Jakub Kornhauser – Poezii

De . Categorii: Doar online, Literatură, Poezie

Etichete: , , ,

Publicat în February 23, 2016 , o comentarii

Poezii Jakub KornhauserJakub Kornhauser (1984) este teoretician și istoric literar polonez, traducător și poet. A publicat trei volume de poezii: Paragraful periculos (2007) / Niebezpieczny paragraf, Existențe neclare (2009) / Niejasne istnienia și Fabrica de drojdie (2015) / Drożdżownia. A făcut traduceri în limba polonă din operele unor scriitori ai avangardei românești. În prezent, este conferenţiar universitar la Catedra de Filologie Romanică din cadrul Universității Jagiellone din Cracovia. Este redactor al revistei literare Literatura na Świecie /Literatură în lume.

Caracter stereometric

Consideram că nopțile sunt mai lungi decît zilele, a căror lipsă de culoare
și monotonie deveneau tot mai insuportabile. Nopțile aveau fără îndoială
un caracter stereometric față de zilele plate sau lineare.
Noaptea avea o dimensiune care îți stîrnea imaginația,
sau poate chiar dimensiunea era o crație imaginară, nelăsîndu-se uitată.
Era de ajuns să închizi ochii și noaptea venea singură la tine,
frumoasă și nemărginită.

Lipicioase urme de regret

Vîntul de seară aducea noi speranțe, dezvăluia gînduri vechi
într-o altă lumină. Clipele murdare, clipele murdare de dincolo de ușa
deschizîndu-se și închizîndu-se în cadență, ulcioarele și carafele prăfuite,
robinetul ruginit; am încercat să-mi găsesc locul printre umbrele lor,
dar ele nu au vrut să mă adăpostească.
Atenția mi-a fost atrasă nu de porumbeii ce se plimbau pe pervaz,
ci de ramele geamului, zgîriate și ciobite. Oare degetele mele
au sculptat această soartă tragică? Lăsînd lipicioase urme de regret pentru a mă priva
pentru totdeauna de lumină?

Sfîrșitul așteptărilor

În timpul absenței mele turnul bisericii s-a alungit de cîteva ori.
Ocupa o mare parte a realității cu care am reușit pană la urmă,
deși nu cu puțin efort, să mă obișnuiesc. După cîteva nopți albe
și cîteva zile gri mi-a fost limpede că așteptările mele au luat sfîrșit.
În scurt timp fața mea a căpătat o expresie serioasă,
ridurile mi s-au împrăștiat peste tot,
iar eu, copleșit, m-am ascuns printre hibiscuși și rododendroni
crescuți în cele mai nepotrivite locuri. Orologiul bisericii, anunțînd verdictul iminent,
a învăluit toate posibilitățile de acțiune. Am îngenunchiat în fața altarului maiestuos,
dar cînd am ridicat privirea, în față mi-a apărut un nesfîrșit de lung rînd de altare
urcînd pînă la cer.

Prin ferestrele întredeschise

M-au trezit primele zile de toamnă. Frunzele intrau în încăpere prin ferestrele întredeschise.
Era o dimineață geroasă printre crengi: copacii erau foarte bătrîni,
îmi aduc aminte cum mi s-a zis asta, goi pe dinăuntru; cu toate acestea se prefăceau că nu mă văd. Poteca a dispărut cu ani în urmă, deși din cînd în cînd se ivea dincolo de curbe;
am însoțit-o cu ochii întredeschiși.

Într-o poiană deosebit de rece

Am simțit mîini calde de femeie abia atingîndu-mi gîtul, iar eu nu reușeam să mă opun farmecului lor. După o clipă am simțit atingerea lor pe tot corpul, iar mai precis în interiorul meu.
Finețea mișcărilor mă făcea să cred că parcă mama era cea care mă atingea. Stăteam atunci întins într-o  poiană deosebit de rece, dar corpul îmi ardea pe dinauntru. Din mîini curgea sîngele meu.

Celor vii și uitați

Să aștepți, doar să aștepți. Ceea ce nu înseamnă că trecutul a dispărut.
Dimpotrivă, în orice clipă putea veni brusc, distrugînd zgomotos totul în calea sa.
Tăblițele ruginite cu numele localităților se iveau una după alta ca prin ceață îmbinîndu-se într-un lanț nesfîrșit de lung al întîmplărilor celor vii și uitați. Tocmai în asta constă transformarea zilei în noapte și a nopții în zi. Deoarece elementele mozaicului sunt într-o mișcare continuă, nu poți ghici ce va urma.

Doar o dată am fugit

Fiecare sertar ascundea un secret de nepătruns. Am încercat de mai multe ori să trec bariera de sticlă, dar efortul meu a fost neconvingător. Bineînțeles că mă uitam de jur împrejur, dar cu timpul privirea mea se oprea într-un singur punct. M-am așezat picior peste picior pentru a putea privi cu atenție turnul bisericii. Doar o dată am fugit lăsînd în urmă mașinile parcate și bătrînii hîrîind.
Biserica a fost goală pe dinauntru, închisă ermetic ca un sertar.

Neobservat în lumina felinarelor

În mîinile mele fotografiile alb-negru se prefăceau în pulbere.
Pe palme îmi rămînea doar praf, risipindu-se printre degete și dispărînd înainte de a putea zări străduțele înfundate ale zilelor trecute.
Mă căutam pe bîjbîite pe mine însumi, ascuns printre curțile uitate, neobservat în lumina felinarelor. Cream zidurile clădirilor, le despărțeam unele de altele, găseam un spațiu pentru sculpturile care reprezentau bătrîni îndurerați și pierduți în mijlocul răcnetului fîntînilor; le șopteam la urechile lor putrede copacii, pietrele, frunzele; le șopteam fumul care aduce răsuflare, curgînd din mai multe hornuri și vărsîndu-se ca un șuvoi lat deasupra capetelor trecătorilor adormiți. Le șopteam pietrele funerare  îmbibate cu mirosul acestui fum, albind pe deal precum oile împăcate cu lăsarea încă a unui amurg; îmi ascundeam în lîna lor lacrimile. Aceste lacrimi neputincioase. Niciodată mai singuratec, niciodată mai de folos. Nu auzeam nici stelele aprinzîndu-se, nici trenul gonind în pustiu, nici focul înghițind fotografiile mele.

(traducere din limba polonă și prezentare de Matylda Sokół)

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Mai multe articole de