Între cifre și litere. Interviu cu Bogdan Suceavă

De . Categorii: Doar online, Interviuri

Etichete: ,

Publicat în June 12, 2015 , o comentarii

Sursa: Polirom

Sursa: Polirom

Bogdan Suceavă (n. 27 septembrie 1969, Curtea de Argeș) este Professor la Departamentul de Matematică de la California State University, Fullerton. A publicat, în spațiul românesc, volume de proză scurtă, eseuri și romane, dintre care Venea din timpul diez (Polirom, 2004; roman tradus în limbile maghiară, bulgară, engleză, franceză și cehă), Miruna, o poveste (Curtea Veche, 2007; volum tradus în limbile engleză și italiană) și Noaptea când cineva a murit pentru tine (Polirom, 2010), roman ce tematizează Revoluția din decembrie 1989.

În data de 2 iunie 2015, a participat, ca invitat special, la atelierul de cercetare cantitativă Forme locale de serie mare: practici de consum și istorie, proiect coordonat de cerc. șt. dr. Adrian Tudurachi, atelier care a avut loc la Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai. În urma evenimentului, ne-a făcut plăcere să prelungim discuția cu câteva întrebări.

Renata Orban: Dacă vorbești cu o persoană care nu te cunoaște, ce spui mai întâi: că ești matematician sau scriitor? Depinde de unde te afli?

Bogdan Suceavă: Sunt un scriitor român care lucrează ca profesor de matematică pentru California State University la Fullerton. Am spus asta prima dată atunci când am prezentat Venea din timpul diez la noi în campus, pentru unul dintre programele umaniste; de atunci am păstrat descrierea aceasta în mai multe locuri, pentru că e foarte exactă. Unul dintre colegii mei de departament s-a interesat o dată și m-a întrebat dacă nu cumva e o eroare de tipar într-unul dintre materialele care au circulat în California de Sud. Cum e posibil ca cineva care are mai bine de 40 de lucrări de matematică prin bazele de date să spună că e scriitor român? Pentru că așa funcționează mintea mea, pentru că așa stau lucrurile, pentru că aș minți dacă aș spune altfel. Lucrările acelea de matematică sunt materializarea unor superbe obsesii, iar scrierea fiecărei lucrări e la fel de pasionantă ca o plimbare cu o fată frumoasă la vârsta de 15 ani. Dar ceea ce contează e că fiecare proiect are o ordine narativă, o structurare interioară care este o poveste, chiar dacă e matematică. Și atunci de ce lucrez ca matematician? Știu un scriitor islandez care lucrează ca pescar niște luni pe an, și-n timpul iernii redevine ceea ce a fost născut să fie, adică povestitor. Pentru că îmi place matematica, e un domeniu unde cel care caută exercițiul inteligenței nu s-ar plictisi vreodată- și am nevoie de asta. Pe de altă parte, din fericire, matematica pe care o știu ajută oameni în California și îmi face plăcere să o predau. Am onoarea să povestesc la curs aventurile lui Euler și Gauss și să ilustrez cât de minunată e mintea umană. Am avut noroc să fac matematică, dar scriitor aș fi ajuns oricum, instinctul exista în mine. Și mai e ceva. Îmi place independența pe care matematica mi-o dă. Îmi place să fiu liber să spun ceea ce cred. Știu că unii dintre colegii mei scriitori, înainte de a-și exprima opinia, se gândesc la calcule politice. Nu sunt nevoit să fac asta. Din fericire nu sunt singurul care are la dispoziție o asemenea opțiune în spațiul literar românesc.

 R.O.: Ai spus mereu că, în general, nu îmbini matematica și literatura. Ai făcut-o, totuși, în cartea ta, Memorii din biblioteca ideală (Polirom, 2013). În anul apariției acestei cărți, ai vizitat și Literele clujene, pentru a vorbi despre literatură și matematică. Conferința a fost intitulată Era transformării moderniste. Ce ai demonstrat atunci?

B.S.: Că istoria personală este mai puțin importantă decât istoria ideilor la care aderăm! Că momentul crucial al destinului meu a fost cursul de anul III de geometrie diferențială, când Stere Ianuș a explicat de ce e important tensorul Riemann-Christoffel, cel care ne dă curbura. Atunci, pe loc, în toamna lui 1991, nu știam că ideea aceea îmi va schimba viața, că voi trece Atlanticul pentru a studia mai multe despre ideea de curbură, și că voi preda unor studenți interesați despre asta. Nu aveam de unde să știu că aveam să trimit la Caltech și Harvard studenți cărora eu le-am explicat ce înseamnă curbura. Am povestit istoria ideii de curbură într-o carte scrisă în română, pentru că o asemenea poveste nu exista și pentru că voiam să arăt cât de importante pot fi ideile esențiale pe care le întâlnim în câmpul culturii.

E adevărat că inițial, cam până prin perioada când a apărut Venea din timpul diez, am ascuns că am studiat matematica. Simțeam că oamenii au o oarecare reținere față de matematicienii care practică literatura ca pe un fel de hobby și care nu-și dau seama când audiența lor a adormit în timp ce ei povesteau. De aceea tot spun că e bine ca domeniile să fie păstrate separate. Regulile sunt diferite. Motivațiile pentru a studia o problemă matematică sunt diferite de motivațiile literare care fac un roman interesant. Sunt planete foarte diferite. Dacă despre Memorii din biblioteca ideală mai auzim ceva peste câțiva ani, asta înseamnă că am reușit să extindem cu un mic epsilon teritoriile literaturii, ceea ce n-ar avea de ce să fie rău.

R.O.: Anul acesta ai vizitat Clujul, nu doar pentru a convinge, ci și pentru a fi convins că cercetările cantitative sunt alte modalități utile de îmbinare a literelor cu cifrele. Cât de utile? Ce părere ai despre acest eveniment? Ai fost convins?

B.S.: Da! Mi-au plăcut toate comunicările prezentate și le sunt recunoscător studenților implicați în proiect, adică Maria Roman, Lavinia Sabou, Mara Semenescu, Amalia Cotoi, și, deloc în cele din urmă, ție, Renata Orban, pentru munca voastră. Cred că e important ca cercetătorii cu experiență, precum Adrian Tudurachi, să îi motiveze pe studenți să aplice metode noi de cercetare în câmpul literaturii, să îi ajute să publice, să îi îndrume. Voi, cei tineri, vă veți confrunta cu cerințe academice crescânde în viitorii ani. E bine că aveți la dispoziție un instrumentar variat, care vă poate servi pe piața editorială internațională. La finalul workshopului, am avut o remarcă. Le-am sugerat ca parte dintre graficele obținute să fie considerate drept imagini ale unor curbe date de funcții polinomiale (care pot fi obținute prin interpolare) și le-am sugerat să studieze unde sunt localizate punctele de inflexiune. Cred că acele puncte de inflexiune ar trebui explicate cu metode inspirate din sociologia culturii, din istoria literaturii. Sunt sigur că dacă fostul meu profesor de analiză matematică, dl. Solomon Marcus, ar fi fost în sală, ar fi avut multe sugestii mult mai profunde. Pe mine ideea m-a câștigat întru totul.

R.O.: Despre Noaptea când cineva a murit pentru tine s-a vorbit ca despre „primul roman al Revoluției”. Ești de acord? Ai fost conștient, când scriai, că tocmai creezi un gen romanesc?

B.S.: Pentru mine experiența scrierii acestei cărți a reprezentat o sfâșiere lăuntrică de o mare dificultate. Pentru că prietenul meu Cristian Florin a murit în revoluție în condiții similare celor descrise în roman, pentru că tatăl meu a fost implicat în rândul întâi al evenimentelor istorice din perioada aceea. Nu aveam prea multe modele, am lucrat cu o soluție literară care s-a cristalizat imediat după ce am terminat de scris Vincent nemuritorul, adică prin 2008. Am simțit că trebuie neapărat să scriu despre moartea lui Cristi, că nu se mai poate altfel. În workshopul de la Universitatea Babeș-Bolyai am amintit că am avut acces la Raportul oficial al Ministerului de Interne din decembrie 1990 asupra celor 98 de morți ai MI din perioada revoluției și că am studiat condițiile militare în care au survenit aceste decese. Datele existau și au fost făcute publice de atunci. E un roman pe care, practic, l-ar fi putut scrie oricine, căci datele erau disponibile de multă vreme. Trei dintre acele tragedii individuale semănau foarte mult, erau morți similare. Când am realizat asta, atunci, în acel moment foarte apropiat de momentul morții vechiului meu camarad de arme, țin minte că am resimțit o durere intensă. Realizam că în decembrie 1989 se creaseră toate condițiile militare pentru o confruntare directă între trupele M.Ap.N. și trupele MI. Sunt fericit că nu au fost mii de astfel de morți și mă doare că au fost cele 98 de morți.

Aș dori ca niciuna dintre aceste afirmații să nu fie considerată drept o afirmație politică. Pentru mine era, este și va fi doar o problemă literară, și abordez aceste date așa cum lucrează un scriitor cu materialul său. Mă interesează unde începe și unde se sfârșește povestea, nu mă interesează interpretările politice pe marginea temei. Așadar, romanul a fost la început doar o sfășiere lăuntrică. Ce a ieșit, se vede abia acum.

R.O.: A fost nevoie de trecerea a 20 de ani de la Revoluție, ca acest roman să poată fi scris. De ce?

B.S.: Asupra mea a existat o presiune de natură politică, nu doar câtă vreme am trăit în România. Au existat oameni care au considerat că pot exercita asupra mea diverse forme de presiune, din rațiuni politice. Unii ar fi fost fericiți dacă n-aș fi scris vreun rând vreodată. M-ar fi dorit mut și dus din București, pentru ca modelul lor despre lume și viață să fie considerat învingător. N-a fost să fie, sunt încă aici. Cât eram foarte tânăr, aceste tensiuni au avut drept consecință întârzierea publicării unor cărți, și mă refer în special la Miruna, o poveste și la Noaptea când cineva a murit pentru tine. Înțelegând aceasta, cred că e datoria mea acum să spun asta și să veghez ca nicio nedreptate de natură politică să nu mai aibă loc la adresa unui tânăr. Pe de altă parte, tema romanului revoluției e în continuare deschisă. Oricine poate scrie despre această temă, și chiar e posibil ca cineva, în viitor, să scrie mai inteligent și mai bine despre acel moment istoric important. Mi-aș dori ca studiul vostru să lanseze, în fapt, o provocare, pe care să o considerăm deschisă. Așadar, să vedem: cum se poate scrie cât mai convingător și mai inteligent despre momentele importante ale istoriei noastre? Fără mânie și părtinire, doar literatură.

R.O.: Despre perioada de tranziție ai scris apelând la satiră și parodie (Venea din timpul diez). E normal ca niște evenimente absurde, haotice, să fie transpuse astfel în narațiune. De ce nu s-a putut face acest lucru și în legătură cu evenimentul din decembrie 1989?

B.S.: Au fost prea multe morți în decembrie 1989 ca să scrii altfel decât folosind registrul tragediei. Au fost posibile câteva glume în planul amintirilor, atunci când se evocă atmosfera din cazarmă, dar ar fi fost cel mai cumplit prost gust dacă despre un moment când au murit oameni s-ar fi scris altfel decât într-un registru tragic. Unii dintre prietenii mei, care s-au amuzat copios cu Venea din timpul diez, au fost chiar foarte surprinși când au citit Noaptea…, care suna foarte diferit. Cineva mi-a spus: „Nu credeam că ai un asemenea ton în tine”. Nu cred că e deloc ușor să te miști de la comedie la tragedie și am mare admirație pentru autorii care pot să atingă registre diferite. Cea mai înaltă dorință a mea e să las lucrări care să reziste și care să atingă o mare varietate de tonalitate, formă și registru. Nu cred că vom ști noi dacă am reușit atunci când am abordat temele acestea. Cred că cel mai clar se vede abia atunci când lucrarea noastră s-a încheiat.

R.O.: Atât de diferite, romanele tale au ca punct comun faptul că își propun o miză însemnată: fie vorbesc despre istorie (Venea din timpul diez, Noaptea când cineva a murit pentru tine), fie despre mit și poveste (Miruna, o poveste), fie despre relația dintre suflet și intelect (Vincent nemuritorul – Curtea Veche, 2008). Poți să ne spui, în încheiere, care e miza literaturii, pentru tine, ca scriitor, dar și ca cititor?

B.S.: Literatura este cel mai inteligent teritoriu în care oamenii se exprimă, de mai bine de trei mii de ani, nu am nicio îndoială. Și spun asta după ce am văzut matematica de la structurile ei fundamentale și până aproape de al ei Everest. Romanele mele au toate o rădăcină comună, și apropo de întrebarea ta, în timpul workshopului de la Universitatea Babeș-Bolyai chiar am fost întrebat care este tema comună a acestor patru romane. Sunt interesat să surprind momente ale transformărilor, când structuri bine definite se schimbă, ca atunci când societatea tradițională se stinge (în Miruna, o poveste) sau când viața omenească se sfârșește (în Vincent nemuritorul). Dar cel mai clar se vede ideea aceasta în romanele despre decembrie 1989 (Noaptea când cineva a murit pentru tine) sau despre era volatilă a tranziției (Venea din timpul diez). Și poveștile viitoare vor explora o tematică inspirată din această idee fundamentală, care cel mai bine se exprimă în câmpul literaturii. În geometrie studiem ceea ce se schimbă, precum și ceea ce rămâne neschimbat atunci când o formă trece printr-o transformare. Probabil acest fel de a gândi lumea m-a învățat să-mi selectez temele. Dacă privim așa lucrurile, literatura e ceea ce măsoară cât înțelegem din lumea prin care trecem. De unde vine această viziune? Din reevaluarea, în termeni foarte personali, a unei substanțiale contribuții lansată pe teritoriul filozofiei științelor, cuprinsă într-un eseu scris de Felix Klein la 23 de ani (în 1872), numit Programul de la Erlangen. Ideea originală, că geometriile pot fi clasificate după grupurile lor de transformări, pare a admite ample extensii până spre domeniile umaniste. Nu cred că acea fertilă viziune ar desemna o paradigmă încheiată, ci cred că reprezintă un fel de a privi lumea. Învățăm pe baza ei să discernem ce e important și ce nu. Important e să înțelegem procesele de transformare și să explicăm cum se petrec. Iată, așadar, motivația literară strict teoretică (diferită de cea personală, pe care am descris-o mai înainte) de a scrie Noaptea când cineva a murit pentru tine, pentru că e vorba de un roman ce descrie societatea românească în plin proces de redefinire și transformare. Chiar dacă la prima vedere nu avem acolo niciun fel de grupuri de transformări, ideea de a descrie schimbarea se extinde până la întreaga substanță a romanului. Și oare nu am fi repede de acord că cea mai plăcută materializare a ideii de a surprinde un proces complex de transformare ar trebui să fie un roman? Or, dacă admitem asta, atunci concluzionăm că atâta vreme cât există mișcare pe Pământ, genul romanului nu are cum să moară, pentru că mereu vor exista transformări care vor genera povești interesante.

R.O.: Mulțumesc!

Renata Orban

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Mai multe articole de