Scurtă istorie a celei de-a 9-a arte. Partea I: Europa

De . Categorii: Diverse, Dosare, anchete

Etichete: , ,

benzi desenate istoric

Publicat în February 20, 2016 , o comentarii

Benzi desenate, comicsgraphic novels, manga, fumetti sunt încă destul de puțin cunoscute în librăriile din România azi, raionul specializat e de obicei ascuns undeva între raionul pentru copii şi cel de artă. Pentru că majoritatea cititorilor, dar şi a librarilor „tradiționali”, încadrează cele de mai sus la raionul „cărți ilustrate pentru copii”. Mai sunt şi situațiile în care, întrebând de „romane grafice” eşti privit cu profund dispreț, ca o persoană semi-analfabetă care caută adaptări vizuale, nişte rezumate în imagini ale „marilor clasici ai literaturii”. Desigur, în țările în care tradiția benzilor desenate e veche şi necontestată, nu se pune problema că ar fi rezervate doar tineretului, nici că – dincolo de aspectul comercial – n-ar fi vorba de o artă. Componenta comercială există şi în pictură, arhitectură, muzică, film, și cu toate acestea nimeni nu le contestă statutul de arte.

În plus, natura lor duală, între literatură şi arte, duce la un alt blocaj în România, cel economic: imprimate în culori sau cu grafică pretențioasă, ele sunt prea scumpe şi nu destul de adecvate pentru lectura copiilor (!) ca să aibă un public stabil şi suficient de doritor să cheltuiască sume adesea duble față de romanele scrise. Aşa încât raioanele librăriilor mari conțin între 5 şi 10 titluri, dintre care mai puțin de jumătate româneşti, poate 1-2 reviste.

În librăriile mici, nimic.

Situația din librării pare să nu se fi schimbat, paradoxal, în cei 25 de ani de după revoluție, deşi scena BD națională este şi a fost destul de activă chiar şi înainte, iar publicațiile importate circulă intens între amatorii genului. Totuşi, publicul larg rămâne captiv într-o zonă gri, cu numeroase nuanțe între analfabetism funcțional, lipsă de educație vizuală şi conservatorism disprețuitor.

benzi desenate fig 1

Bunavestire, Biblia din Utrecht, circa 1430, Haga, Meermanno Koninklijke Bibliotheek

Istoria românească a genului a fost magistral consemnată în volumul publicat de Dodo Niță la editura Vellant. În cele ce urmează, vom scoate în relief câteva aspecte mai puțin explorate din istoria veche a acestei arte în țările şi regiunile cu tradiție puternică în artele vizuale. Limitați de dimensiunile articolului, vom lua în considerare trei zone mari şi importante: zona francofonă (Franța şi Belgia), zona niponă şi zona anglofonă (mai ales Statele Unite), dintre care, folosind un criteriu al proximității, vom alege în acest episod doar la zona europeană.

În istoria artelor vizuale din Europa, raportul imaginii cu narațiunea nu e nici nou, nici slab reprezentat. Au existat doar perioade în care acest raport s-a manifestat mai vizibil, şi altele în care s-a retras în latență. Pictura medievală, înainte de consacrarea legilor perspectivei ca formă principală de organizare şi ierarhie a elementelor vizuale, obişnuia nu doar să prezinte simultan puncte de vedere diferite (idee la care au revenit cubiştii), ci şi să ilustreze mai multe ipostaze ale aceluiaşi personaj, de exemplu, în aceeaşi imagine. Era vorba, desigur, de episoade narative în cadrul cărora ierarhia, adoptată ulterior, a perspectivei optice (obiectele mai mici sunt mai departe) nu înlocuise încă o altă ierarhie – cronologică – în care obiectele mai mici erau mai departe în timp sau mai puțin importante în logica narativă (1).

În ce priveşte prezența textului în imagine, ea poartă un nume în arta medievală europeană: filacter, şi apare sub forma unei panglici scrise până şi în imagini celebre cu Buna Vestire, în dreptul gurii arhanghelului sau în jurul corpului.

Despărțirea grafică a episoadelor în „căsuțe” nu e nici ea nouă, apare în tapiserii (cea de la Bayeux, 1066-1082) şi miniaturi extrem de vechi şi poate fi aşadar considerată o formă istorică de narațiune vizuală. Ea însăşi este precedată de stilul narativ al columnei lui Traian şi urmată, apoi, mai ales de basoreliefurile catedralelor gotice, care prezintă succesiv episoade din Biblie, încadrate într-un dispozitiv ornamental sau funcțional motivat în mare parte de logica arhitectonică: casete, frize, arcade, timpane, tondo-uri.

Apoi nu trebuie să uităm arta miniaturii în cărțile medievale – unde imaginea apare deja încadrată pentru a marca anumite raporturi cu textul, iar uneori inițialele devin ele însele mici picturi de sine stătătoare. Aici e poate util să reamintim că acest cuvânt: „miniatură” nu trimite la dimensiunile mici (derivarea lexicală e inversă), ci pentru că se folosea un pigment pe bază de miniu, un anumit roşu „miniatus”.

benzi desenate istoric

scene din viața lui David, Biblia sf. Stephen Harding, manuscris 14, folio 13, Citeaux, Franța sec XII, expus la Centrul.

Iată deci cum, în arta europeană, reprezentarea repetitivă a unor personaje în structuri grafice ritmate rectiliniu şi însoțite de cuvinte are o adâncime istorică demnă de tot respectul şi nu e nicidecum rezervată divertismentului pentru copii.

Pornind de la aceste temelii vizuale, arta narațiunii desenate a mai trebuit să treacă prin câteva etape importante (deja mai cunoscute de publicul larg) până să ajungă fenomenul cultural şi editorial de azi.

În spațiul oriental, problema se pune uşor diferit, în mare parte datorită caracterelor specifice ale artelor vizuale în China şi Japonia. Pictura şi scrisul sunt, în aceste arii culturale, profund îngemănate, ele provin, material şi spiritual, din aceeaşi matrice a unei caligrafii care nu reprezintă doar semnul lingvistic, ci şi semnul iconic. Într-un asemenea tip de reprezentare, pe suprafața hârtiei sau a mătăsii, semnele grafice se pot transforma (de-a lungul istoriei sau pe aceeaşi pagină) în scriere sau în pictură, în mesaj sau ornament. Stilul Manga este, de asemenea, şi moştenitorul unor tradiții ca picturile narative emakimono, stampele folosite ca ilustrații pentru cărți şi desenelor groteşti ale lui Hokusai. Dar despre toate acestea, şi despre zeul contemporan al stilului manga – Osamu Tezuka – întrun episod viitor.

Note :
(1) Nadeije Laneyrie-Dagen, Pictura. Secrete şi dezvăluiri, RAO, 2004. p. 65, cap. Sensul lecturii

Gabriel Marian

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Mai multe articole de