„Vulpea albastră” sau despre avantajele conciziei lirice în construcția de roman

De . Categorii: Carte, Cronici, Doar online

Etichete: ,

Publicat în October 26, 2014 , o comentarii

Vulpea-albastra-BP2013-aSjón este un scriitor pe care l-am dorit tradus în limba română de ani de zile, inițial din motive care aveau mai puțin de-a face efectiv cu scriitura sa, și mai mult cu pasiunea pentru muzică și film. Cred că editura Polirom a făcut foarte bine să sublinieze sursele din care cititorii români l-ar putea recunoaște pe scriitorul islandez: multe dintre textele melodiilor lui Björk și mai cu seamă ale celor din filmul Dancer in the dark, în regia lui Lars von Trier, texte pentru care a fost nominalizat, indirect ce-i drept, la premiul Oscar. Nu știu sigur, dar e posibil ca Sjón să fie singurul poet nominalizat la Oscar – e o situație demnă de umorul lui sec, subtil.

Iată însă că traducerea a luat ființă, și așteptarea a fost bine răsplătită. Aș spune chiar că romanul Vulpea albastră este una din cele mai bune apariții editoriale ale anului. O carte aparent rece, dar plină în fapt de o tandrețe cu totul excepțională, ca de basm.

Sjón scrie ca și cum cuvintele ar fi sloiuri fragile de gheață, din care mâinile sale de trol, care le-ar putea zdrobi în orice moment, ar încerca să construiască un instrument muzical. Și totul este cu atât mai extraordinar cu cât autorul reușește pe deplin. Comprimând volumul cuvintelor, Sjón izbutește să lărgească enorm plaja lor de înțelesuri, numărul de planuri de sens pe care ele le definesc și în cadrul cărora interacționează. Cu alte cuvinte, Sjón apelează la lirism pentru a scrie un roman care altminteri ar fi putut deveni o cărămidă á la G.R.R. Martin.

Nu folosesc trimiterea la Martin doar cu intenții satirice, fiindcă în fond Vulpea Albastră este construită în jurul unui nucleu istoric, față de care aspectul fantasy este aproape un condiment literar. Diferența este că Sjón este în opinia mea pur și simplu un „bucătar” mult mai bun, echilibrând mai fin influențele și trimiterile, cât și aromele diverselor stiluri care se îmbină în scriitura sa.

Vulpea albastră se lasă citită atât ca poem în proză, cât și ca nuvelă, dar devine roman numai în urma unei lecturi care ia seama tot atât de mult de ceea ce este nescris ca și de cuvintele propriu-zise. Din acest punct de vedere, aș sublinia o apropiere cu stilul eliptic al lui A. S. Byatt – suferința este adânc înrădăcinată în carnea acestui text, fără însă a-l face să sângereze nedelicat prin conștiințele cititorilor. Aproape totul este aluzie, aproape totul este sugerat fin, între două glume teatrale, între două reverii poetice, ca un comentariu metatextual formidabil asupra naturii povestirii în sine, care nu poate să nu estetizeze. E ca și cum perspectiva poetică, capacitatea de a vedea frumusețea unei situații-limită este inevitabilă, iar însăși povestirea problematizează critic acest fenomen. Pe de o parte, poezia potențează culorile narațiunii, pe de altă parte, ea eclipsează banalitatea unor atrocități cotidiene. Pe această lamă dansează textul lui Sjón, și o face magistral.

Dintr-un punct de vedere genealogic, există mari asemănări între Vulpea albastră și forma baladei sau a sagăi medievale. Sjón joacă aici rolul skald-ului, relatând detașat povestea unor oameni esențialmente mici, departe de a înțelege ramificațiile și regulile subtile ale lumii care îi înconjoară și a propriilor lor acțiuni. Formula tragică a personajelor de legendă, de la Oedip la Beowulf la Cύ Chulainn și iată, la Baldur Skuggason (al cărui nume este el însuși un semn, putând fi tradus ca „fiul umbrei”) rămâne neschimbată în elementele ei esențiale, iar ritmicitatea textului, cadența sa aproape muzicală îl apropie mult de stilul unei saga pregum Edda. Ascultați doar albumul Odin‘s Raven Magic al celor de la Sigur Rós împreună cu Hilmar Örn Hilmarsson, iar compatibilitatea ritmului, a orației vor fi evidente, cât și filiația acestui text. În același timp, Vulpea albastră este un text modern, aproape utilitarist, redus la un minim necesar, însă potențat la maximum prin rafinamentul narațiunii și limbajului.

Sjón a scris mult mai mult decât Vulpea albastră. Sper ca această traducere să fie doar prima dintr-un lanț generos, deși este puțin probabil – varianta în română a fost realizată după traducerea în limba engleză a originalului. În măsura în care Sjón va fi tradus în engleză sau în alte limbi mai lesne de însușit decât islandeza, pot spera. Altfel, Vulpea albastră va rămâne un fenomen singular pe piața editorială românească. Ar fi păcat să nu fie unul de succes.

 Mircea Laslo

Mircea Laslo

Mai multe articole de