Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavre

De . Categorii: Doar online, Teatru

Etichete: , ,

Publicat în March 06, 2019 , o comentarii

Pe final de stagiune, în data de 10 iunie 2018, Matei Vișniec a revenit pe scena studioului Teatrului Național Cluj, cu o piesă din seria celor în care dramaturgul tratează tema comunismului. Astfel, Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavre completează o serie de spectacole prin care se dovedește interesul publicului clujean pentru cunoașterea unor momente din trecutul istoric recent. Mai mult decât atât, se știe că Vișniec și-a făcut loc de câțiva ani printre preferații publicului clujean, unul dintre motive fiind că le permite regizorilor să transforme spectatorii în participanți activi.

 De această dată sub semnătura lui Răzvan Mureșan, Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavre expune o perspectivă ludică, dar cinică, asupra unei lumi pline de absurd, în care artistul este persecutat. Vișniec reușește, astfel, să lanseze o propunere de rememorare a unui trecut recent, folosindu-se de diverse metode și tehnici de intertextualitate. Stratificarea numeroaselor referințe literare permite descoperirea unor metacadavre pe care le inserează dramaturgul printre rânduri.

Răzvan Mureșan preia aceste elemente și le folosește atent, la fel cum face și cu distribuția cu care lucrează. Accentul e pus pe interacțiunea protagonistului cu celelalte personaje. Obișnuit să aducă la viață artiștii persecutați ai lui Vișniec, Matei Rotaru conturează un scriitor interzis (Sergiu Penegaru), care trece prin diverse etape de persecuție în interiorul regimului. Astfel, ni se prezintă un protagonist cinic, dar care folosește fiecare ocazie pentru a satiriza regimul. Ca mai toate personajele spectacolului, rolul lui Penegaru este jucat cu profesionalism, curat, însă cu siguranță lipsește o notă personală, care ar fi fost în mod cert benefică.

Aceste elemente sunt expuse într-un decor și o scenografie minimaliste, dar de efect. Se apelează la puțină muzică, fiind accentuate tăcerile și șoaptele. Unele scene se desfășoară în semi-întuneric, pe fundal auzindu-se doar scârțâitul unei uși sau respirația unui personaj. Complexitatea textuală este o provocare pe care Răzvan Mureșan o integrează în expunerea sa, deschizând către public mesajul unei necesități de conștientizare. Punerea în scenă reușește să accentueze momentele esențiale, fapt care devine o capcană pentru spectacol. Fără să renunțe la multe detalii, se transformă într-un construct lung, pe alocuri obositor. Spre deosebire de alte texte ale lui Vișniec, Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavre nu este unul dinamic, dar permite o libertate de mișcare regizorală care este explorată vag, fără a se ieși din tușele groase ale teatrului tradițional. Astfel, spectacolul pare să se învârtă în jurul unor mize, fără a reuși să spună foarte multe. Respectarea textului îi conferă un caracter ideatic foarte concentrat, dar care rămâne la acest nivel, fără a fi exhibat propriu-zis.

Modalitatea de construcție a spectacolului îl face inteligibil pentru un public divers. E incisiv și subversiv. Poate fi o experiență benefică de inițiere pentru spectatorul amator, deși l-ar putea nemulțumi în același timp pe cel experimentat. Pe alocuri, însă, spectacolul rămâne arid. Momentele de intensitate sunt dispersate de-a lungul reprezentației, lăsând spații ample de respiro, care riscă să piardă atenția publicului neobișnuit cu un ritm mai lent de desfășurare. În același timp, Răzvan Mureșan se menține într-o zonă confortabilă, nu riscă să iasă din rețeta proprie de creație. Astfel, nu surprinde la nivelul sugestiei și folosește tehnici cu care spectatorul care a mai intrat într-o sală de teatru este deja obișnuit. Metacadavrele lui Vișniec ajung să fie explicitate pe scenă. Astfel, referința ionesciană la Cântăreața cheală se transformă într-un personaj prezent în spectacol. Din locul său confortabil, spectatorul are destule momente în care poate să speculeze pe ce ușă va intra personajul și momentul în care o va face, fără să fie surprins când reprezentația îi dovedește că a anticipat corect.

Dincolo de redarea textuală și personaje corect reprezentate, Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavre nu își duce mesajul până la capăt. Fără să fie un eșec, spectacolul rămâne, totuși, unul banal. Spre deosebire de alte creații din repertoriul lui Răzvan Mureșan, pe aceasta nu o duci cu tine acasă și nu rămâne să te bântuie.

(fotografie via Teatrul Național Cluj-Napoca)

Elena Rusu

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Mai multe articole de