Bergman în deșert

De . Categorii: Cronici, Doar online, Film

Etichete: , , ,

Publicat în January 26, 2015 , o comentarii

Winter Sleep / Kis uykusu

Regia: Nuri Bilge Ceylan

Anul: 2014

Regizorul turc Nuri Bilge Ceylan, un răsfățat al Festivalului de Film de la Cannes, a cucerit în sfârșit marele premiu Palme d’Or în 2014, anul celebrării centenarului cinematografului turc. Filmul laureat, Somn de iarnă, poate fi din fericire, vizionat și în Cluj, la cinematograful Victoria. Cu o primire covârșitor pozitivă în critica de întâmpinare, acest film poate oferi aproape oricărui tip de spectator, de la cinefil la consumator nesofisticat, o experiență cinematografică intensă și antrenantă. Durata aparent excesivă, 3 h și 15 min (care îl face cel mai lung film din istoria Palme d’Orului), opțiunea stilistică pentru cadrul lung, static, și prevalența dialogului asupra narativității sunt obstacole scunde în cursa atenției permanent strunite de biciul studiului psihologic de personaj, parabolei morale, al dramei existențiale și al peisagisticii.

Kis uykusu (hibernar în turcă), are un scenariu puternic inspirat de proza cehoviană. După măsura acestei ambiții, spațiul ales pentru filmare este Cappadocia, o regiune stearpă a Anatoliei. Imaginea de exterior e deșertică și solemnă, seducător de exotică pentru ochiul occidental dar, poate, de o sensibilitate prea turistică. Cadrele largi juxtapun piatră albă și zăpadă, fulgii și îninderea albă au aceeași calitate de-focalizatoare specifică plasticii lui Ceylan încă de la primul său lungmetraj, Kasab (1997). Interioarele sunt tot spații albe, săpate în stâncă, dar încălzite de un mozaic clar-obscur între pâlpâirea focului, lampe, veioze și ferestre. Picturalitatea atent îngrijită a imaginii se alătură contrapunctual naturaleții interacțiunii umane.

Protagonistul, un fost actor căzut din glorie, retras aici împreună cu prea tânăra și prea frumoasa lui soție Nihal și cu Necla, sora sa divorțată, stăpânește în calitate de proprietar un hotel pentru turiști și satul din preajmă. Arogant și condescendent, Aydin (iluminat, intelectual în turcă) își persecută legal chiriașii săteni, prea săraci ca să-și poată plăti datoriile la timp, ridiculizează eforturile caritabile și nevoia de autodeterminare ale soției, își rușinează sora pentru alegerea unei vieți pasive, dar publică articole moralizatoare la adresa comunității într-un ziar local, plănuiește să scrie istoria teatrului turc, crezându-se, în același timp, far moral și stăpân milos și înțelegător al regiunii. Asta este doar o interpretare și funcționează pentru un sigur strat optic aplicat caracterelor, cel al ironiei critice, al umorului și tăios, și blajin, aplicat tuturor personajelor. Din ciocnirea dialogală pasiv-agresivă, toți ies în același timp șifonați, vinovați, și victime. Analiza psihologică e cu adevărat pasionantă, iradiind în momente de claritate și realism inspirate din Ingmar Bergman. Sunt puse în discuție probleme precum existența răului și responsabilitatea morală. Spre deosebire de Bergman, însă, Ceylan nu poate vedea niciunde exces în natura umană, nici în corupția ei, nici în bunătatea ei. Filmul este o pătrundere a naturii umane și, în această privință, Winter Sleep excelează, iar creatorul lui demonstrează încă o dată, pe linia deschisă de filmul Distant (2002), că se află în posesia unei înțelegeri intuitive supranaturale a ce înseamnă să fii om și să trăiești. Aydin se împarte în două personaje: unul e intelectualul înțelept, activ și drept, tratat cu bună credință rezervată în prima parte a filmului, iar celălalt e arogantul insuportabil și falsul moralist din ochii tuturor celorlalți. Fiecare dintre aceste caractere corespunde unei paradigme istorice asupra naturii umane, una idealistă, umanistă, expirată, o alta realistă, machiavellică. Adevăratul Aydin este însă termenul mediu, cel care le împărtășește pe amândouă, nu ca extreme care se alternează, nici ca opinii ce depind de schimbarea punctului de vedere, ci ca partajare simultană a ambelor naturi. Aydin e omul care face planuri mărețe dimineața și își petrece tot restul zilei râzând de ele.

Cu toate că și în acest film continuitatea stilistică și tematică de auteur este în mod evident consolidată, Ceylan e departe încă de amenințarea anchilozei formale. Subiectele problematice care traversează corpul cinematic al regizorului sunt redistribuite în fiecare dintre filmele sale în forme noi, învolburate. Întrebarea care este anatomia relațiilor umane în prezența permanentă a răului intrinsec individului nu a fost pusă niciunde cu atâta violență. Obsesia chinului animalelor (aș reaminti țestoasa întoarsă pe spate din Kasaba și șoarecele de apartament ucis brutal în Distant) nu a fost atât de șocantă ca aici (de altfel, scena prinderii calului îi aduce regizorului un proces pentru cruzime împotriva animalelor în Turcia). Meditația politică asupra clasei, etica puterii, accesul la sensibilitatea artistică în funcție de nivelul de educație, atitudinea intelectualului față de muncitor, tuturor acestor teme vechi ale regizorului li se introduc noi variabile. Modul de a le aborda rămâne unul direct, în acțiune și în relațiile nemijlocite dintre oameni, nuanțat, non-tezist și cu o putere remarcabilă de transfer către spectator, în ciuda progresivei treceri formale de la filmul meditativ-liric la un tip de film supra-scriptic, dialogal.

 

Maria H. Pozsar

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Mai multe articole de