Capace – amestec neomogen de cinematografie și business

De . Categorii: Cronici, Doar online, Film

Etichete: , ,

Publicat în December 12, 2017 , o comentarii

Dacă cineva a încercat vreodată să-şi imagineze cum ar arăta un film scris şi regizat de un om de afaceri, a fost scutit de exerciţiu de către Sorin Marin şi-a sa producţie, Capace (2017). Într-un interviu din 2001, acesta a declarat, după ce-şi încheiase socotelile cu mediul de business, că şi-a propus trei lucruri: să facă un ocol al Pământului în 80 de zile, să organizeze un festival de film şi să producă un lung-metraj. După ce primele două obiective au fost realizate (Festivalul Internaţional de Film Anonimul din Sfântu Gheorghe datorându-i-se), iată că şi pelicula pe care a gândit-o, a transpus-o şi parţial a finanţat-o a ajuns să ruleze pe ecranele cinematografelor din România.

Pe tot parcursul său, filmul pare un colaj de secvenţe puse laolaltă, fără vreo legătură între ele, ceea ce conduce la o lipsă a coerenţei narative. În film este vorba despre Radu, un om de afaceri, care este atacat pe Bursă în mod constant de către concurenţă. După câteva crize, află că un transplant de inimă ar  fi necesar. Pentru a lăsa toate neregulile din viaţă în spate, hotărăşte să plece în Deltă, unde un vechi prieten din copilărie, interpretat de Adrian Titieni, îşi mărită fiica. Un fir narativ altfel promiţător, dacă n-ar fi fost încărcat şi forţat. Scene care se perindă fără vreo noimă, care prezintă cadre spaţio-temporale diferite, precum copilăria şi joaca cu capacele sau viaţa de adult a lui Radu, între care spectatorul stabileşte cu greutate legături. De fapt, spectatorul este şi principalul erou al filmului. Gestionarea defectuoasă a modului în care cadrele se succed, fără a le oferi vreo logică sau cursivitate, şi lipsa unor conectori oricât de mici le permit celor care vizionează să îşi creeze un scenariu aproape paralel, în care să îşi creioneze propria variantă a poveştii şi să umple goluri care posibil să fi fost amplasate intenţionat, dar prost utilizate. În plus, naraţiunea este îngreunată în mod special de scenele care nu clarifică acţiunea, precum cea a jocului de poker sau cea în care Radu poartă un dialog cu partenerul fostei sale soţii. Impresia pe care aceste momente le lasă este aceea că au fost folosite doar pentru a umple filmul, pentru a adăuga câteva minute unei producţii şi-aşa destul de scurte (80 de minute) şi de-a încerca să  construiască un personaj care este de altfel foarte rigid.

Protagonistul este interpretat de către Vlad Ivanov, un nume tot mai prezent în producţiile cinematografice autohtone, doar anul acesta apărând în patru filme: Un pas în urma serafimilor, Perfect sănătos, Capace şi Ana, mon amour. Cu toate că poate fi considerat printre cei mai buni actori români la ora actuală, nu reuşeşte mai deloc să salveze pelicula lui Sorin Marin, ba chiar îi îngreunează şi mai mult existenţa. Protagonistul pare rupt dintr-o altă partitură şi inserat în film, lăsând din nou impresia unui colaj incoerent. Un rol care nu i se potriveşte în niciun fel, care în multe faze pare caricaturizat de încercările de-a face pe durul, de-a se comporta fără scrupule. Desigur, nu este doar vina sa că personajul nu este credibil, ci şi a scenariului, pentru că nu se concentrează deloc asupra unei dezvoltări a lui, ci se mulţumeşte să-l aşeze undeva şi să-l târască în exact aceeaşi tipologie, fără a propune o cât de mică modificare în modul în care Radu gândeşte sau acţionează. De altfel, aceste carenţe s-au putut observa şi în interpretarea lui Ivanov, de obicei versatil şi expresiv, dar care aici oferă o prestaţie forţată şi nenaturală.

Fără a fi un dezastru, filmul lui Sorin Marin reprezintă unul dintre punctele slabe ale cinematografiei româneşti din acest an. Fără un scenariu solid, fără o regie tocmai lucidă şi cu o interpretare artificială din partea actorului principal, Capace pare sortit uitării. Cu o ideea care ar fi putut fi exploatată mai eficient, filmul de faţă reprezintă un exemplu elocvent de aşa nu. Dar şi încă o dovadă că producția filmului nu este accesibil oricui şi că o potenţă materială considerabilă nu este şi o asigurare pentru calitatea filmului. Competenţa artistică, aspectul care primează în cadrul oricărui film bun, lipseşte cu desăvârşire în producţia lui Sorin Marin.

Răzvan Rocaș

Student în ultimul an la Departamentul de Studii Scandinave. Pasionat de teatru, film şi literatură. Îmi propun să promovez literatura română contemporană şi pe autorii săi deoarece consider că sunt pe cât de valoroşi, pe atât de subestimaţi. Cred în cultură şi în nevoia de-a o proteja în orice condiţii.

Mai multe articole de