Tribul / Plemya @ TIFF 2015

De . Categorii: Cronici, Doar online, Film

Etichete: , ,

Publicat în May 30, 2015 , o comentarii

Regia: Miroslav Slaboshpitsky
An: 2014

Să spui despre Tribul doar că e un film despre un adolescent surdomut care încearcă să se adapteze la viața din internat înseamnă să lași la o parte ceea ce, de fapt, îl face grozav, dar şi extrem de solicitant. Având în vedere premisa, Tribul se joacă, în cele două ore, foarte inteligent cu legătura pe care, în mod obișnuit, filmul o crează între imagine și sunet, în ideea în care ceea ce lipsește cu desăvârșire aici (și ceea ce expune spectatorul, cel puţin pentru început, la un efort ridicat) e cuvântul rostit. Comunicând prin semne, personajele păstrează pe moment pentru ele conținutul discuției, secvențele următoare lămurind narativ ceea ce rămâne de fiecare dată suspendat în relația privitorului cu dialogul.

the-tribe-2014Filmul începe, mai mult decât potrivit, cu protagonistul (din cauza contextului neobișnuit al acțiunii filmului, nu ajungem să cunoaștem numele niciunuia dintre personaje) într-o stație de autobuz, cerând indicații referitoare la locul unde e situat internatul. Încă din acest moment, Tribul stabilește clar parametri în care urmează să opereze, comunicarea dintre cele două personaje având loc, cum e de aşteptat într-o astfel de situaţie, prin semne. De aici înainte, filmul urmărește ascensiunea băiatului în interiorul bandei criminale a internatului: ia parte la jefuirea unor necunoscuți, le duce pe cele două fete din internat să se prostitueze, o violează pe una dintre acestea etc. Există, putem spune, două personaje atipice în filmul de debut al ucrainianului Slaboshpitsky: sunetul și violența. Ambele se află într-o tensiune crescândă, cu puseuri bine conturate, care oferă un dinamism complet neașteptat. Filmat impecabil, cu numeroase secvenţe „din mână”, Tribul îl transformă pe spectator într-un martor fidel al evenimentelor, dar, în același timp, datorită sunetului, îi oferă un avantaj considerabil, făcându-l capabil să înțeleagă mai mult decât oricare dintre personajele efective.

Tribul e un film despre o comunitate disfuncțională aflată la marginea alteia, relativ la fel de disfuncţională, dar în relaţie cu care ar trebui să pară total indezirabilă, chiar discriminată motivat. Cu toate acestea, ceea ce reuşeşte foarte bine să redea e imaginea miniaturală a unei societăţi în care problemele cele mai serioase sunt cauzate şi rezolvate prin violenţă. Şi nu trebuie pierdut din vedere faptul că face toate acestea nemediat, fără ca vreodată să sugereze spectatorului cum să reacţioneze sau la ce să se aştepte. Iar din acest punct de vedere, cred că e unul dintre cele mai bune filme pe care le-am văzut la TIFF.

Răzvan Cîmpean

Rezist cu greu o săptămână întreagă fără Bob Dylan sau Ada Milea, fără un serial bun, fără un roman sau un volum de poezie. În plus, dacă se nimereşte ceva interesant la teatru, ştiţi unde mă găsiţi. Şi, ca orice obsedat, scriu despre lucrurile astea ca şi cum ar fi singurele care contează.

Mai multe articole de