filmul debutează, cu toate că locul său este la sfârșitul unei probleme matematice: Ceea ce trebuia demonstrat.

Simina Răchițeanu

Simina Răchiţeanu

Pe lângă satirele nordice și umorul negru, care îmi plac la nebunie, mai am pasiunea asta pentru ficțiunea despre patologic (carte, film, muzică - you name it). Un hobby preferat: traducerile literare din norvegiană, proză&poezie.

Mai multe articole de