Oameni, spațiu, timp și oameni @ TIFF 2018

De . Categorii: Doar online, Film

Etichete: , , , ,

Publicat în May 29, 2018 , o comentarii

Regia: Kim Ki-duk
2018, Coreea de Sud

Țineți minte scena din Titanic (1997) în care orchestra se apucă să cânte voluntar, ca să mai exerseze o dată împreună și, în același timp, să îmbunătățească ultimele fragmente de viață ale pasagerilor prin muzică? Sau momentul în care Jack își dă seama că pluta aia amărâtă n-o să țină decât un om și se gândește că omul potrivit ar fi Rose? Sau scena din Sweeney Todd: Bărbierul diabolic din Fleet Street (2007) în care Sweeney o urmărește pe Mrs. Lovett zdrobind gândaci prin bucătărie și cântând despre cât de greu e să faci rost de carne pentru plăcinte? Sau, în fine, scena din Antichrist (2009) în care Willem Dafoe dă la o parte niște ferigi și descoperă vulpea vorbitoare?
Oameni, spațiu, timp și oameni (2018, r. Kim Ki-duk) nu reia (ironic sau altfel) scenele respective; le prelucrează involuntar. Din Titanic au rămas conflictele de clasă la bordul navei, dar s-a scăpat de înfloriturile conform cărora oamenii ar fi preocupați parțial de cultură înaintea unei morți violente despre care au primit deja toate datele, din Antichrist, momentele de suspendare a neîncrederii, din Sweeney Todd, receptarea estetică a canibalismului: vrei să vezi un bărbat și o femeie cu figuri de priveghi, pe o canapea de piele, tăind în fâșii economice pe un tocător ceva ce ar putea fi basashi; mai târziu, primind la repezeală hălci din corpul unui bătrân care se cioplește ca să-i știe bine, sănătoși.
Kim Ki-duk se ocupă cu alegorii biblice și cu explorarea limitelor umanului: cele patru părți, patru evanghelii ale Lumii Nr. 2, arată cum din voința pură de supraviețuire se ivesc permanent cel puțin trei sensuri: unul născut și îngrijit de om, unul conturat de natură/spațiu, unul revelat de timp/zeu. Lumea Nr. 1 se reduce brusc la comunitatea de pe nava ridicată printre nori; se pare că restul omenirii a dispărut pur și simplu (știm că Dumnezeu i-a promis lui Noe să nu-și mai piardă creaturile prin potop, dar n-a spus nimic, în vâltoarea evenimentelor, despre alte moduri de exterminare și oricum, cu Noe și familia plecați într-un loc mai sigur, se poate să se fi răzgândit).

Sinopsis

I. Oameni
Un vas de război este transformat în navă de croazieră. Facem cunoștință cu un cuplu în luna de miere, un senator și fiul lui, o bandă de gangsteri și una de prostituate, echipajul navei și masa anonimă a călătorilor care s-au gândit că o săptămână pe mare i-ar ajuta într-un fel sau altul. Gangsterii provoacă tulburări, noaptea se lasă peste călătorii de treabă și peste călătorii fără treabă.

II. Spațiu
Dimineața celei de-a doua zile. Călătorii constată că vasul s-a ridicat de la suprafața apei. Marea și pământul nu se mai văd. Câteva secunde cu nava mișcându-se rectiliniu printre nori (efecte speciale mediocre). Senatorul se aliază cu gangsterii pentru a controla resursele. Masa pasagerilor este pusă la regim. Încep revoltele, morțile.

III. Timp
Un bătrân care părea gunoierul navei este pasionat în secret de permacultură: plantează semințe în praf, în cadavre, le fertilizează cu fecale și urină, crește doi pui de găină într-o cutie și convinge o pasageră violată în partea I să-și păstreze sarcina, toate astea cu zâmbetul pe buze (the big picture e o comedie sau un horror asiatic). Alte secunde cu vasul printre nori, efecte „anii ‘90”.

IV. Oameni
Nava s-a transformat într-o insulă luxuriantă, pe care locuiesc pasagera supraviețuitoare și fiul ei. Long shot cu Pământul: nava e singurul continent vizibil. Viața câștigă (ceva).

„Chestia asta s-a mai întâmplat până acum?”, îl întreabă senatorul pe căpitan în dimineața ridicării către cer a vasului. Odată ce primim confirmarea că nu, nu s-a mai întâmplat, cel puțin nu în zona respectivă, dar că echipajul nu se simte cu adevărat descumpănit de situație, devine clar că am părăsit teritoriul Divertismentului și pășim pe cel al Artei, unde ridicolul și grotescul sunt constructe și în niciun caz accidente.
Bătrânul caritabil urmărește un viol în grup știind că de acolo se va naște copilul care să ducă specia mai departe; de ce merită omenirea să tot înainteze prin timp? Ca să înainteze, spune femeia însărcinată, cu o convingere măcar neliniștitoare (așa cum se perpetua relația maestru-ucenic în filmul lui Kim Ki-duk din 2003, Primăvară, vară, toamnă, iarnă… și din nou primăvară). În paralel cu legumele crescute de bătrân în straturi de praf și oase măcinate, ni se arată un culoar plin de plante de mall, pe lângă care înfometații se vântură fără să le observe; decorativul s-a golit de sens, spațiul înseamnă teritoriu cucerit sau de cucerit, o presimțire a consumului, iar timpul înseamnă să vezi – să vezi tot, mereu, chiar dacă prelungirea vederii se face prin autofagie.

Alexandra Găujan

Îmi place să apăs butoane misterioase. Am declanşat în felul ăsta alarme, proceduri de securitate, neplăceri. Între 19 şi 24 de ani, la Litere, nu am găsit suficiente butoane. Ca să-mi ocup timpul, am citit bibliografii obligatorii şi facultative. Acum apăs mai multe butoane ca oricând.

Mai multe articole de