Găina văduvei

De . Categorii: Doar online, Literatură, Proză

Etichete: ,

Publicat în May 08, 2017 , o comentarii

A fost odată ca niciodată o văduvă bătrână care trăia departe, izolată de restul lumii, undeva la poalele unui deal împreună cu cele trei fiice ale sale. Era săracă lipită pământului, singura ei avere fiind o găină, ce-i era dragă ca ochii din cap, iar găina cotcodăcea cât era ziua de lungă prin gospodăria bătrânei, care, la rândul ei, o alinta şi o îngrijea.

Dar, într-o bună zi, găina dispăru de parcă ar fi înghițit-o pământul. Bătrâna o căută de jur împrejurul căbănuţei, strigând-o, dar găina dusă a fost.

– Tu trebuie să mergi şi să încerci să ne găseşti găina, zise văduva fiicei celei mari. Trebuie să o avem înapoi chiar de-ar fi să o scoatem din munte. Astfel, fata cea mare umblă cât în sus şi cât în jos, o strigă şi-o tot căută, însă nu era nici urmă de dânsa. Când deodată se auzi o voce ce venea din peretele  muntelui.

– Găina ta a intrat în munte.

– Găina ta a intrat în munte.

Aşa că fata merse în peşteră ghidată de voce să vadă ce era, însă nici bine nu puse piciorul în peşteră că a căzut prin trapa secretă, adânc, adânc, în tenebrele muntelui, într-o grotă sub pământ. Odată ajunsă acolo jos, merse printr-o sumedenie de camere, una mai încântătoare decât alta. Însă, în cea mai bine ascunsă odaie venise la dânsa un trol uriaş şi hâd şi-a întrebat-o :

– Ai vrea să-mi devii soaţă ?

– Nu, a răspuns aceasta, nici în ruptul capului; tot ce-şi dorea era să iasă la suprafaţă pentru a-şi căuta găina care a dispărut.

Atunci s-a înfuriat trolul, o luă pe fata cea mare şi îi smulse capul de pe umeri; îi aruncă corpul şi capul în beci.

Văduva era acasă şi aştepta, şi tot aştepta, însă fiica ei tot nu apărea. După ce mai aşteptă o bună bucată de vreme, în care nu primise veşti de la aceasta, i-a spus fetei mijlocii să meargă să-i dea celei mari de urmă şi să se uite şi după găină în acelaşi timp.

Atunci fiica cea mijlocie plecă şi acelaşi lucru i se întâmplă şi ei; cum tot căuta şi striga, doar ce aude şi ea o voce ce o chemă dintr-o crăpătură din munte.

– Găina ta a intrat în munte.

– Găina ta a intrat în munte.

I se păruse ciudat şi merse să vadă despre ce era vorba şi aşa căzuse şi ea prin trapă adânc, adânc, în grotă. Acolo trecuse prin toate camerele până a dat de cea mai ascunsă, unde venise trolul la ea şi a întrebat-o dacă vrea să-i fie soaţă. Nu, nici în ruptul capului. Tot ce îşi dorea era să iasă la suprafaţă şi să-şi caute găina dispărută. Din nou s-a mâniat trolul, o luă şi pe aceasta şi îi smulse capul, aruncându-i-l atât pe el, cât şi trupul în pivniţă.

Acum stătea văduva şi o aştepta mult şi bine pe cea de-a doua fiică a sa, însă de niciuna nu se auzise şi nu fuseră nici zărite, aşa că îi spuse celei mai tinere:

– Acum trebuie să porneşti tu pe cale şi să-ţi găseşti surorile. A fost îngrozitor că a dispărut găina, însă e şi mai rău că nu putem da de urma surorilor tale ; totuşi, te poţi uita şi după găină în timp ce le cauţi.

Astfel pornise la drum mezina şi merse când în sus şi când în jos tot căutând şi strigând, dar nici urmă de găină sau de surorile sale. Umblase în lung şi-n lat, pe meleaguri îndepărtate, tot umblase până ce ajunse şi ea la poalele muntelui de unde auzise:

– Găina ta a intrat în munte.

– Găina ta a intrat în munte.

Înţelese că e ceva necurat la mijloc, aşa că merse şi ea să vadă despre ce era vorba şi căzu prin trapa secretă adânc, adânc, în grotă. Acolo, în adâncuri, merse ea prin camere, una fiind mai frumoasă ca alta, însă ei nu îi era teamă. Cum îşi pierdea timpul cu una cu alta, tot scotocind, dă peste uşa pivniţei, o cercetează şi pe aceasta şi găseşte trupurile fără viaţă ale surorilor sale ce zăceau acolo.

Abia avuse timp să închidă uşa pivniţei, că trolul venise la ea.

– Vrei să-mi fi soaţă, măi? întrebă trolul.

– Din toată inima, răspunse fata, deoarece văzuse foarte bine ce au păţit surorile sale.

Auzind acestea, trolul i-a dat fetei rochii din cele mai frumoase, mai frumoase decât şi-ar fi putut închipui. Atât de fericit era că cineva vruse de bunăvoie să-i fie nevastă, încât îi promise că-i va îndeplini orice dorinţă.

Zilele tot treceau, iar ea se întrista şi se înnegura din ce în ce mai tare abia scoţând vreo vorbă. Văzând-o astfel, trolul o întrebă ce avea pe suflet.

– Of! a spus fata. Sunt tristă deoarece nu pot merge acasă la mămuca. E însetată şi flămândă şi nu are pe nimeni care să-i fie alături.

– Păi, nu pot să te las să mergi să o vezi, răspunse trolul, dar pune nişte merinde într-un sac şi i le voi duce eu.

După ce i-a mulţumit, i-a spus că aşa va face, însă pe fundul sacului a ascuns aur şi argint şi a pus pe deasupra puţină mâncare. Aceasta i-a spus trolului că sacul e pregătit, doar că nu poate să se uite înăutrul acestuia, iar trolul şi-a dat cuvântul ca va face întocmai.

După ce s-a dat dus, fata îl urmări cu privirea prin trapa secretă. După ce merse o bucată de vreme spuse :

– E aşa de greu acest sac! Ia să arunc doar o privire să văd ce se află înăuntru. Era cât pe ce să desfacă funia de la sac, că fata a început să-i strige :

– Încă pot să te văd! Încă pot să te văd!

– Ai o vedere a naibii de ageră! spuse trolul şi nu mai încercă să se uite în sac.

Când a ajuns la fereastra căbănuţei, aruncă sacul pe uşă zicând:

  • Acolo ai merinde de la fiica ta. Ea nu aşteaptă nimic în schimb.

După încă o bună bucată de vreme de când fata era în munte, cade într-o bună zi prin trapă un ţap.

– Cine te-a trimis, bestie cu barbă lungă? a spus trolul, iar cu o furie sălbatică îi smulse capul şi îl aruncă în pivniţă.

– O, nu, de ce ai făcut asta? întrebă fata. Aş fi putut avea ceva care să mă înveselească aici jos.

– Nu trebuie să te întristezi din atâta lucru, ştiu eu, spuse trolul, ştiu eu cum să îi redau viaţa. Zicând asta luă plosca ce atârna pe perete. Puse capul ţapului înapoi pe trup şi îl unse cu unguent, animalul înviind din morţi, fiind la fel de vioi ca înainte.

– Aha, gândea fata, deci alifia aia e bună de ceva!

Era împreună cu trolul de mult timp acum, iar, într-o zi, pe când trolul era plecat departe, o luă mezina pe sora sa cea mare, îi puse capul la loc pe trup şi o unse cu alifie exact aşa cum l-a văzut şi pe trol făcându-i ţapului, aducându-şi sora înapoi la viaţă cât ai bate din palme. Mezina o puse într-un sac şi o acoperise cu nişte merinde. La scurt timp trolul ajunse acasă, iar ea îi spuse:

– Dragă prietene, acum trebuie să te mai duci încă o dată acasă la mama mea cu puţină mâncare, căci îi e cu siguranţă atât foame, cât şi sete, şi mai e şi singură sărăcuţa. Dar să nu te uiţi în sac!

Trolul spuse că sigur va merge fără discuţie cu sacul şi că nu se va uita înăuntru. Dar după ce merse o parte din drum, s-a gândit că sacul devenise foarte greu. Mai merse el cât merse şi şi-a spus că trebuie să vadă ce se află în sac : ,,Orice fel de ochi ar avea aceasta, nu are cum să mă zărească chiar până aici”. Dar când să desfacă legătura de la gura sacului, doar ce rosteşte fata cea mare:

– Încă te pot vedea! Încă te pot vedea!

– Ai naibii de ageri ochi ai, de încă mă poţi vedea! zise trolul, crezând că fata din munte e cea care i-a vorbit. Nu mai îndrăznise să mai încerce să-l desfacă să vadă ce se afla înăuntru, ci se duse cu el direct la văduvă cât de repede îl ţineau picioarele şi, cum ajunse la uşa căbănuţei, aruncă sacul prin uşă.

– Acolo ai mâncare de la fiica ta, nu îi datorezi nimic, spuse el.

După ceva timp de când fata se afla în munte, a făcut acelaşi lucru pe care i l-a făcut şi celeilalte surori; i-a pus capul la loc pe trunchi, i l-a uns cu alifie şi a ascuns-o în sac, însă de această dată l-a îndesat cu aur şi argint, că abia-l mai puteai ţine şi a acoperit totul cu puţine merinde.

– Dragă prietene, a spus aceasta trolului, acum trebuie să te mai duci încă o dată acasă la mama mea cu puţină mâncare. Dar să nu te uiţi în sac!

Trolul era dornic să-i facă voia şi s-a jurat, din nou, să nu se uite în sac. Dar după ce a mers o parte din drum a crezut că sacul începe să se simtă greu. A mai mers el încă o bucată de drum, însă abia îl mai putea ţine în spinare. Aşa că a pus sacul jos şi-a tras puţin sufletul şi era gata-gata să-l deschidă, dar atunci urla fata cea mijlocie din sac:

– Încă te pot vedea! Încă te pot vedea!

– Ai naibii de ageri ochi ai, de încă mă poţi vedea!

Nu a mai îndrăznit să-l desfacă, ci s-a dus cu el la văduvă cât de repede îl ţineau picioarele. Cum a ajuns la uşa căbănuţei a aruncat sacul înăuntru prin uşă.

– Acolo ai mâncare de la fiica ta, nu îi datorezi nimic, spuse el.

După ceva timp de când fata se afla în munte, trolul trebui să plece, iar fata pretinse a fi slăbită şi bolnavă. Se tot văieta şi se tot plângea.

– Nu e nevoie să vii acasă înainte de miezul nopţii, a spus aceasta, deoarece nu voi fi în stare să termin cina până atunci, căci sunt slăbită şi mi-e mult prea rău.

După ce plecase trolul, își umpluse nişte haine de-ale sale cu paie şi le puse în colţul şemineului, cu un măturoi în mână, ca şi când ea ar fi fost acolo măturând. Aşa că se grăbise să ajungă acasă la mama ei, înainte de întoarcerea trolului, luându-şi cu ea o puşcă de vânătoare pentru a se proteja de acesta.

Când ceasul bătu ora douăsprezece, trolul a ajuns acasă.

– Vino cu mâncarea! îi spuse trolul sosiei din paie.

Dar ea nu răspunse.

– Vino cu mâncarea! îţi zic, spuse trolul din nou; sunt hămesit!

Dar ea nu răspunse.

– Vino cu mâncarea! urlase trolul a treia oară. Mai bine ţi-ai deschide urechile, ori te voi trezi eu. O voi face!

Dar fata stătea neclintită ca o stană.

Atunci trolul se înfuriase aşa de tare, încât o lovise peste faţă cu o aşa putere încât paiele s-au împrăştiat în toate colţurile camerei. Deodată şi-a dat seama că fusese înşelat și începu să o caute peste tot. Când ajunse în pivniţă şi văzuse că ambele surori lipseau, a înţeles pe dată ce se petrecu.

– Va plăti! spuse trolul şi plecă pe cale spre casa mamei mezinei. Dar când ajunse la căbănuţă, fata trase cu puşca de vânătoare, iar trolul crezu ca erau tunete. Atunci fugi mâncând pământul, dar când să ajungă la trapa secretă, soarele răsări, iar el crăpă.

Se spune că încă se mai află aur şi argint în grota de sub munte. Doar să ştii unde e trapa!

 

HAGEBERG, Otto; SKJONG, Synnøve; ØYGARDEN, Bjarne, Fortalt og Diktet 1, Gyldendal Norsk Forlag, 1988, p. 72-78.

 

Traducere: Chira Lavinia-Alexandra

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Mai multe articole de