Drawn together și limitele televiziunii

De . Categorii: Cronici, Dosar Teorie, Film, Teorie

Etichete: ,

Publicat în April 24, 2017 , o comentarii

Când am văzut prima dată câteva imagini din Drawn Together, eram convins că e genul de serial de desene animate la care nu m-aș uita niciodată. Părea exagerat, de dragul exagerării, iar asta era suficient încât să-l dau uitării. Dar apoi am văzut primul episod.

Drawn Together e una dintre cele mai amuzante producții de desene animate pe care le-am văzut vreodată. Personajele, așa cum se cam poate înțelege și din titlu, sunt, parodic, adunate din mai multe locuri (Clara – prințesă Disney, Ling-Ling – Pokémon, Captain Hero – Superman, Toot – Betty Boop etc.) și puse împreună într-o casă, totul pe mode-lul unui reality show (cu toate că după primul sezon, accentul pus pe acest aspect devine aproape neimportant, el revine în centrul atenției în filmul care încheie serialul). Pe lângă trimiterile, mai mult sau mai puțin evidente, pe care serialul le face prin intermediul personajelor, fiecare episod abundă în referințe la elemente din cultura pop (de la personaje din alte producții TV la evenimente istorice). Cu mențiunea extrem de importantă că, aproape de fiecare dată, ele sunt aduse în discuție tocmai pentru a susține sau a sublinia umorul negru al serialului. Și ar fi foarte ușor de crezut, așa cum aveam impresia la început, că Drawn Together abuzează de situații macabre, în încercarea de a fi amuzant, dar lucrurile sunt ceva mai profunde. Pentru a demonstra ceva, serialul exagerează de fiecare dată: fie că e vorba de rasism, homofobie, vânătoare, obsesia pentru aparențe, foamete, sistemul educațional, arme, religie, Drawn Together va merge până în pânzele albe pentru a sublinia anumite nereguli ale societății.

Cele opt personaje principale ale serialului reprezintă fiecare câte un stereotip: Captain Hero – tipul macho, Foxxy Love – black sassy girl, Ling-Ling – asiaticul (sau străinul, în general), Clara – fata lui tata, Spanky – latura animalică, Xandir – homosexualul, Toot – femeia manipulatoare, Wooldoor – ciudatul. Important în cazul fiecăruia e, pe lângă faptul că în spatele acestor stereotipuri centrale se ascund de fiecare dată altele mai mici, că Drawn Together nu se ia în serios. Așadar, nu e de mirare că printre subiectele umoristice preferate ale personajelor sunt tabuuri: avorturi, violuri, crime, incest, pedofilie, antisemitism, terorism etc. În plus, serialul e auto-referențial în multe dintre momentele sale, mai ales în sezonanele doi și trei și, cu atât mai mult, în film. Și, cu toate acestea, auto-referențialitatea din Drawn Together nu obligă serialul să aibă o anumită continuitate: există, în repetate rânduri, secvențe care contrazic ceea ce serialul susținea înainte (Captain Hero e prezentat fie ca heterosexual, fie ca homosexual, există un moment în care Toot e portretizată ca fiind bărbat, Foxxy Love ba și-a vândut fiul, ba l-a ucis accidental etc.). Cu toate că personajele principale provin fiecare din medii diferite (din alte desene, cum e cazul prințesei Clara, al lui Captain Hero, Ling-Ling, Toot și Wooldoor; din jocuri video – Xandir; de pe internet – Spanky), serialul nu explică niciodată cum au ajuns ele să coexiste.  În plus, cu toate că anumite personaje sunt parodii ale altor personaje de desene animate, logica internă a producțiilor respective e ignorată în totalitate aici, pentru că amestecă lumea prințeselor cu cea a supereroilor sau a anilor ‘20. Serialul, din acest punct de vedere, pornește de la o oarecare formă de discontinuitate, considerând că introduce toate cele opt personaje principale încă din primul episod. Toate astea îl fac greu de urmărit și înțeles, frustrant în multe momente, dacă așteptarea e ca el să funcționeze ca un serial obișnuit.

Captain (Leslie) Hero e eroul antieroic, indiferent de cele mai multe ori la soarta celorlalți. Prezentat în primul episod ca încă o altă persoană din casa DT, Hero ajunge poate cel mai important personaj al serialului. În Drawn Together, toți sunt disfuncționali, dar nimeni pe atât de mult pe cât e Captain Hero: abandonat de părinți, fiindcă urma să devină cel mai slab supererou din istorie, Hero dezvoltă o sumedenie de complexe, din cauza cărora nu e de mirare nici că e extrem de sensibil, dar nici că, într-adevăr, e departe de a fi un erou (dincolo de faptul că poate zbura, e atât de puternic încât să treacă prin zid și alte asemenea calități). Și, cu toate acestea, raportarea la el e, de multe ori, ca fată de un erou propriu-zis, care trebuie să salveze situația, chiar dacă, în cel mai fericit caz, reușește să nu distrugă întregul oraș. Din acest punct de vedere, Captain Hero e personajul principal al serialului, cel a cărui evoluție e cel mai ușor evidentă: Clara, care inițial era o prințesă extrem de religioasă (chiar membră Ku Klux Klan), ajunge să-și vândă sufletul diavolului (care nu era tocmai diavolul, ci un simplu curier); Toot, care încetează să mai fie cea rău intenționată din casa DT, după ce Clara preia rolul, rămâne într-un stadiu auto-distructiv, chiar și atunci când adoptă un copil din Nigeria; Foxxy, despre care ni se dă de înțeles încă din primele episoade că fusese abuzată de unchiul ei, și care încă mai așteaptă ca tatăl să se întoarcă, după ce, pe vremea când ea avea trei ani, a plecat să-și cumpere țigări, se transformă din ceea ce inițial părea a fi un personaj pentru care inteligența nu e una dintre calități, în cea mai inteligentă persoană din casa DT; Xandir, care era în primele episoade într-o nesfârșită misiune de a-și salva prietena, descoperă că e, de fapt, homosexual; Spanky, care fusese din start bătăușul din gașca DT, ajunge să empatizeze cu celelalte personaje.

Serialul a fost anulat după doar trei sezoane, iar finalul, așa cum obișnuiau să fie finalurile de sezon în Drawn Together, îi găsește pe cei opt într-o competiție de tipul American Idol, la capătul căreia află că serialul a fost anulat. Așadar, pe lângă auto-referențialitatea pe care o pomeneam înainte, Drawn Together face, în repetate rânduri, trimiteri la lucruri care sunt exterioare producției: pilotul a fost destul de prost primit de redactorii revistei Entertainment Weekly, drept care, în al doilea sezon, personajele fac trimitere la asta; în film, protagoniștii pun sub semnul întrebării motivul pentru care serialul a fost anulat etc. Asta vine să confirme faptul că există o conștiință a personajelor referitoare la faptul că fac parte dintr-o producție TV, dar care nu are legătură doar cu lumea internă a producției propriu-zise, ci și cu cea exterioară.

După cele 36 de episoade, Drawn Together s-a încheiat propriu-zis prin intermediul unui film, în care personajele continuă să locuiască în casa DT, până când descoperă, ca și cum nu ar fi știut înainte, că serialul a fost anulat și încearcă să afle de ce. Pe lângă asta, filmul atacă felul în care serialul a fost perceput, acuzând, într-un fel, faptul că a fost criticat pentru violența excesivă, cu toate că asta se întâmplă și în alte producții, dintre care face referire la South Park, dar care continuă să fie difuzate. În plus, ironizează până și ideea că nu toată această violență ar fi gratuită, motiv pentru care apelează la I.S.R.A.E.L. (Intelligent Smart Robot Animation Eraser Lady și, evident, o trimitere la statul cu același nume: „I.S.R.A.E.L. has every right to exist!” sau „I.S.R.A.E.L. must be aggressive to survive” nu fac decât să confirme asta) pentru a face să dispară pentru totdeauna gașca DT. În încercarea, de această dată, de a scăpa de I.S.R.A.E.L., personajele descoperă adevărul despre ele: sunt doar copii parodice a ceea ce credeau că sunt cu adevărat.

Drawn Together a fost unul dintre cele mai inteligente seriale de desene animate create vreodată, însă pentru a putea înțelege și savura umorul producției e neapărată nevoie să facem distincția dintre el și oricare alt serial de genul acesta, pentru că Drawn Together se plasează, încă din primul episod, în afara canonului, chestionându-l și punându-l la încercare.

Răzvan Cîmpean

Rezist cu greu o săptămână întreagă fără Bob Dylan sau Ada Milea, fără un serial bun, fără un roman sau un volum de poezie. În plus, dacă se nimereşte ceva interesant la teatru, ştiţi unde mă găsiţi. Şi, ca orice obsedat, scriu despre lucrurile astea ca şi cum ar fi singurele care contează.

Mai multe articole de