Retrospectiva Cluj Shorts

De . Categorii: Cronici, Doar online, Film

Etichete: ,

Publicat în April 20, 2015 , o comentarii

            Sfârșitul lunii martie a rămas perioada anului în care clujenii au parte de o săptămână întreagă dedicată scurtmetrajelor. Ținând cont de toate activitățile artistice și culturale ale orașului, a-ți crea o breșă în economia evenimentelor – fără a te suprapune cu un altul și fără a crea conflicte – nu e tocmai o sarcină ușoară. Dar, după o serie de calcule, calendarul cultural clujean a bătut în cuie și Festivalul Internațional de Scurtmetraje Cluj Shorts, aflat deja la a treia ediție. Cele șapte zile de proiecție (23-29 martie) au cuprins proiecții de animații, scurtmetraje, un masterclass, un workshop, diverse evenimente de socializare, iar vizionarea propriu-zisă a fost deseori însoțită de prezența vreunui oaspete – regizori și producători ai scurtmetrajelor proiectate. Din punct de vedere calitativ, media filmelor este una bună, iar creșterea festivalului i-a adus vizibilitate pe plan internațional, așa încât tot mai mulți regizori își înscriu/trimit producțiile. Aflat în paralel cu cele două festivaluri deja mature – TIFF și Comedy Cluj -, Cluj Shorts își propune să cultive interesul și viziunea critică a publicului în ceea ce privește filmul scurt în sine, și nu văzut ca o variantă mini a unui lungmetraj. Evenimentele conexe, deschise publicului larg, sunt, așadar, o șansă bună de a intra în contact cu cei din domeniu, atât pentru amatori, cât și pentru studenții de profil.

            Un punct important din politica festivalului este diversitatea pe care își propune să o ofere: spectatorul nu vizionează un calup de scurtmetraje reunite după un principiu tematic, ideologic, estetic etc, ci, după o selecție a cărei țină este calitatea; programul cuprinde un mix de genuri și abordări, dând șanse egale atât comediilor, dramelor, cât și documentarelor, animațiilor și filmelor experimentale.

            Ediția 2015 a fost într-adevăr variată, fiecare calup a adus o notă fresh. Am să încerc, în cele ce urmează, să vorbesc despre o parte din scurtmetrajele vizionate.

            Primul calup de proiecții, intitulat „Despre viață și filme”, a însumat șase scurtmetraje ce pun în discuție raportul dintre realitate și ficțiune, aducând câte o nuanță aparte a metacinemaului. În regia lui Jesse Harley, Ticonderoga este o parodie a genurilor de film care, în aproape șase minute, face haz de clișeele atât de des aplicate în mod simplist. Găselnița creativă a regizorului e personajul principal, un bolnav închipuit a cărui ipohondrie generează scenarii de film, potențiale versiuni ale vieții sale, în funcție de diagnosticele primite sau găsite pe cont propriu. „If my life were a movie, what kind of movie would it be?” Astfel, cu mult umor, asistăm la un „film horror” în cabinetul medicului, care, exasperat de imaginația prolifică a pacientului Stanley, îi pune (la întâmplare) diagnosticul de Ticonderoga, o boală descrisă ca „always life threatening and somethimes terminal”. La întrebarea „What can I do?”, răspunsul lasă să se întrevadă o doză de umor negru: „Just live until you die”. Dar peripeția metacinematografică va continua. Într-un bar se parodiază dramele de doi lei când bărbatul își închipuie – fără vreun succes – scena morții sale. În acest moment, două filme diferite se intersectează: Sylvia, pacienta următoare, diagnostică identic, mimează o melodramă și, devastată, pleacă. Scena „urmăririi” face trecerea către o comedie, poate chiar una romantică, iar astfel principalele genuri de film sunt voit schematizate, intenționat carcaturizate. Un film care se gândește pe sine, nu foarte complicat, dar comic și bine montat, Ticonderoga va fi pe placul fanilor serialelor medicale, dar va plăcea și amatorilor de pastișă.

***

            Tot din același calup, Legile Gravitației (Portugalia) propune o ieșire din sfera preconcepțiilor legate de cinemaul ca formă de artă narativă, în care filmul respectă o structură dramatică aristoteliană, cIndieLisboa20152u început, cuprins și final, dependentă de acțiune ca să poată avansa. În același timp, aduce și o viziune comică asupra cinamatografiei portugheze, văzută fie prin prisma reușitelor filme de autor, fie prin cea a filmelor lipsite de orice calitate artistică. Ideea scurtmetrajului pornește de la două personaje dintr-un film portughez care își discută rolul și existența înăuntrul și în afara peliculei și ajung să pledeze pro și contra artei conceptuale, în timp ce, la nivel vizual, replicile le sunt dublate de o poezie a imaginilor și a mișcărilor. Am remarcat și eleganța imaginilor din scurmetrajul-eseu regizat de Tiago Rosarosso.

***

            În categoria filmelor experimentale, ar fi de menționat câteva. Faint (Germania), în regia Nataliei Plaskura, este un scurtmetraj de cinci minute, cu cadre lungi, statice, de o calitate aproape fotografică. Personajele încremenite nu par nimic mai mult decât niște manechine prinse într-un prezent etern, într-o clipă înghețată ce le surpinde în toată fragilitatea și superficialitatea lor. Spațiul, un hotel de un lux barochizat, oferă material suficient pentru efectele picturale rafinate, vibrând în stil manierist. Regizoarea pune în scenă desfășurarea unui moment continuu, a unei mișcări anulate, dar și inerția unui subiect împietrit, înconjurat de splendoarea vizuală și ornamentală a decadenței.

          ***

  The Mountain Mother (Austia/Germania), în regia Kerstin Neuwirth, transpune în imagini și scene dense un eveniment enigmatic, încărcat de o tensiune a necuvintelor. Narațiunea este incompletă și fragmentată, scenele-esență sunt preferate înlănțuirii logice a acțiunii. Gesturile și imaginile nu contribuie la reconstituirea unui fir narativ, ci a unei stări de angoasă. Într-o casă sărăcăcioasă, undeva pe munte, deducem că o mamă sobră își crește sigură fetița. Cele câteva decupaje impregrate de lentoare sunt de o picturalitate misterioasă și încărcată, asemenea tablourilor simboliste, fiind îmbinate cu un design interior în stil purist și cu decupaje suprarealiste. Construcția experimentală a Kerstinei Neuwirth cuprinde o sumedenie de semne și de piste de interpretare, însă nicio explicație clară. Ar putea fi vorba de o traumă, la fel de bine cum am putea înțelege scurtmetrajul sub forma unor amintiri distorsionate sau ca alegorie a pierderii copilăriei și a inocenței.

Simina Răchițeanu

Simina Răchiţeanu

Pe lângă satirele nordice și umorul negru, care îmi plac la nebunie, mai am pasiunea asta pentru ficțiunea despre patologic (carte, film, muzică - you name it). Un hobby preferat: traducerile literare din norvegiană, proză&poezie.

Mai multe articole de