Závada Péter – Poezii

De . Categorii: Doar online, Literatură, Poezie

Etichete: , ,

Publicat în January 27, 2016 , o comentarii

zavada-peterZávada Péter este un poet maghiar, născut în 1982, la Budapesta. Scrie versuri pentru melodii de la 14 ani, iar poezii de la 23. Colaborează regulat cu cele mai importante reviste literare ungurești, printre care Élet és Irodalom, Jelenkor, Műút respectiv Alföld. Absolvent al Universității ELTE, specializarea engleză-italiană, respectiv al Universității Reformate Károli Gáspár, specializarea Studii de Teatru. A debutat în 2012 cu volumul Ahol megszakad (Punctul de ruptură). Piesa sa de teatru intitulată Reflex a fost reprezentată un an mai târziu de Societatea Szputnyik Hajózási. Membru Akkezdet Phiai și al Cercului literar József Attila.

 

REM

Ți-ai setat pe dimineață cel puțin șase
deșteptări succesive, și nici măcar nu
le-ai auzit, m-am trezit doar eu din sfert
în sfert, ca electrocutat. Ți-ai putea descărca
o aplicație care să te trezească în faze REM,
măcar așa mi-aș aminti ce-am visat. Nouă jumate.
Sigur ai ajuns deja la ședința de fizioterapie,
iar ei tocmai îți stimulează neuronii cu
electroșocuri pentru a-ți lărgi capilarele,
deși coapsele mele sunt cele care amorțesc,
în timp ce stau pe wc, butonându-mi
telefonul: de parcă mi-ai fi geamăn
monozigot, ale cărui dureri, din cauze
obscure, mi se transmit de la distanță.
Aș fi, deci, îndreptățit să vorbesc despre noi
la persoana întâi plural, cum au gemenii
obiceiul, dar nu, eu scriu din nou la acest
eu/tu-poem fictiv. Căci, așa cum amorțeala
nu-mi aparține, tot așa n-am nici memorie
proprie, o folosesc pe cea a telefonului când
vreau să-mi amintesc de tine, și, după ce
i s-a șters cronologia fotografiilor, parcă
și în capul meu tot ce ține de noi
s-a amestecat. Când, la Colosseum,
ne-am făcut fotografii-panoramă, și, într-una
din ele, brațul îți atârna din spatele unui turist
în mișcare, sau când pe marginea lacului
din Hyde Park, o barză cu cioc negru, invidiindu-ți
făptura, s-a așezat în spatele tău să se pozeze.
De zile bune nu-ți sosește mailul în care
ți-am trimis o poză cu mine, o fi rămas
suspendat undeva pe drum: în vene,
cheaguri de sânge, măcar de mi s-ar întoarce
cu mesajul „destinatar necunoscut”, aș putea crede
că l-am primit din partea geamănului meu
pe care nu l-am văzut niciodată, ca după
treizeci și trei de ani, întâlnindu-ne pentru
prima dată, să descoperim că-n tot acest timp
am avut aceeași mireasmă preferată.

 

Corp delict (2)

Burete cofrat mi-e pielea,
îți înghite urletele, nu te-aud
când mă strigi pe nume, deși
tu știi bine, că în limba noastră
eu sunt doliul. Toată dimineața
am urmărit amorțita prăbușire
a unei picături de vopsea
din gaura yalei, încercam
să intuiesc dacă poate oare
ploaia să se strecoare prin mine,
este oare cu putință să mi se
absoarbă în vene. Te-nvârteai
nudă prin apartament, în
mână cu telefonul descărcat,
ca o leoaică disperată ținându-și
între dinți puiul mort, ca la urmă
toate privirile retrase și toți
pașii făcuți să înțepenească
între noi. E ușor să confunzi
două liniști înrudite structural,
în schimb a noastră a devenit
muțenia persoanelor fără
capacitate de exercițiu.
Degeaba încerc să strig dincolo
de carne: asta-i tot ce trece
prin corp la o dezmințire.

 

 Corp delict (3)

Dimineața, locul tău și-a pierdut căldura,
l-a năpădit ceva umed și rece,
ca zăpada acoperind dârele gri
lăsate de mașini. Nu știu, oare
tu îmi lipsești sau doar plăcerea
de a te evoca – îți aduci aminte,
când, pe șantier, m-am sprijinit
cu palmele de vata de sticlă, ca mai
apoi zile întregi să stau și să mă-ntreb
dacă ceea ce mă-nțeapă e un ciob
sau doar locul lui. Deși eu încerc
să bâjbâi după timpul petrecut
împreună în felul cum cauți
întrerupătorul în beznă. Chipul
cunoscut din străfunduri licăritoare.
Imposibil de reconstituit. Dar tu
mi-ai lăsat cleștele la îndemână,
să învăț cât de rece poate fi
o poziție depărtat. Îmi provoci
furnicături adânc sub piele.
Înveliri în vată de sticlă.

 

Screensaver

Să cauți în tine cuvântul
potrivit ca și când ți-ai vârî
brațul în mâneca udă
a cămășii. Ai vrea s-o întorci,
ba mai bine nu, te răzgândești,
din interior, perplexitatea
se lipește de tine ca firele
încrucișate și moi. Dar și
puterea acestui martie
a mai scăzut în intensitate,
te gândești iar la glaucomul
de pe ochii bunicului tău,
în timp ce smulgi prelata
de pe geamurile rulotei.
De parcă sticla ar fi un monitor,
pe ecranul căruia sunt schimbate
zilnic fotografiile de fundal
cu aceiași copaci. Până azi,
priveai doar spre cărarea ce duce
la pârâu, iar acum te interesează
tot ce depășește pădurea.
Pentru că ceea ce se apropie acum,
pășește pe frunzele uscate și
foșnitoare cu grija cu care așezi
un microfon înapoi pe masă.

 

Nominativ

Doar atât. Comemorarea
reciprocă a funcțiilor noastre
îndeplinite în propoziție.
Despre cazul subiectului,
despre cum ne-am întâlnit.
Cu rușinea actualizată de pe vârful
limbii: să închizi pe terasă, iarna,
copilul care plânge. Mă refer
la denunțărie de la grădiniță,
cum, râioși și păduchioși fiind,
trebuiau să se dezbrace în pielea
goală – precum cazul substantivului.
Dar mi-e de-a dreptul jenă să descriu
unghiul neprevăzut al curburii
spatelui, stând așa, aplecat
deasupra unui viitor determinat.

(traducere și prezentare de Mihók Tamás)

Mihók Tamás este poet și traducător literar. A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității din Oradea. A studiat la ELTE Budapesta timp de doi ani, ca bursier (ACBS, respectiv Erasmus). După două plachete de versuri apărute în regie proprie, a publicat două volume de poezii Șantier în rai (2013) și winrar de tot (2015), ambele la Editura Tracus Arte. A tradus în limba maghiară antologia Constantin Virgil Bănescu – Zidul de mătase / Selyemfal (Ed. Syllabux, Budapesta, 2015). Are în pregătire două traduceri integrale de volume de poezii: Radu Vancu – 4 a.m. Cantosuri domestice (în maghiară), Krusovszky Dénes – Când te strici (din maghiară).

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Mai multe articole de