Al şaptelea stăpân al casei

De . Categorii: Doar online, Literatură, Proză

Etichete: , ,

Publicat în April 14, 2017 , o comentarii

Basmul a fost cules de către Asbjørnsen și Moe, tradus de Gianina Druță din norvegiană din original, Asbjørnsen og Moe, Samlede eventyr, ”Det syvende far i huset”.

 

Al şaptelea stăpân al casei

 

A fost odată ca niciodată un om care cutreiera prin lume. Şi uite-aşa a ajuns el departe la o gospodărie mare şi frumoasă; şi atât de minunat era conacul, încât putea fi un mic palat. „Aici mi-ar prinde bine puţină hodină”, îşi spuse către sine atunci când intră pe portiţă. Chiar lângă, stătea un om bătrân cu părul cărunt şi barbă şi despica lemne. „Seara bună, taicuţă”, spuse drumeţul, „îmi îngădui să-ţi stau în casă în noaptea asta?”

„Nu sunt eu stăpânul în casă”, spuse bătrânelul; „mergi la bucătărie şi vorbeşte cu tatăl meu!”

Drumeţul se duse în bucătărie; acolo dădu de un om ce era şi mai bătrân, şi acela stătea în genunchi în faţa focului şi sufla în jăratec.

„Seara bună, taicuţă, îmi îngădui să-ţi stau în casă în noaptea asta?”, spuse drumeţul.

„Nu sunt eu stăpânul în casă”, spuse bătrânul; „dar mergi înăuntru de vorbeşte cu tatăl meu; stă la masă în odaie.”

Şi se duse drumeţul în odaie şi grăi către cel ce stătea la masă; era încă şi mai bătrân decât ceilalţi, şi stătea şi îi clănţăneau dinţii, dădea din cap şi tremura, şi citea într-o bucoavnă uriaşă, aproape ca un copil mic.

„Seara bună, tăicuţă, îmi îngăduiţi să stau la noapte în casă?”, spuse omul.

„Nu sunt eu stăpânul în casă; dar vorbeşte cu tatăl meu, cel care şade pe laviţă”, spuse omul care stătea la masă şi căruia îi clănţăneau dinţii, dădea din cap şi tremura.

Şi se duse drumeţul la cel care stătea pe laviţă, şi el tocmai îşi pregătea tutun pentru o pipă; dar stătea aşa de chircit şi îi tremurau mâinile în aşa hal încât nici pipa nu şi-o putea ţine cum se cade.

„Seara bună, taicuţă”, spuse din nou drumeţul.„Îmi îngădui să-ţi stau în casă în noaptea asta?”

„Nu sunt eu stăpânul în casă”, răspunse unchiaşul chircit şi bătrân, dar vorbeşte cu tatăl meu, cel care şade în pat.”

Drumeţul se îndreptă spre pat, şi acolo stătea un unchiaş bătrân, bătrân, şi nu era nimic viu de văzut la el decât o pereche de ochi uriaşi.

„Seara bună, taicuţă, îmi îngădui să-ţi stau în casă în noaptea asta?”, spuse drumeţul.

„Nu sunt eu stăpânul în casă; dar vorbeşte cu tatăl meu, cel care şade în leagăn”, spuse unchiaşul cel cu ochii mari.

Da, drumeţul se îndreptă spre leagăn; acolo stătea un unchiaş atât de bătrân, atât de chircit încât nu era mai mare ca un prunc abia născut, şi nu putu băga de seamă dacă trăia decât după cum îşi clătina capul.

„Seara bună, taicuţă, îmi îngădui să-ţi stau în casă în noaptea asta?”, spuse omul.

A trecut o bucată de vreme înainte să primească răspuns, şi încă şi mai mult înainte ca bătrânul să termine de spus, şi el, ca şi restul, că nu era stăpânul casei, „dar vorbeşte cu tatăl meu, e atârnat în cornul de pe perete.”

Drumeţul se chiorî în sus pe pereţi, şi într-un final puse ochii şi pe corn, dar atunci când se uită după cel ce atârna în el, nu era altceva de văzut decât o căpăţână care părea a fi un chip de om.

Atunci se îngrozi într-atât de tare încât urlă din toţi rărunchii: „Seara bună, tăicuţă! Îmi îngăduiţi să stau la noapte în casă?”

Atunci se auzi un chiţăit, sus, în corn, ca al unui piţigoi mititel, şi nu putu să priceapă nimic mai mult, căci nu avea ce să fie altceva decât: „Da, copilul meu!”

Şi atunci se aşternu înăuntru o masă ce era încărcată cu cele mai scumpe mâncăruri şi cu bere şi cu jinars, şi pe când mâncase şi băuse, în cameră i se aşternu un pat zdravăn cu blană de ren, şi drumeţul fu atât de bucuros că, într-un sfârşit, găsise pe adevăratul stăpân al casei.

 

Sursă foto:

http://www.lions.no/district/show/Distrikt+104+H/71/35320

Gianina Druţă

Mai multe articole de