Live: JFDR la final de turneu

De . Categorii: Cronici, Doar online, Muzica

Etichete: , ,

Publicat în October 30, 2018 , o comentarii

Ediția de anul acesta a Bucharest Photofest a avut ca subiect Islanda, țara invitată a festivalului.  Printre numeroasele expoziții și workshopuri și-au făcut loc și două concerte ale muzicienelor islandeze Sóley și JFDR, două dintre cele mai importante voci actuale ale insulei. Ca ultim eveniment al ediției și la câteva zile după concertul din București, echipa a adus-o pe JFDR într-o seară de marți în fața publicului clujean, la Flying Circus.

Numele lui Jófríður Ákadóttir este asociat cu mai multe acte muzicale din spațiul islandez, precum Pascal Pinon, trupa începută cu sora ei geamănă, Ásthildur, când aveau paisprezece ani, sau Samaris, unde îmbină muzica electronică cu poeme islandeze. În 2017 a lansat un album solo, Brazil, sub numele de JFDR, unde încearcă în continuare să exploreze zone noi ale propriei muzicalități.

Seara de marți a fost deschisă de Swarms and The Sun/To The South, Bluebird, proiectul lui Sorin Pop, pe care e posibil să-l fi prins deja live în Cluj, fie la Sofar Sounds, fie deschizând pentru trupe precum City of The Sun, Nadja sau Behind the Shadow Drops. Cu fiecare concert, muzica lui lovește din ce în ce mai puternic publicul, trecând de la șoaptele abia perceptibile din microfon la o forță ce părăsește orice urmă de bedroom pop. Proiectul lui Sorin a crescut văzând cu ochii și la fiecare întâlnire a promis mai mult, fără să dezamăgească. Recent, Swarms and The Sun devine pe scenă un duo, Rahel Türk-König fiind cea care completează și schimbă sunetul. Concertele lor sunt uneori melancolice, liniștitoare, alteori zdrobitoare, și mereu reușesc să-i afecteze pe cei din fața lor, ca un val care mereu întârzie puțin să lovească, așa că te ia pe nepregătite.

Pe lângă piesele de pe albumul lui de debut, Longings, am ascultat câteva încă neînregistrate și foarte zgomotoase, numai bune de visat până la o viitoare lansare. Între timp, găsim albumul actual pe Bandcamp și YouTube, iar în timp ce scriam textul, am aflat că-i putem asculta live din nou, pe 23 noiembrie, în deschidere la trupa canadiană Elsiane. La finalul setului lor, Sorin a anunțat că, din diverse motive, vor avea un nou nume de acum înainte – To The South, Bluebird – care să acompanieze tot ce va urma.

La puțin timp după nouă și jumătate s-au urcat pe scenă Jófríður și Albert Finnbogason, unul dintre muzicienii care o însoțesc de obicei pe scenă. Au un set-up simplu, cu chitare, pedale și synth-uri (mai ales Albert), niște trandafiri și o carte de poezii ascunsă bine după monitorul ei. Ne povestește despre cum au fost în turneu prin Spania, cum a fost la București și de cât timp sunt plecați de acasă, așa că au trebuit să gândească un aranjament mai minimalist, mai travel-friendly. Concertul din Cluj a fost ultima dată a turneului, urmând ca după să rămână în Islanda pentru luni bune – să compună, să aibă grijă de plante. Ne anunță și că n-au făcut un setlist, așa că piese vor fi spontane, hotărâte mai mult din priviri.

 

 

Câteva dintre piesele cântate au fost Shimmer, My Work, White Sun – despre soarele alb ascuns după norii Islandei, dar și interpretarea personală după Both Sides Now, de Joni Mitchell, pe care Jófríður o admiră. Între fiecare piesă ne mai vorbea puțin despre acasă sau despre ce-am putea găsi în spatele muzicii ei, cât să ne încălzim de la gheața pe care o aduce odată cu cântecele sale. Până la urmă, la asta se rezumă un concert JFDR: un iceberg cald și primitor – cel mai confortabil îngheț posibil. Se leagănă puțin în timp ce cântă și se uită rar la noi, mai mult cu privirea țintuită undeva deasupra, sau mai aruncă câte un ochi pe cartea de la picioarele ei. Dacă ai închide ochii, nici nu i-ai putea vizualiza pe cei doi pe scenă, doar vocea ei și instrumentele care pur și simplu există, de parcă ar fi cel mai natural lucru.

Ca mulți muzicieni din zonă, JFDR aduce puțin din specificul Islandei cu muzica sa, dar mereu cu o notă personală și pe alocuri incomod de sinceră. Concertul trebuia să se termine după White Sun, dar aplauzele prelungite ale publicului au mai adus-o puțin pe scenă. Hotărându-se să transforme seara într-una de karaoke, a făcut un cover direct la piesa lui Joni Mitchell și i-a oferit un moment de liniște, unul pe care încă îl ținem minte mulți dintre noi, urmat de mișcările ei de dans – „this is my karaoke dance”.

 

 

 

Jessica Brenda

Studentă la Facultatea de Litere majoritatea timpului, ferm convinsă că viața e un film de Iñárritu în care nimeni nu știe spaniolă. Sunt mai mereu cu camera în mână și în fața scenei, nu neapărat în ordinea asta.

Mai multe articole de