Poezii – Olga Ștefan

De . Categorii: Doar online, Literatură

Etichete: ,

Publicat în November 14, 2017 , o comentarii

a.

 

nu mă gândesc la tine

de nouă ani.

ai trecut sub sticla fumurie

a oamenilor care nu sunt decât

parte a masei, concasoare,

în dormitoare, la ora colgate,

şi în maşini.

 

dacă nu sunt atentă,

câte cineva

îţi seamănă încă

până la confuzie.

 

am tranşat şi pus pe fundul lăzii frigorifice

momentul nostru electric,

secunda în care m-am temut

că asta nu e dorinţă,

ci crimă.

 

expresia care te speriase

până şi-n gaură de şarpe

(căci tu voiai să fii liber într-o junglă

fără femei block solid)

nu o mai folosesc

nici măcar cu sensul ei propriu,

de ameninţare –

(fusese mrejă: una cu schepsis,

nu pentru tine)

 

duc un bioritm pacifist

de animal marin

nedisturbat, zvâcnirile de ură sunt mereu

foarte aproape de casă.

 

am ce-mi lipsea atunci

& era

magnetic pentru ucenicii superbiei:

o peliculă opacă de oboseală,

minus valoarea entuziasmului

pentru ce e frumos şi inconsistent.

poate prudenţă. poate calciere.

 

nu mă mai gândesc la tine decât uneori,

ca la o jucărie, ca la o jartea.

tuşa vulgară

a unui joc din care nu mai pot ieşi.

 

te-am îngropat cu onoruri, te celebrez

anecdotic. eşti o mândrie searbădă, de tinereţe,

ultimul text erotoman

la care am contribuit.

 

cu ochi atent

(croitor, artizan)

delimitez din aer un corp (al tău)

pe care nu-l mai cunosc.

 

fatigue

 

ultima dată mi-am modificat cv-ul

în 2016. am ascuns planurile mele eșuate,

precum și visul de-a scrie istorie

(curând îngropat în uterul cu sigiliu

al mamei lui de 19 ani);

 

însă

n-am făcut un secret din

marea mea tenacitate,

pasiunea mea infernală,

privirea mea care sfâșie totul

(și n-am lăsat în urmă o lume însângerată)

 

de atunci viața

a căpătat

viteza unei mașini relativ noi,

cumpărate la o sumă decentă

dintr-un târg nemțesc.

 

sunt mulțumită,

cu geamul deschis

și mâna dreaptă sprijinită

de portieră, trec pe lângă

vechi locuințe

și vechi locuri de muncă,

dar nu mă opresc.

 

sunt o floare

de plastic

la butonieră

și tu mă duci –

pentru că merit și merit continuu –

fractalic –

la lungi, somptuoase cumpărături.

 

pe calendar

zile pline

dau din mânuțe și sunt

steagurile

uniunii europene

în fața unei instituții părăsite

în grabă

de toți angajații

(o doamnă cu ochelari-ochi-de-pisică

și părul scurt, platinat,

privește speriată în urmă).

 

alege-mă, prioritizează-mă,

îmi șoptește prietenul meu cel mai bun

în aplicație, dar reboot, îi spun, reboot,

sunt segregată eu, dar

sunt

și femeia care decide,

fiului meu i-am sacrificat totul

încă de pe-acum

când e un proiect în alb și albastru

pe o pânză fără stativ

refuz

ca pe-un acord de principiu

între părți vătămate,

orice concesie convenționalului,

orice confetti în părul miresei, drama academică,

și nu

renasc în online.

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Mai multe articole de