Regele Piticuț sau Notițe despre cum prelungim copilăria

De . Categorii: Doar online, Interviuri, Proză

Etichete: ,

Publicat în June 08, 2018 , o comentarii

Radu Vancu lansează în 2007 Regele Piticuţ, la editura Cartier în secţiunea dedicată copiilor, Cartier codobelc, atent ilustrată de către Irina Dobrescu. Dincolo de poezie, eseuri, traducere, critică literară sau analize sociale cu privire la contextele politice actuale, Radu Vancu se opreşte asupra chestiunii serioase a cărţilor pentru copii. Chiar dacă sintagma ,,pentru copii’’ ne dă bătăi de cap tuturor, explorăm împreună cu Radu Vancu complexităţile copilăriei, relaţia acesteia cu scrisul, implicaţiile literaturii pentru copii şi, printre altele, mazărea.

Silvia Seușan: Cum s-a manifestat literatura pentru copii în parcursul tău de autor?

Radu Vancu: Încă din anul I de facultate, iubita mea de atunci, Camelia (care e soția mea de acum) mi-a cerut să scriu basme. Am constatat repede că era foarte dificil – literatura pentru copii e mult mai greu de scris decât literatura pentru adulți, fiindcă în ea nu trebuie să minți. Ceea ce e extrem de greu. În literatură și în viață, deopotrivă.

Bunătatea şi frumuseţea sunt caracteristici subversive în Regele Piticuţ. În ce măsură (sau nu) este literatura pentru copii una subversivă?

Literatura păstrează cuvintele curate. Literatura pentru copii păstrează cuvintele inocente. Cuvintele inocente sunt întotdeauna teribil de subversive în societățile totalitare sau iliberale. Comunismul și fascismul au practicat un control atât de strict al literaturii tocmai fiindcă știau cât de subversive sunt cuvintele curate și inocente. Pur și simplu nu poți controla o națiune ale cărei cuvinte au rămas inocente.

Ce te-a facut să alegi să vorbești tocmai despre mazăre în Regele Piticuț?

Citisem un basm de Andersen în care, exact la început, e pomenit cuvântul „mazăre”. Și mai citisem despre studiile de genetică ale lui Mendel, făcute tot pe mazăre. Cum s-or fi legat în mintea mea astea două referințe cu răutatea și urâțenia lumii pe care bietul Rege Piticuț era nevoit s-o suporte, nu știu; poate pentru că Andersen e unul dintre cei mai cruzi autori care există, iar experimentele lui Mendel pe bietele tulpine de mazăre au ceva antipatic în ele (oricât de extraordinare și de utile sunt).

Mai pregăteşti ceva pentru copii?

Acum nu. Termin un roman gros, de vreo cinci sute de pagini, ba chiar mai mult, și acolo sunt pasaje de literatură cu cuvinte inocente. Dar nu cred că s-ar obosi vreun copil normal să le caute în cărțoiul ăla.

Ce înseamnă pentru câmpul literar explozia acestei literaturi în ultimul timp?

Într-o primă fază, a fost vorba doar despre descoperirea unor editori a faptului că nișa nu e exploatată deloc la noi – și de construirea unor programe de ocupare a ei. Apoi, scriitorii buni au descoperit că și aici se poate construi frumusețe – și intensitate – și inocență. Pentru câmpul literar, asta înseamnă pur și simplu extinderea domeniului luptei: adică tot ce e mai important în literatură. Cucerirea de teritorii noi pentru frumusețe. Alt sens nu prea există. (Nu doar în literatură, vreau să zic.)

Putem să avem standarde critice în ceea ce priveşte literatura pentru copii?

Bineînțeles, există și aici tot felul de scriitori, de la cei care-ți dau certitudinea că nu mint (Andersen, Saint-Exupéry, Sherman Alexie, destui alții) până la impostorii cei mai nerușinați. Totul e, cum spuneam, să simți că omul respectiv nu minte – ci vine să îți spună lucruri esențiale despre tine. E singurul criteriu – și în literatura pentru copii, și în cea zisă pentru adulți.

Cum vezi delimitarea a ceea ce înseamnă „pentru copii”?

Cam stupidă. Fiindcă pare a arunca într-un minorat definitiv literatura asta zisă pentru copii. Or, cum spuneam, e teribil de greu s-o scrii bine. Mie mi-a luat vreo 15 sau 20 de ani ca s-o fac. Știu foarte bine, pe pielea mea, de câtă muncă e nevoie, de câtă seriozitate, de ce skill-uri literare. Scriitorii cei mai mari din zona asta sunt egalii celor mai buni scriitori „pentru adulți”. Au parte de toată admirația mea – și, de fiecare dată, abia aștept să-i citesc. Te încarcă cu inocență cât pentru încă o viață.

Care sunt urmele copilariei care îţi alimentează în continuare viaţa?

Copilăria are, fiindcă simțurile sunt încă intacte, un mod mult mai intens de a recepta lumea. Iar creierul copilului folosește cei mai sofisticați neuroni cunoscuți, neuronii-oglindă, care absorb de șase-șapte ori mai multă informație decât neuronii obișnuiți. Intensitate și informație: despre asta e copilăria, despre asta e literatura. Scriind, prelungești cât poți de mult copilul din tine.

Colaj de Grecu Cristian.

Silvia Seușan

Absolventă de antropologie şi pasionată de literatura pentru copii. Cu prea multe întrebări la purtător şi prea puţine răspunsuri imediate – încerc să mi le articulez din mers.

Mai multe articole de