Zilele Filmului LUX 2018 sau cinematografia ca lingua franca

De . Categorii: Cronici, Diverse, Doar online, Film, Social

Etichete: , , , , ,

Publicat în February 18, 2019 , o comentarii

Cultura ar trebui să rămână un pilon al respectului și înțelegerii reciproce într-o Europă deschisă, iar cinematografia să fie „lingua franca“ (din broșura festivalului).

Între 3-4 noiembrie au avut loc „Zilele Filmului LUX“, ediția 2018, la Cinema Victoria din Cluj-Napoca. Acestea au constat în proiecția celor trei filme finaliste ale Premiului LUX decernat de Parlamentul European în fiecare an. Festivalul a fost creat în 2012, la puțin timp după Premiul LUX. De cele mai multe ori, proiecția celor trei filme finaliste are loc în parteneriat cu alte festivaluri de film, precum Stockholm Film Festival, Thessaloniki Film Festival, Black Night Film Festival și Sevilla Film Festival. Merită consemnată și Mențiunea specială a publicului, iar dacă ați vizionat filmele puteți vota online în fiecare an aici: https://luxprize.eu/audience-mention.

În România, festivalul are loc din 2012. Orașele în care sunt prezentate filmele pot varia de la an la an. În 2017, proiecțiile au avut loc în Târgu-Mureș, Cluj-Napoca și București. Ediția 2018 a fost lansată la Sibiu, în parteneriat cu ASTRA Film Festival. Proiecțiile au avut loc între 17 și 20 octombrie, iar la finalul proiecției Cealaltă parte a tuturor lucrurilor a existat o dezbatere la care au participat Bogdan Iancu (antropolog), Ada Solomon (producătoare de film), Adina Popescu (regizoare) și Andrei Crăciun (scriitor și jurnalist). Seria de proiecții a continuat la Cluj-Napoca și s-a finalizat la București în data de 10 noiembrie.

Cele trei filme finaliste din Competiția oficială sunt răsplătite prin subtitrarea în cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene, contribuind la realizarea unei copii în format DCP (digital camera package) pentru fiecare țară în parte. Filmele câștigă astfel prin atragerea unui public internațional mai larg și o mai bună reprezentare pe piață. Premiul LUXFILM a dat naștere proiectului Zilele LUXFILM, care oferă o experiență unică: publicul are la dispoziție un photo-booth în care se poate poza cu fundalul pe baza filmelor și poate citi despre ele în broșura tipărită de Parlamentul European care constă în descrierea premiului și un close-reading al fiecărui film în parte.Selecția din acest an aduce în prim-plan personaje feministe care sunt reunite prin teme sociale din perspective feministe. Astfel, documentarul Cealaltă parte a tuturor lucrurilor (2017, Serbia, Franța, Qatar, 104 min.) regizat de Mila Turajlić spune istoria mamei regizoarei, o profesoară de matematică, care a făcut parte din mișcările studențești din 1968, o istorie care se identifică cu trecutul Serbiei. Srbijanka Turajlić a avut un rol politic important în istoria Serbiei, manifestându-și opoziția față de regimul de atunci al lui Slobodan Milošević. Președintele Milošević credea în epurarea etnică a unor populații din teritoriile ocupate din Slovenia, Croația, Bosnia și Kosovo. Începutul documentarului câștigă prin inserțiile de imagini alb-negru din trecutul recent al Serbiei. O metaforă pentru relația dintre generații, mai precis pentru relația mamă-fiică, și pentru trecutul tumultuos, sunt ușile dinspre o parte a apartamentului care nu e accesibilă. Deschizându-le, cele două fiice împreună cu mama lor descoperă după zeci de ani enigma de-o viață a familiei, iar locuința capătă subit o nouă atmosferă.

Femeie în război (2018, Islanda, Franța, Ucraina, 101 min.) este al doilea film semnat de Benedikt Erlingsson și prezintă saga unei femei din Islanda împotriva industriei aluminiului și pentru apărarea naturii. Pe parcursul aventurii sale, Halla, dirijoare a unui cor, este acompaniată de un grup de instrumentiști și de niște femei în port popular ucrainean care cântă pe parcursul filmului în spatele ei, fără ca aceasta să observe. Femeile anticipează drumul ei spre a adopta o fetiță din Ucraina. Desigur, doar spectatorii remarcă aceste personaje de bun augur. Umorul contrastează cu lupta pe care o dă Halla împotriva guvernului. Mai mult, opoziția dintre cele două surori gemene este iarăși ironică: Asa, sora geamănă, are un drum interior, iar Halla unul exterior. Așa că atunci când Halla este până la urmă arestată, Asa preia rolul ei, deoarece dorește ca Halla să poată merge în Ucraina pentru adopție. Înainte de a fi arestată, Halla se apleacă peste iarbă și dorește să simtă mirosul mușchilor de pădure, ca un ultim gest înainte de a fi închisă, un semn al dragostei ei pentru natură. Imaginea de la sfârșit cu drumul inundat prevestește atât greutățile pe care mama și fiica le au de înfruntat, cât și dezastrul ecologic al revărsărilor de apă. Femeie în război este laureatul LUX Film Prize pe anul 2018.

STYX (2018, Germania, Austria, 94 min.), în regia lui Wolfgang Fischer, împrumută referința la apele Infernului pentru a reda odiseea unei doctorițe care călătorește în căutarea Insulei Ascension (un paradis artificial creat de Joseph Hooker după planul lui Charles Darwin în 1836), dar e oprită din scopul ei atunci când vede un vapor de refugiați și decide să le ofere ajutor. Motivul predominant al filmului – căutarea Paradisului – e nu numai destinația ultimă a lui Rike, ci e și o metaforă pentru destinația migranților care pleacă dintr-un deșert al posibilităților spre o Europă luxuriantă, o reiterare a visului american. Foarte subtil, filmul ilustrează diferența între european și imigrant: la începutul filmului un cetățean german este implicat într-un accident de mașină, iar doctorița Rike se află în ambulanța care îi oferă ajutor. În schimb, pentru oamenii de pe vaporul în derivă nu există salvare, autoritățile impunându-i lui Rike să nu intervină în vreun fel. Totuși, Rike decide să urce la bordul navei și află cu stupoare de gravitatea situației refugiaților. Un film care ne invită să reflectăm pe marginea unor drepturi considerate universale și inalienabile.

Toate cele trei filme finaliste aduc în discuție teme sociale din perspective feministe: militarea pentru drepturile omului, importanța apărării mediului înconjurător, drepturile inalienabile ale refugiaților. Filmele provin din țări diferite, ceea ce permite o particularizare locală a subiectului, dar și conștiința că aceste probleme există dincolo de granițe.

Foto: Parlamentul European.

Paul-Daniel Golban

Îmi place literatura scandinavă și cred că a o traduce în română înseamnă a o reciti. Iar acest lucru este cu atât mai adevărat în ceea ce privește poezia; ceea ce nu traduci cuvânt cu cuvânt rămâne poezia creată de tine.

Mai multe articole de