yigru zeltil, poezii din „ulei de palmier”

 

/

 

aici este locul unde

trenul

se înclină puțin

și lasă partea stângă

să fie mai bine reprezentată

decât partea dreaptă

 

munca seamănă cu ea

 

în zilele ploioase

nu mai șterg ochelarii.

 

doar aștept

până ce mă doare

ceața

și îmi revine apetitul pentru claritate.

 

sau pentru umbre

pe care le slăbesc

aprinzând cât mai multe becuri.

 

contrastele

nu ar fi așa de tari

dar m-am învățat și eu

ca tot omul

cu liniile drepte

ce nu se mai unesc

decât pentru a închide.

 

„Cercetările demonstrează că oamenii care nu au crescut între patru pereți nu pot percepe această iluzie optică: două linii de lungime egală, dar cu săgeți de orientare diferită la capete care le face să pară inegale.”

 

 

austeritate

 

muzica

se oprește după 12 noaptea

 

și se cuibărește în carne.

se estompează

până lasă loc țiuitului ritmic

și râului din calorifer

 

evenimentul zilei

 

stau la un eveniment.

se întâmplă în fața mea un eveniment.

 

adorm

dacă nu-mi oblig mușchii atrofiați

să scrie.

 

cuțit

lui gili mocanu

 

un tăiș

care nu poate tăia.

 

aici sunt:

un tăiș decorativ.

sau

doar un tăiș

care așteaptă

neactivat.

 

sau

taie asta.

doar atât:

să fiu un tăiș

decorativ.

 

sfințirea

 

mă ascund după un palmier

dacă m-aș prezenta drept un palmier

ceilalți s-ar dezlănțui

ei sunt alarma

și nu mă pot

ascunde mai repede după pupitru

să modific bătăile pe minut

să mă evacuez

 

las o amprentă falsificată

și

reușesc să-mi adaptez respirația la mediu.

reușesc să simt puțină emoție

atât cât mă lasă

dieta deficitară

cu vitamine și culori lipsă

sucul de portocale cu 0,2% portocale

și tot ce a fost smuls și ucis

și mai ales scos din context

pentru a fi ingerat fără vină

vreți să mă simt lipsit de vină

schimbați contextul

ca să prevină posibilitatea refuzului

îl chemați pe

 

VÂNZĂTORUL DE CĂCAT™

 

să sfințească toate obiectele.

 

și

(pentru asta

îl iubesc)

toacă oasele

până devin o plajă

și apoi netezește suprafața

așa se ajunge la ceva drăguț

glossy.

 

tot ce ne îngrozea

pur și simplu

lăsa la vedere

modul lor de fabricare

cum se legau celulele

pentru a face posibil

orgoliul:

 

reprimarea

 

motorul se activează prin întoarcerea cheilor

imediat am realizat ceva împotriva mea.

 

m-am așezat pe partea cu mai puțină ceață

pentru a nu-mi lăsa ochii să fie debusolați

de lipsa de repere vizuale în dreptul mării.

 

observ niște urme de pix pe mânecă.

îmi ridic privirea pentru a estompa urgența.

las-o bă că merge așa

 

apoi văd postat un gif în care

ea pune mâna pe

alt schimbător de viteze.

 

se activează lentoarea & geografia emoțională.

îmi vine să plâng.

devin omul-mănușă.

 

*

 

adaptarea se instalează necontenit.

productivitatea se folosește de ezitări.

 

trupul este un semn nesatisfăcător.

 

totuși,

reușesc uneori să-mi las capul în față

și respirația mea crește valuri

~

~

până la următoarea reclamă.

următorul atac

în care

mă încolțești

cu un procent mai mare de zgomot.

îmi rupi ritmul.

ce faci?

mereu mă întrebi ce fac

când vezi foarte bine ce fac.

mă pregătesc necontenit pentru umilire.

 

(poem dedicat artiștilor care au încercat să nu mai facă artă pentru a nu mai da apă la moară obscenității care este piața de artă, dar care nu s-au putut abține)

 

m-am dus să-mi iau de la magazin

niște biscuiți cu boabe

cu semințe

chestii dintr-astea mai bio.

 

pe o alee

nu mai erau în mijlocul zilei

decât dâre de melci.

nu puteam decât să-mi zic:

vreau și eu!! vreau și eu!!