SOCIAL ACT THEATRE… sau arta de a trăi în prezent

De . Categorii: Diverse, Doar online, Interviuri

Etichete: , , ,

Publicat în November 10, 2015 , o comentarii

sat1

Când evadăm din realitate, obosiți, consumați, întâlnim oglinda ei: scena. Viața noastră jucată de alții. Noi doar asistăm confortabil la înscenarea ei. Dar cum se vede lumea prin ochii celor din lumina reflectoarelor? Care este pentru ei granița dintre eul personal și eul împrumutat atât cât durează rolul? Ce înseamnă să trăiești în realitate și, totodată, s-o improvizezi? Am dorit să aflăm asta de la membrii trupei de teatru Social Act Theatre și, pentru a rămâne în zona echilibrului, propunem răspunsuri în tandem, venite din partea lui Florin Toma, actor-vicepreședintele trupei, și Elena Anghel, coregraf-secretarul ONG-ului, ambii membri fondatori. Ceilalți actori: Radu Horghidan, Vlad Ajder, Oana Mogoș, Petronela Buda i-au susținut zâmbind din culise.

Adina Fuică: SAT este o trupă de teatru independent care își propune, în plan cultural, responsabilizarea socială, prin apelul la simțul civic. În ce măsură credeți că ați reușit să modelați, prin actul artistic, percepțiile publicului care, nu de puține ori, sunt dominate de prejudecăți?

Florin

Florin Toma

Florin Toma: Feedback-ul pe care l-am primit în urma desfăşurării proiectelor noastre culturale a fost unul pozitiv. În urma spectacolului nostru, „Doggystyle”, am reuşit să facem posibilă adoptarea unor câini fără stăpân, apoi atelierele de improvizaţie teatrală pe care le-am susţinut au constituit prilejul unor întâmplări frumoase, în urma cărora toţi participanţii au avut câte ceva de învăţat şi, nu în ultimul rând, au făcut cunoştinţă mult mai bine cu propriul potenţial. „Act like school” radiografiază metehnele sistemului educaţional din România şi crează o platformă de discuţii în care părţile interesate – profesori, elevi, părinţi – pot schimba păreri şi idei într-un cadru mai puţin oficial decât cel pe care îl poate oferi şcoala. Într-o atmosferă mai degajată, gradul de receptivitate creşte, iar dialogul devine mai eficient: fiecare îşi poate exprima liber opiniile pentru a descoperi împreună soluţii la probleme comune. Spectacolele noastre se termină, în general, cu o discuţie liberă între noi, cei care am propus spre dezbatere tema şi cei care au manifestat interes pentru aceasta – publicul. Astfel, teatrul pe care îl facem şi pe care ni-l dorim depăşeşte graniţele esteticii artistice şi se conectează concret la realităţile cotidiene din care face parte. Datorită faptului că genereză empatie, teatrul rămâne, în continuare, un fenomen care oferă unele dintre cele mai eficace metode de educare a publicului. Nu există un instrument ideal care să măsoare cu exactitate schimbările pe care le produce teatrul la nivelul conştiinţei umane, decât bunul-simţ al fiecăruia. Important este să perseverăm în dorinţa de a oferi un model mai bun pentru ceilalţi.

Elena Anghel: Nu ştiu dacă am reuşit să modelăm publicul, dar ştiu că am reuşit să îl facem să-şi pună întrebări la care, uneori, a gasit şi raspuns – dovadă stă spectacolul “Doggystyle”, despre care a amintit și colegul meu. La final, publicul decide soarta “maidanezului”; de cele mai multe ori, verdictul a fost în favoarea acuzatului, ceea ce mă face să cred că spectatorul răspunde deschis la ceea ce primește din partea publicului.

Adina Fuică: I se reproşează teatrului clasic fidelitatea replicilor, pentru că prin recurenţă acestea devin limitative pentru actorul pândit de registrul automatismelor. Pe de altă parte, în ciuda a tot ce s-ar putea crede, a face teatru de improvizație este extrem de dificil. Aparenta spontaneitate a momentului se traduce prin muncă, perseverență, profesionalism și, dincolo de toate, printr-o imensă pasiune. Care sunt, de fapt, pașii premergători unei reprezentații reușite?

Florin Toma: Teatrul de improvizaţie este o formă aparte de spectacol care se supune, la rândul ei, unui set de reguli precise. Acestea trebuie respectate pentru ca o scenă de improvizaţie să funcţioneze, însă, ne lovim de un paradox interesant: respectarea regulilor nu asigură şi succesul scenei. Ce faci într-o astfel de situaţie? IMPROVIZEZI! Improvizaţia teatrală este asemeni şofatului: cunoşti regulile de circulaţie şi cum trebuie manevrată maşina, dar asta nu îţi garantează şi siguranţa experienţei. Le fel se întâmplă şi în improvizaţie. Nimic nu e sigur, imprevizibilul apare la tot pasul, nu ştii ce va face partenerul şi încotro se îndreaptă scena, tot ce poți face pentru a evita coliziunea sau accidentul „fatal” este să fii atent şi să te adaptezi tuturor propunerilor şi schimbărilor care pot surveni pe parcurs. Aici intervin spectaculosul, spontaneitatea şi puterea de a găsi rapid soluţia cea mai bună într-o situaţie de criză. Teatrul de acest fel presupune un anumit tip de „mind set” pe care actorul trebuie să îl antreneze pentru a putea improviza cu lejeritate. Şi peste toate astea, multă experienţă!!!

Elena Anghel: Concesie şi cooperare, scop comun, echipă şi modestie, elemente ce trebuie completate cu o tehnică bună, un antrenament riguros și o pasiune nebună pentru ceea ce faci… Acum îmi dau seama că, pentru a explica ce presupune o reprezentaţie reuşită, cuvintele nu sunt suficiente…(zâmbește)

Adina Fuică: Câtă vreme știm bine că teatrul este un instrument de educare, vor exista întotdeauna teme de impact, actuale, față de care publicul poate avea reacții diverse. Care sunt, totuși, cele mai importante subiecte pe care le dezbateți prin intermediul jocului actoricesc?

Florin Toma: Indiferent de forma teatrală, întotdeauna temele universale vor fi cele care vor interesa orice tip de public: iubirea, viaţa, moartea, puterea, omenescul cu tot ce presupune caleidoscopul său de nuanţe. Orice subiect poate deveni premisa unui spectacol de teatru, depinde doar de cât de atent vrei să sondezi implicaţiile acestuia pentru comunitate. Trupa Social Act Theatre este interesată de individ şi de relaţia acestuia cu societatea, de felul în care omul se raportează la mediul în care trăieşte, de stereotipiile şi derapajele pe care le imprimă capitalismul existenţei noastre, de anomaliile generate de un sistem aflat într-o tranziţie haotică şi nesfârşită.

Elena Anghel: Așa este, societatea în care trăim oferă subiecte bune de dezbătut aproape în fiecare zi, acum depinde de modul în care decizi să folosești informația şi ce anume vrei ca pubicul să înțeleagă din propunerea ta. Până acum am sondat zona comunitară, problemele din sistemul educațional, violența domestică, discriminarea, hate speech-ul, urmând ca pe viitor să atacăm mai multe aspecte ale acestui fenomen social.

Adina Fuică: Există câteva preconcepții care, perpetuate în timp, au pus o etichetă stânjenitoare artistului: a face teatru este un un act de curaj și de nebunie în egală măsură, fiindcă vremurile pe care le trăim au îndepărtat oamenii de fenomenul cultural; actorii trăiesc prost; a-ți desfășura activitatea într-un oraș de provincie înseamnă a te îngropa în anonimat. Publicul avizat, în schimb, percepe în alt mod realitatea. Care ar fi, așadar, argumentele care să demonteze aceste teorii?

Florin Toma: Într-adevăr, peisajul teatral autohton  nu arată prea atrăgător pentru tinerii artişti. Teatrele de stat nu prea fac angajări, şi, oricum, rata de absorbţie a absolvenţilor de teatru ar fi foarte mică; cele independente nu sunt subvenţionate sau sponsorizate, iar cadrul legislativ este deficitar din multe puncte de vedere şi nu pare capabil să ofere soluţii la aceste probleme. Singura alternativă pe care realitatea o impune constă în adaptare şi deschidere. Artistul trebuie să devină propria sa instituţie. În condiţiile date, rolul său nu poate rămâne doar artistic. El trebuie să se dezvolte constant, să îşi cultive noi abilităţi: de marketing, de organizator, de scenograf, de regizor, de dramaturg etc. Trebuie să dea dovadă de spirit de iniţiativă şi să găsească permanent noi resurse pentru a se reinventa şi pentru a putea exista pe piaţa culturală. Un lucru greu, nu neapărat imposibil. Devine descurajant mai ales pentru cei care sunt la început. Teatrul se face cu bani, iar dezvoltarea acestuia merge în strânsă legătura cu dezvoltarea societăţii. Actorul trebuie judecat după calităţile sale artistice şi nu după locul geografic. Lucrurile extraordinare se fac cu oameni pasionaţi şi consecvenţi. Atât timp cât va exista Teatrul, vor exista şi oameni care vor avea curajul să devină actori, indiferent de obstacolele pe care le vor întâmpina.

Elena

Elena Anghel

Elena Anghel: Rişti să rămâi în anonimat dacă perspectivele tale se întind doar până la graniţele oraşului de provincie. În momentul în care îndrăzneşti să ieşi din confortul personal, asta fiind valabil în toate domeniile, şi începi să cauţi – găseşti, evoluezi, cunoşti, te împrospătezi. Eşti actor într-un oraş de provincie, ok, asta nu te împiedică sa ţii legătura cu ce se întâmplă în ţară şi în afara ei, să fii la curent cu noile perspective, nu te împiedică să mergi la festivaluri, la workshop-uri, conferinţe, întâlniri cu alţi artişti din alte oraşe de provincie; din contră, iţi oferă şansa de a avea un loc de unde să pleci şi unde să te întorci să îţi faci proiectele pe care urmează să le exporţi din provincie spre „capitală”. Nimic nu se obţine uşor, dar asta nu înseamnă că purtăm o povară căreia nu-i putem face faţă.

Adina Fuică: Cunoscându-vă, e evident că ceea ce faceți nu e manifestarea vreunui capriciu generat de elanurile tinereții. Pentru voi, orice spațiu (convențional sau nu) se transformă în scenă, în locul în care vă găsiți libertatea și în care vă exploatați la maximum flexibilitatea artistică. Fiecare contact pe care l-ați avut cu un spațiu cu potențial creativ s-a transformat într-un spactacol. Spuneți-ne, deci, câteva cuvinte despre proiectele voastre, trecute și viitoare!

Florin Toma: Ne dorim foarte multe pentru noi ca trupă şi pentru teatrul gălăţean. Prefer să vorbesc despre proiectele viitoare şi să las ca cele care s-au întâmplat deja să constituie o experienţă frumoasă care să ne ducă mai departe. Pentru 2016, urmărim să organizăm unul dintre proiectele noastre de suflet, cea de-a doua ediţie a Festivalului de Teatru Independent Butterfly Effect ITF, un proiect în colaborare cu partenerii noştri de la Damen Galaţi şi o şcoală de vară pentru dezvoltare personală axată pe diferite teme de interes comun. Dincolo de toate astea, ne dorim un spaţiu care să se transforme în primul teatru independent al oraşului de la Dunăre şi care să susţină prima stagiune de teatru independent din Galaţi. Sperăm că proiectele noastre vor găsi ecou în rândurile autorităţilor, a spectatorilor şi vor fi apreciate ca şi până acum.

Elena Anghel: “Doggystyle”, “I’m pro show”, “Act like school”, Școala de Vară – “Altfel despre hate speech”, în parteneriat cu Centrul pentru Jurnalism Independent – București, Tabăra de vară împotriva abandonului școlar sunt unele dintre proiectele noastre trecute și prezente. La finalul acestui an, urmează un proiect despre ceea ce înseamnă social media şi efectele acestui fenomen. De asemenea, trebuie să spun că sistemul de sănătate, corupţia, poluarea, postindustrializarea şi efectele ei, capitalismul, sistemul politic, justiţia, xenofobia vor fi unele dintre temele pe care am dori să le abordăm în viitoarele noastre spectacole.

Adina Fuică: Mulțumesc!

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Mai multe articole de