Jónás Tamás – Poezii

De . Categorii: Doar online, Literatură, Poezie

Etichete: , ,

Publicat în June 06, 2016 , o comentarii

Jónás Tamás - Poezii

Jónás Tamás (1973, Ózd) este un poet, scriitor și programator de etnie romă. Scrie în limba maghiară. Autor a peste zece cărți – poezie și proză deopotrivă. A avut o copilărie grea. La vârsta de 4 ani a fost dat, împreună cu frații săi, la un centru de plasament. Doi ani mai târziu, părinții l-au primit înapoi, alături de care s-a mutat la Szombathely. A debutat publicistic la 16 ani. Astăzi, Jónás Tamás este unul dintre cei mai apreciați scriitori maghiari ai generației de mijloc, aspect confirmat și de palmaresul lui de premii.

 

Decât să tac

Știu puține despre tine, cam cât
știi tu despre mine. Păi, nu? Atât.
Dar, să-mi fii cititor, când ți-am cerut?
Renunță chiar acum la început.

Astăzi am scris versuri. Decât să tac.
Niște fraze cu misiuni de-atac.
Nu-mi răspunde, semne nu-mi emite
Mă voi opri, când îmi va permite.

Poetul poate fi și criminal.
Cine provoacă daune mai mari.

Că nu prea-ți convine? Păi, da. Cunosc.
Te plictisește. Ș’ ce. E chiar anost.
Nu se pretează niciunui stimul.
Fie-ne rușine, dar cui primul?

Adultul mai-nvață una-alta:
Tot ce are-i vechi, nouă, doar soarta.
Soarta din care mai tre’ să și dea,
n-a regizat-o și nu crede-n ea.

 

Isus, amice

Știu, nu mă vezi, stai flex, n-ai cum.
Probabil, ești încă pe drum.
Nu e duh a mă constrânge,
ci nevoile-mi nătânge
la tine mă ghidează iar,
ca apatia spre Calvar
pe roman, deși, de fapt,
tu știi că-s bine-intenționat,
pricep acum (nu azi, demult),
cum ești și nu la fel de mult,
ți-aș spune, haide să-ți torn vin,
avem la colț un magazin,
ți-aș da mâncare de la Mc
ca Noe de-Ararat mă leg
de-acest acum, sunt cucerit,
tramvaiul l-am descoperit
și metroul și ne trimitem
simțiri ambalate-n itemi
prin oare ce? prin sateliți
pe feisbuc stăm înghesuiți,
toate-s noi, și vechi puține,
cât plictis. Mă-ntorc la tine.
Nu sunt eu să-ți fac ocheade.
Rău bolesc, boala mă roade.
Să nu crezi, deci, că de-asta scriu,
mă bântuie speranța, ptiu,
îți cer orice, n-am să aleg.
Da, îmi lipsești, nu pot să neg.
Știi ce: nu te mai ascunde.
Infernal să ne pătrundem.
Nu căuta figuri de stil.
Iubește, inimă,-n delir.
Viață fără bariere.
Frați am fost în alte ere.
Nu-mi pasă. Ești real. Știu. Cred.
Căci toți suntem fictivi complet.
Te chem, de mine nu te-anini:
Or, tot ce-i vis am să-ți închin.

 

Semi-doamne!

Lui Petri György sau lui József Attila

Sistemul nervos ajunge când trudești
la versuri; iar inima, la citit.
Ci printre trăiri n-ai cum să rătăcești,
când n-ai scop, nu există drum greșit.

Să fii poet ce neghiobie dulce.
Ideile-s numai condimente.
Frumoase-iluzii va să-ți mai inculce.
Făr’ rigori. Doar ceață, gânduri lente.

Sentiment și rațiune poți să-mi fii.
Tu, semi-doamne, soartă și noroc.
Dă-mi o iubită, iar eu o voi iubi,
dă-mi o armă, iar eu mă-mpușc pe loc.

 

secvențe din moartea părinților mei

1.

a coborât luna pe zid
și latră câini, ca pe-un chibrit
pe mama moartea-n odaie
o chinuie de o-ndoaie.

2.

nimic nu mănâncă biata
liniști are-n loc de pântec
deși zilnic îi fac plata
și-o hrănesc, înghite în sec

3.

tac-tu nu-mi dă n’ic să mânc
nu mai vine-ncoa’ în veci
dragu’ meu fiu eu să plâng
n-oi conteni de ș’ tu pleci

4.

pentru-o moartă dragoste
cum să am îmi zise tata
ne-am ales c-o pacoste
și-apoi crucea sărutat-a

5.

tatăl meu când are bani
îi sparge la păcănele
și mi-e ciudă că de ani
i se rupe, bine-i mer’e
câteodată chiar ne roagă
să îl ardem, în sictir,
lângă mama fără vlagă
stă pe munte-n cimitir

 

Luciditate constantă

În adolescență, am ucis o cioară.
Își căsca pliscul și scâncea pe zăpada sângerie.
I-am zdrobit capul cu o bucată de cărămidă.
Și-am hoinărit prin periferii până-n amurg.

Am avut grijă să fiu lucid atunci când dau lovitura.
De cruzime, nici vorbă.
E ca atunci când faci ordine în sertar.
Sau când arunci la o parte ziarul de ieri.

Apoi, într-un frig cumplit, m-am holbat la lună.
Totul îmi părea rațional, rigid.
Pe vremea aia mă-ncânta o fată, deși știam
că încântarea asta n-ajută pe nimeni.

Trecut-a iarna. Vara. Sosit-au multe primăveri.
E iarnă-acum și-s chiar eu cel ce scâncește.
Bucățile de cărămidă s-au dres în cuvinte.
Dar capul nimeni nu mi-l poate zdrobi.

 

trișează un pic

moartea face-ncet febră
oasele-ard sub carne
stau cu ea lâng-o căldare
în tăceri de arme
moartea vine pe motor
număr pân’ la trei
spatele să mi-l întorc
vrăjmașului sau ei
moartea-i nonstop deschisă
iar vânzătoru-un pic
mai trișează tot ce are-ți
vinde la preț mic

 

un fel de cadou

e pace vai e pace vai e pace
degeaba cade frunza,-i verde
vai a și-nceput vai zob te face
degeaba ai învins, vei pierde

ce rece mai e vai ce rece-i pacea
arde vai rug în atom cu lumea
privești spre cer glia îți e tălmacea
sub ochi fripți stă gheață rațiunea

e pace vai tot pace vai războaie
după reguli fixe-ncep se taie
ne-ai putea face un fel de cadou –
să învii sau așa ceva – din nou

(traducere și prezentare de Mihók Tamás)

Mihók Tamás este poet și traducător literar. A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității din Oradea. A studiat la ELTE Budapesta timp de doi ani, ca bursier (ACBS, respectiv Erasmus). Autor a două volume de poezii Șantier în rai (2013) și winrar de tot (2015), ambele la Editura Tracus Arte. A tradus în limba maghiară antologia Constantin Virgil Bănescu – Zidul de mătase / Selyemfal și cel mai recent volum al lui Radu Vancu, 4 A.M. Cantosuri domestice / Hajnali négy. Otthonos énekek. Are în pregătire două volume integrale de traduceri din poeții maghiari Krusovszky Dénes, respectiv Balázs F. Attila.

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Mai multe articole de