Poezii – Olga Ștefan

De . Categorii: Doar online, Literatură, Poezie

Etichete:

Publicat în November 14, 2017 , o comentarii

a.

 

nu mă gândesc la tine
de nouă ani.
ai trecut sub sticla fumurie
a oamenilor care nu sunt decât
parte a masei, concasoare,
în dormitoare, la ora colgate,
şi în maşini.

 

dacă nu sunt atentă,
câte cineva
îţi seamănă încă
până la confuzie.

 

am tranşat şi pus pe fundul lăzii frigorifice
momentul nostru electric,
secunda în care m-am temut
că asta nu e dorinţă,
ci crimă.

 

expresia care te speriase
până şi-n gaură de şarpe
(căci tu voiai să fii liber într-o junglă
fără femei block solid)
nu o mai folosesc
nici măcar cu sensul ei propriu,
de ameninţare –
(fusese mrejă: una cu schepsis,
nu pentru tine)

 

duc un bioritm pacifist
de animal marin
nedisturbat, zvâcnirile de ură sunt mereu
foarte aproape de casă.

 

am ce-mi lipsea atunci
& era
magnetic pentru ucenicii superbiei:
o peliculă opacă de oboseală,
minus valoarea entuziasmului
pentru ce e frumos şi inconsistent.
poate prudenţă. poate calciere.

 

nu mă mai gândesc la tine decât uneori,
ca la o jucărie, ca la o jartea.
tuşa vulgară
a unui joc din care nu mai pot ieşi.

 

te-am îngropat cu onoruri, te celebrez
anecdotic. eşti o mândrie searbădă, de tinereţe,
ultimul text erotoman
la care am contribuit.

 

cu ochi atent
(croitor, artizan)
delimitez din aer un corp (al tău)
pe care nu-l mai cunosc.

 

fatigue

 

ultima dată mi-am modificat cv-ul
în 2016. am ascuns planurile mele eșuate,
precum și visul de-a scrie istorie
(curând îngropat în uterul cu sigiliu
al mamei lui de 19 ani);

 

însă
n-am făcut un secret din
marea mea tenacitate,
pasiunea mea infernală,
privirea mea care sfâșie totul
(și n-am lăsat în urmă o lume însângerată)

 

de atunci viața
a căpătat
viteza unei mașini relativ noi,
cumpărate la o sumă decentă
dintr-un târg nemțesc.

 

sunt mulțumită,
cu geamul deschis
și mâna dreaptă sprijinită
de portieră, trec pe lângă
vechi locuințe
și vechi locuri de muncă,
dar nu mă opresc.

 

sunt o floare
de plastic
la butonieră
și tu mă duci –
pentru că merit și merit continuu –
fractalic –
la lungi, somptuoase cumpărături.

 

pe calendar
zile pline
dau din mânuțe și sunt
steagurile
uniunii europene
în fața unei instituții părăsite
în grabă
de toți angajații
(o doamnă cu ochelari-ochi-de-pisică
și părul scurt, platinat,
privește speriată în urmă).

 

alege-mă, prioritizează-mă,
îmi șoptește prietenul meu cel mai bun
în aplicație, dar reboot, îi spun, reboot,
sunt segregată eu, dar
sunt
și femeia care decide,
fiului meu i-am sacrificat totul
încă de pe-acum
când e un proiect în alb și albastru
pe o pânză fără stativ
refuz
ca pe-un acord de principiu
între părți vătămate,
orice concesie convenționalului,
orice confetti în părul miresei, drama academică,
și nu
renasc în online.

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Mai multe articole de