French Theory, un produs american

De . Categorii: Carte, Cronici, Doar online

Etichete: ,

Publicat în May 02, 2017 , o comentarii

French Theory. Foucault, Derrida, Deleuze & Co. și transformările vieții intelectuale din Statele Unite (François Cusset, trad. Andreea Rațiu, cuvânt-înainte Bogdan Ghiu, TACT, 2016, 425 p.) analizează traseul dus-întors a blocului de texte care a ajuns să se numească French theory: de la formarea corpusului francez la deturnarea textelor importate în spațiul american, și, în sfârșit, transformarea în French theory, o creație terță care nu e doar un import pentru Franța în care își are originile, ci și o moștenire planetară.

Când a apărut prima dată în franceză, în 2003, cartea se numea simplu, French Theory – așadar, o carte scrisă în franceză care poartă titlul în engleză – semnificativ pentru obiectul analizei, care nu este suita Foucault, Derrida, Deleuze & Co., și nici transformările vieții intelectuale din Statele Unite, așa cum duce în eroare subtitlul (Cusset nu dedică mai mult de 30 pagini în total „starurilor de campus” americane, adică Judith Butler, Gayatri Spivak, Stanley Fish, Edward Said, Frederic Jameson). În schimb, obiectul cărții este procesul violent al decontextualizării, al misreading-ului, al „circulației sociale a semnelor, a(l) întrebuințării politice a citatelor, a(l) producerii culturale a conceptelor” (17). Acest proces cuprinde două momente sau operații: primul este naturalizarea corpusului într-o entitate omogenă, în ciuda diferențelor, de pildă, dintre textualismul lui Derrida și deschiderea lui Deleuze de a vedea semne într-o mașinărie extratextuală (aici s-ar fi calificat și Barthes). Or, prima etichetă care a reușit performanța de a le aduce la un loc a fost aceea negativă de „hermeneutică a suspiciunii” evocată de Paul Ricœur, înainte de livrarea americană sub umbrela French theory. Al doilea moment, și cel mai interesant, este acela al inventării unei „pragmatici a textelor”, împotriva dezideratului acestora, adică formarea unui nou discurs prin punerea textelor în acțiune, operaționalizarea lor. Un neomarxism cultural-militant emerge, de data aceasta cu metodă (postcolonialismul este poate cel mai semnificativ demers de sistematizare a discursului despre alteritate în umanioare). Atât aducerea la un numitor comun a „maeștrilor suspiciunii”, cât și pragmatizarea lor a dus la decontextualizarea textelor, sau, folosind un termen mai specific al lui Bourdieu, „de-naționalizarea” lor.

Smulgerea textelor din spațiul francez și plierea lor pe teren american în primă instanță, înainte de globalizarea produsului dat de cei din urmă, nu putea fi mai problematică de atât: e vorba de claritatea și calitatea de sistem a filosofiei analitice care încă predomina campusurile americane la finalul secolului trecut, confruntate acum cu doze tari de „lacanium” și „derridium”. Aluzia la stupefiante o face Bruno Latour în 1997, ca răspuns persiflant la celebra farsă Sokal. În 1966, Alan Sokal publica un articol fals în prestigiosa revistă academică Social Text (printre editorii săi se numără și Frederic Jameson), folosind jargonul poststructuralist pentru a nu spune nimic: „outright nonsense”, „left-wing cunt”, după cum dezvăluie Sokal în Lingua Franca, după ce articolul este publicat. Nu întâmplător, Cusset vorbește în introducere despre efectul Sokal, întrucât polemica din perioada imediat următoare, a eticii scientismului versus o etică „detotalizatoare”, a virat rapid spre o polemică ce îi opune pe conservatori și multiculturaliști. Revenind la miza cărții – analiza traseului dus-întors al corpusului care a dat French theory – demonstrația lui Cusset e că spațiul american a creat o polaritate ideologică în care autorii francezi nu se puteau recunoaște.

Un exercițiu excelent de sociologie culturală, French Theory nu este însă și un exercițiu de înțelegere apropiată a blocului de texte de la care pornește; acoperind efecte sociale și transformări concrete, nu este o introducere în ideile și intențiile francezilor. Chiar și în spațiul american, materialul de analiză este nu atât teoria „starurilor de campus”, prin care trece rapid, cât un colaj de pop culture, practici instituționale și „mașinațiuni teoretice”, desemnând cu o expresie deleuziană „tehnologii de difuzare care sunt industria culturală, regimul mediatic și scrierea însăși” (328).

Având o privire perspectivată (și erudită), Cusset se ferește de orice asumare ideologică explicită, fie chiar și o asumare culturală. Pare să critice la fel de acid atât poststructuralismul, cât și argumentele detractorilor acestuia, să adopte cea mai pozitivist-neutră mască sociologică, sau, dimpotrivă, să împrumute (când duios, când ironic) lexicul Teoriei:

Circulația lor [a teoriilor], deturnarea lor, transferul lor departe de contextul în care au luat naștere și chiar curajul utilizării lor, împotriva modurilor de utilizare ale unei didactici a textelor, constituie împreună – după ce și-au părăsit autorul, însă înainte ca un corpus să le fi îmbălsămat deja – întreaga erotică a gândirii. (418)

Ce se citește dincolo de erotica limbajului marca Barthes e că sociologul favorizează mai degrabă misreading-ul decât Teoria, mai degrabă efectele concrete ale acesteia decât mecanismele interioare luate în contextul care le-a generat. Aici este exemplară utilizarea lui Derrida cu metodă, deci împotriva lui Derrida, de către Paul de Mann: izolării deconstrucției în propriul jargon marcat de „umbre” și „spațieri” i se opune pragmatizarea deconstrucției, într-un sens, demistificarea ei, prin pași simpli, rețetari: răsturnarea/neutralizarea opozițiilor și, bineînțeles, intervenția, reînscripționarea acestora în câmpul cultural. A face teorie împotriva Teoriei (de Mann și toată suita de poststructuraliști americani) și a face sociologie pornind de la teorie (Cusset) sunt tot atâtea moduri de resuscitare a unei gândiri, prin decontenxtualizare și pragmatizare.

Ana-Maria Deliu

Absolventă de literatură comparată. Interesată de teoria literaturii, „mașinațiuni teoretice”, fenomene sociale, narațiuni cu pisici locvace și muzică experimentală. Citit Ulysses în doar un an și jumătate.

Mai multe articole de