La femme nomade. Alua Tebenova, Kazahstan

De . Categorii: Diverse, Doar online, Interviuri

Etichete:

Publicat în March 12, 2019 , o comentarii


Alua Tebenova este o tânără artistă originară din Kazahstan, care în prezent își face studiile de doctorat la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca. Recent, și-a inaugurat expoziția La Femme nomade în spațiul expozițional La Cave a Insitutului Francez din Cluj.

Maria Fărîmă: Ai vernisat în această lună la Institutul Cultural Francez expoziția La femme nomade. Care este ideea principală din spatele acestui proiect artistic?

Alua Tebenova: Ideea principală este identitatea. Voiam să transmit un mesaj prin arta vizuală. Și anume, care este cultura din care vin, care sunt simbolurile de importanță majoră specifice nu doar culturii kazahe, ci a celei nomade în general. E vorba atât de identitatea mea, strict personală, cât și de identitatea poporului nomad. În fiecare tablou am încercat să explic o poveste.

M. F.: Ipostaza nomadului aflat tot timpul în mișcare nu reprezintă o problemă? Nu există pericolul sau frica de a-ți pierde identitatea, anumite tradiții, obiceiuri?

A. T.: Pentru mine personal nu este un pericol. Cred că popoarele sedentare sunt într-un pericol mai mare de a-și pierde identitatea pe care au ținut-o ,,încuiată”  până la punctul uitării. Nomazii, mereu în mișcare, își cărau după ei atât traiul, cât și cultura. Pe de altă parte recunosc pericolul, gândindu-mă aici la generația nouă, absorbită tot mai mult de tehnologie și tentații ale secolului XXI, care nu se mai preocupă atât de mult de propria istorie, de tradiția culturală căreia aparține, de rădăcini. Da, țara pune accent pe dezvoltarea accelerată a economiei, a tehnologiei, dar ar trebui să atragem o mai mare atenție și asupra culturii. Din punctul meu de vedere toate acestea ar trebui să se dezvolte în paralel.

M. F.: Ce teme, motive, simboluri ai evocat în tablouri?

A. T.: Am reprezentat, de exemplu, yurta, care este casa nomadului, iar în vârful ei este un element numit shanyrak. Acesta e un element esențial și se transmite din generație în generație. Simbolizează unitatea și este un fel de fereastră spre cer – știm că yurta nu are geamuri – făcând într-un anumit fel legătura cu spațiul cosmic. De asemenea, am pictat oase de la șira spinării a calului. În trecut, ele erau asamblate într-un șir, cu ele jucându-se copiii. În prezent nu se mai practică așa ceva, au rămas doar sub formă de suvenire. Am pictat și portul tradițional kazah, sau bijuterii tradiționale. În unele tablouri am prezentat calul drept simbol esențial al nomadismului.

M. F.: Am observat predilecția pentru culoarea roșie, portocalie, maro. E o preferință de-a ta sau o semnificație specifică?

A. T.: Mie îmi place să fac contrastul dintre portocaliu și albastrul deschis. Și mi se pare că această combinație este foarte puternică. De asemenea, aceste nuanțe corespund culorilor din stepă și a cerului.

M. F.:  Femeia nomadă… Care e condiția femeii în Kazahstan? Ce roluri i se atribuie în prezent?

A. T.: Rolul tradițional al femeilor nomade era unul foarte complex. Nomadismul mergea mână-în-mână cu conflictul și cu pericolul, motiv pentru care femeile stepelor deprindeau de mici activități precum vânătoarea, cititul vremii și diverse meșteșuguri. Unele dintre acestea s-au remarcat chiar în calitate de războinic. Per total, imaginea femeii nomade s-a construit în jurul iscusinței. Cu toate acestea, imaginea romantică a femeii nomade a rămas cea a ființei grațioase și ospitaliere. Femeia era echivalentul spiritului primitor al așezării, în timp ce bărbatul – cel al naturii sălbatice. Firește, lucrurile s-au schimbat odată cu evoluția tehnologică. Femeile din Kazahstan sunt încurajate să dețină un job, obținând funcții manageriale sau de conducere în sistemul guvernamental sau privat.

M. F.: Există multe femei artiste?

A. T.: Nu prea. Schimbările în această direcție au început abia în perioada sovietică care a influențat evoluția picturii la noi. Până atunci, femeile făceau, mai degrabă, țesături de pâslă, bijuterii sau alte obiecte artistice artizanale. Astfel, nu s-a constituit încă o tradiție foarte puternică în domeniul artistic unde femeile să fie implicate foarte activ. O particularitate interesantă s-a născut din tradiția locală a țesăturilor, numeroase femei-designer elaborând cu succes articole vestimentare inspirate din portul popular kazah. Cumva, ușor-ușor, rolul femeii în domeniile artistice se simte din ce în ce mai mult chiar și în zone conservatoare precum Kazahstanul.

M. F.: Te-ai obișnuit cu limba română?

A.T.: În Kazahstan avem o societate culturală română – Dacia, unde am studiat limba română vreme de trei luni. Am studiat alfabetul și puțină gramatică, iar când am ajuns aici mi-a fost puțin mai ușor. Apoi a început partea dificilă, cu gramatică, texte mai complicate, citire… anul pregătitor a fost foarte greu. Dar apoi am ajuns la master unde am vorbit mai mult cu studenții, cu profesorii, pe stradă, la magazin și mi-am dezvoltat abilitatea de a vorbi limba română chiar dacă încă nu o vorbesc foarte liber.

M. F.: Cum ai fost privită când ai venit la facultate în România? Venind dintr-un spațiu despre care din păcate nu se știe foarte multe aici, colegii tăi erau interesați de cultura ta?

A.T.: Când am venit, prima dată studenții au crezut că sunt din China sau Japonia, iar când le ziceam că sunt din Kazahstan mă întrebau unde se află și cum este acolo. Aici oamenii nu prea știu despre Kazahstan sau despre Asia Centrală, îndeosebi în materie de cultură și oameni. Dar am putut valorifica acest fapt. La un moment dat am decis să dedic lucrarea de dizertație culturii spațiului din care provin, idee treptat susținută și de profesorii mei. La început eram un pic îngrijorată că oamenii nu vor înțelege ce vreau să transmit. Însă cred că am reușit în cele din urmă.

Interesant a fost și faptul că atunci când le ziceam că sunt kazahă, mulți greșeau confundând kazahii cu cazacii, un popor total diferit. Acum simt că fac o parte din viața firească a universității. Toată lumea vorbește cu mine în română (un lucru binevenit), sunt privită drept parte dintr-un colectiv, fapt ce mă face să nu mă mai simt privită drept turist sau drept străin. Cred că și ei s-au obișnuit cu prezența mea. Mă bucură faptul că, grație artei practicate de mine și grație discuțiilor purtate, colegii mei cunosc câte ceva din cultura Asiei Centrale.

M. F.: Povestește-ne despre mediul cultural și artistic din Kazahstan. Care e dinamica actuală în zona artelor?

A.T.: Nu pot afirma că lumea artistică în Kazahstan are o voce puternică la nivel mondial. Abia acum am început să dezvoltăm arta contemporană. De exemplu, la școală practicam arta academică sau arta clasică, după modelul rusesc. Însă, în ultima perioadă vin mai mulți tineri cu idei alternative și fac lucruri interesante din punct de vedere cultural. Și sper ca în viitor  să dezvoltăm ceva mai dinamic, mai expresiv emoțional. Am observat că la noi schimbările vin, dar mult mai încet, le asimilăm mai greu. Nu ne adaptăm foarte rapid. Poate pentru că istoric am suferit tot felul de influențe străine.

M. F.: Ne poți recomanda câteva nume de artiști din Kazahstan?

A. T.: Sigur. Dintre artiștii pe care îi admir mult, îi pot numi pe: Nurlan Kilibayev, Bakytnur Burdesbekov, Kazakhbay Azhibekuly. Recent am remarcat și arta lui Leyla Mahat și mi s-a părut interesant ce face. Ea este cunoscută deja în lumea europeană, lucrând atât în Austria, cât și în Kazahstan. Recent a avut o expoziție personală la București.

 M. F.: Care sunt artiștii tăi preferați din afara spațiului kazah?

A. T.: Artiști contemporani precum Scott Naismith, Rudolf Vogl (VOKA), Milt Kobayashi, J. Luis și alții.

M. F.: Aflându-te aici de ceva vreme, ai simțit o schimbare în stilul tău de a picta? În ce măsură te influențează mediul?

A. T.: Da, în mod absolut. S-a întâmplat un fenomen interesant aici, profesorii afirmând adesea faptul că se simte în pictura mea școala rusească, clasică. Îmi ziceau că aici, în România, această manieră s-a consumat deja, a rămas în trecut și că acuma se explorează arta contemporană, cu tehnici alternative, neconvenționale. M-au încurajat să fiu și să gândesc mai liber, să folosesc alte tehnici, să experimentez mai mult. În Kazahstan, unde filosofia de viață este mult mai conservatoare, stilul artistic contemporan este descurajat.

M. F.: A fost greu să faci această tranziție?

A. T.: A fost greu din punct de vedere emoțional, fiindcă trebuia să gândesc altfel, să schimb ceva în mine. Dar m-am obișnuit. Încerc să îmbin lucrurile învățate, să fac un mix dintre clasic și contemporan.

M. F.: În prezent lucrezi la un nou proiect artistic?

A. T.: Lucrez în continuare la acest proiect legat de tradițiile și  cultura nomadă. E despre misterele Asiei Centrale, în care voi integra zone precum Siberia, Mongolia, Kârgâzstan, Kazahstan, Uzbekistan, Turkmenistan etc.

M. F.: Noi îți mulțumim și îți urăm succes!

Expoziția poate fi văzută până în 15 martie la Institutul Cultural Francez, Cluj-Napoca.

Fotografiile: Mihai Andrei Popa

Maria Fărîmă

în librării fotografiez poemele care îmi plac & mi-e frică să nu mă certe cineva. când mă enervez îmi cumpăr un bilet de avion. așa m-am îndrăgostit de muzeul magritte. într-un viitor incert voi avea o colecție de cactuși.

Mai multe articole de