Ciocolată amăruie

De . Categorii: Carte, Cronici, Doar online

Etichete: ,

Publicat în March 15, 2017 , o comentarii

Ciocolată amăruie, romanul de debut al Cristinei Pipoş, apărut în 2012 la editura Tracus Arte în colecţia „Generaţia Y” coordonată de Alexandru Muşina, urmăreşte o secvenţă din viaţa Cătălinei, o tânără care, după ce a terminat Facultatea de Litere de la Braşov, se decide să pornească într-o călătorie la Londra. Hotărârea de a pleca din ţară este de fapt o evadare, personajul fugind în urma unei întâmplări nefericite. Cele 144 de pagini o prezintă pe Cătălina descoperind oraşul prin prisma cumpărăturilor şi prin deplasarea de la un magazin la altul, totul detaliat microscopic. Se observă încă din primele rânduri că personajul se doreşte a fi unul superficial, un soi de shoppaholic cu principii de viaţă problematice, dincolo de aparenţa căruia nu se ascunde nimic. Cu toate acestea, chiar şi personajul simplificat este redus la tușe extreme. Încercarea de a construi acestă tipologie este exagerată în aşa măsură încât îşi pierde orice formă de validitate. Cititorul nu sesizează caracteristicile personajelor, ci efortul exagerat al scriitoarei de a le evidenţia. Nu sunt create personaje cu puls, ci păpuşi de plastic care imită un limbaj nenatural, forțat în orice fel de circumstanţe şi dus peste limită într-o încercare nereuşită de comic.

Scopul cărţii este prezentarea mentalităţii unei generaţii puerile, după cum afirmă Andrei Bodiu în postfaţă – „Mediocră, dar nu proastă, naivă, dar nu întru totul, sensibilă, dar nu foarte, îndrăgostită şi nu prea.” Problematica portretizării de acest fel afectează romanul pe mai multe paliere. Cu toate că tematica este una de actualitate, felul în care este scrisă nu atinge subiectul aproape deloc. Acţiunea cărţii este complet axată pe descrieri detaliate ale „aventurilor” ei în magazine: fiecare produs, fiecare preţ, fiecare drum la casă, absolut fiecare magazin pe lângă care trece, totul presărat cu o multitudine de păreri despre ce este la modă şi ce nu.

Spre final, este tratată o temă care ar fi avut potenţialul de a stabiliza subiectul cărţii, atentatele teroriste; dar până şi acest aspect este prezentat atât de subţire, încât îşi pierde orice formă de verosimilitate. Personajul principal prezintă şi o formă de rasism care este bazat, din nou, pe vestimentaţie: „normal ar fi să merg să stau cu ele, dar una din ele mă sperie rău de tot. Are pe cap un voal din alea de care poartă ele şi un cercel în nas şi e ciudată cu chestia aia pe cap. Eu sunt o tipă modernă, nu pot să stau lângă înapoiatele alea.”(96) Acest gen de abordare poate s-a dorit a fi comică, dar ajunge într-o zonă a grotescului şi a penibilului. Dacă scopul Cristinei Pipoş a fost să scrie un roman care surpinde lipsa de interes şi de adâncime a noii generaţii, reuşeşte să o facă în aşa fel încât îşi pierde şi singurul potenţial de a crea din Ciocolată amăruie o literatură valabilă – să critice.

Unul dintre aspectele minus evidente din carte este stilul neîngrijit în care este scrisă. Greşelile gramaticale, virgulele lipsă şi multele probleme stilistice au fost explicate de scriitoare la lansarea cărţii din Braşov, ea susţinând că a încercat să fie verosimilă prin aceste erori, deoarece personajul ei se doreşte a fi o scriitoare amatoare superficială, care chiar dacă a terminat filologia nu este stăpână pe limba română. Cu toate acestea, se pot găsi în roman o mulţime de erori de tehnoredactare, litere lipsă, linii de dialog puse unde nu trebuie, cuvinte greşite şi alte lucruri de acest fel care nu par să fi fost intenţionat aşezate acolo. Dacă, totuşi, au fost intenţionate, amalgamul acesta de erori nu face decât să irite cititorul şi să îl obosească. Acesta este unul dintre motivele pentru care cartea nu poate fi nici măcar tratată ca un roman Young Adult. Ciocolată amăruie pare să vrea să critice şi satirizeze atât acest public, cât şi cărţile preferate de acesta şi în acelaşi timp societatea consumeristă. Ceea ce a rezultat de fapt este un roman care nu satisface niciun tip de cititor, deoarece pluteşte în acest spaţiu neconturat, fără margini şi fără posibilitatea de a se încadra.

O platformă care să ofere tinerilor scriitori oportunitatea de a debuta este mai mult decât necesară în România şi în ultimii ani mai multe edituri au început să acopere această zonă. Cu toate că această „mişcare” este binevenită, apare şi riscul de a fi publicaţi scriitori amatori insuficient pregătiți, drept care a fost lansat un număr destul de mare de romane care, deşi ar fi avut potenţialul de a oferi abordări noi, contemporane, eșuează din lipsa timpului investit. Într-adevăr, se pot scrie o mulțime de romane pe o mulțime de subiecte. Dar în unele cazuri apare întrebarea: de ce să o faci?

Szonja Kadar

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Mai multe articole de