Ce iaste acela un fotbal?
– studiu antropologic –
Un fotbal iaste acea preocupațiune ce împle golul dinlăuntru al mulțimilor ne-învățate. Această îndeletnicire se asamănă cu aceéa a unei religiuni care precum religiunea creștinească ce aduce omenii laolată slobozindu-i de realele obiceaiuri cearcă și aceasta să aducă omenii dimpreună, nu fără înșelăciune și pagubă destulă.
Cu precădere din ceastă motivațiune, dânsa samănă izbitor de mult cu pita și circenses-ul de la Râm, osebit numa că în vremea ceéa se primiia, iară amu se dă la bani de nu se pot socoti. Că gloatele în loc să cetească și să învețe circulațiunile banilor în lume ori direpturile lor de plebei sau lecțiunile credinței și culturii europenești așa cum toți nevoie avem, acestea se dedau la blesteme ca la ușa cortului cu baiul ăl mare că aceste corturi adună buluc de prostime până la 50.000 de capete și încă și mai mult dacă s-apucă țările a lupta între ele. Căci jocul acesta așa pare mai mult, că douăzeci și doi de inși gonesc după o varză golită înlontru și care musai a pătrunde între vrejurile tocmite la hotarul terenului de-o parte și de cealaltă, ca aceia să câștige ce trec varza mai multe ori între vrejuri.
Șî de nu izbutesc, prostimea toată se mânie și aruncă blestămății de cuvinte asupra acelora, scuipă sâmburi și coji de sămânță unde nimeresc, iară muierile zbiară până la răgușală ori privesc ca vițelul pe bărbații lor vrăjiți de ură și urâciune a minții. Dară dacă nici așa nu se preschimbă nimica, aceștia poruncesc ca judele ce-i așază pe cești gladiatori în formațiune să tot fie alungat și adus altu’, ca și cum nu ș’ar da sama că de vreme ce gladiatorii îs slabi, alt jude nu face nimica toată. Șî dacă totuși nu izbutesc a câștiga ceva, încep să aducă de peste mări și țări pre alții ce fug mai tare șî lovesc mai abitir în ceé varză ce să închipuiește și ca o bășică săritoare. În așa fel se dau multe parale pe omeni de ăștia ce fug în amfiteatre că ajung a prețui aceștia cât facerea unui amfiteatru și apoi mulțimile prind a să plânge că de oropsiții cestei lumi nu se grijește nimenea, că nu are prostul nice ce mânca, nice cu ce se’nveșmânta, dară are pă cine huidui și după cine s’amăgi că dupre știința mé câștigătoriu nu face decât a lua și mai mulți bani din visteria țărișoarei lui. Ș’apăi de tăt râsul iaste că noi vlahii ne mirăm cu mirare mare de ceilalți gladiatori ce să bat în țările ălea mari și bogate de ei zîc că îs de-ai lor, dară mințesc cu nerușînare că jumate din franci îs negri fără școale, iar prusacii îs plini de necredincioși ai Porții, și în zadar șî noi voim a face precum ei, că sântem proști grămadă, săraci lipiți pământului șî întorși unii împotriva altora ca curcile cătră paserile ceriului și ca minotarul elinesc spre Tezeu.
Iară gladiatorii ceștia să fac a iubi credința creștinească de să-nsămnează tăți cu semnul Sfintei Cruci numa’ că fac de râsul curcii și țara și varza, ei iubind deosebi sfanții, împleticiunile cu muieri ușurele și scrisul cernelii pe sub pelea lor, de nu mai știe omul ce să dibuiască din înscrisurile lor. Aceștia atâta se vaită și se maimuțăresc a fi loviți în lupta lor, de omenii c-o gură îi scuipă și cu alta îi laudă, de nimenea nu mai știe ce’i dirept în lumea asta, că tătă gloata pune arginții în ce prețuiește mai osebit, adicătelea în saltimbanci cornorați ca ceștia, șî „unde-i comoara ta, acolo îi șî inima ta” cum zîce la Sfânta Carte.
Așadară, un fotbal iaste oríce numa’ nu preocupațiune athletică.
Eugen-Adrian Truța, doctorand în teologie la UBB
No Comment