Răspunsurile se află numai în tăcere

De . Categorii: Doar online, Film

Etichete: , ,

Publicat în March 20, 2017 , o comentarii

Martin Scorsese revine în Silence la tema care i-a străbătut intermitent creația cinematografică: dualitatea credință-îndoială. Pelicula problematizează „primejdiile mărturisirii” credinței în Cristos în vremea persecuțiilor creștine din secolul al XVII-lea în Japonia și la baza sa se află romanul omonim al lui Shusaku Endo.

Preoții iezuiți Francisco Galupe și Sebastian Rodrigues părăsesc Portugalia pentru a-și începe expediția misionară niponă. Oprindu-se în Macao, centrul misionar al catolicismului în Orient, cei doi află că mentorul lor spiritual, Ferreira, s-a lepădat de credința creștină în urma torturilor la care a fost supus de către Inchizitorul Japoniei și că a îmbrățisat religia budistă. Galupe și Rodrigues refuză să creadă zvonurile și îl roagă insistent pe directorul academiei misionare iezuite din Macao, Padre Valigiano, să le dea permisiunea de a-și continua misiunea deja începută. Impresionat de hotărârea celor doi, Valigniano le dă voie să se îmbarce spre Nagasaki, nu înainte însă de a îi informa cu privire la pericolele uriașe la care se expun.

Cei doi iezuiți sunt conduși spre primul sat în care își vor desfășura misiunea, Tomogi, de către ultimul japonez aflat în Macao, Kichijiro, personaj enigmatic a cărui viață va fi din acest moment tainic legată de cea a lui Rodrigues. În Tomogi, cei doi descoperă credința dârză a țăranilor japonezi, care nu pregetă să îndure moartea martirică pentru Cristos atunci când sunt confruntați cu perspectiva apostaziei. Efervescența mistică a sătenilor din Tomogi și din satul învecinat, Goto, nu este însă împărtășită pe deplin și de călăuza stranie a celor doi călugări, Kichijiro. Bântuit de amintirea muceniciei familiei sale, la care el a fost simplu spectator, fiindcă alesese, spre deosebire de ei, apostazia, Kichijiro rămâne permanent într-o poziție marginală. Acesta se plasează întotdeauna în marginea încăperilor în care se derulează viața spirituală a satului; fugind mereu, dar întorcându-se de fiecare dată la Rodrigues pentru a-și mărturisi păcatul lașității, Kichijiro îi stârnește repulsia preotului.

Tocmai acesta este singurul care va rămâne în preajma lui Rodrigues, iar relația dintre cei doi devine o ilustrare a relației dintre Cristos și Iuda. Vândut la rândul său pentru un pumn de arginți, Rodrigues își urmează propria cale spre Golgota, până în clipa în care este confruntat cu Inchizitorul japonez în fața căruia trebuie să ia decizia pe care nu a putut-o evita niciun creștin din timpul prigoanei: lepădarea credinței sau martiriul.

În timp ce Rodrigues își caută mentorul spiritual, pe Ferreira, de-a lungul coastei Japoniei, zvonurile cu privire la apostazia acestuia se confirmă treptat, până în momentul în care cei doi sunt confruntați înspre final, într-una din scenele cele mai remarcabile ale filmului. Dacă Ferreira este o rușine pentru Biserica Catolică, cel care va salva reputația misionarismului iezuit nu poate fi nimeni altul decât Rodrigues. Trebuie că Silence este o hagiografie a lui Rodrigues, își spun în acest moment spectatorii filmului. Însă filmul lui Scorsese este mult mai mult decât pare.

Una dintre întrebările fundamentale pe care le pune Silence este cea referitoare la eroism. Este acesta apanajul exclusiv al celor care au ales martiriul? Este congruența dintre credință și manifestarea sa exterioară o necesitate indiscutabilă? Sau pot cele două fi separate fără ca aceasta să implice o schizoidie? E mai ușor, în final, să mori ca un martir, sau îndurarea propriei lașități, presupune, la rândul său, o formă de curaj?

Acestea sunt întrebările pe care mi le-a pus Scorsese când am urmărit Silence. Răspunsurile se află, însă, numai în tăcere.

Cristina Popescu

Johnny Cash mi-a salvat, nu o dată, viața, Proust m-a învățat să o văd, iar Cortázar – să o înțeleg. Vara visez la Alabama lui Harper Lee, iarna – la Rusia lui Pasternak. Ascult operă italiană cu sfințenie și muzică simfonică cu pasiune, iar când toate contrariile care mă caracterizează amenință să iasă din matcă, scriu. I-am făcut pe toți să creadă că scriu despre ceea ce citesc, dar adevărul este că scriu, în realitate, numai și numai despre mine.

Mai multe articole de