arta este o necesitate, nu un lux

De . Categorii: Arta, Diverse, Doar online, Interviuri

Etichete: , , , ,

Publicat în June 28, 2019 , o comentarii

Kero Zen este unul dintre cei mai admirați artiști specializați în picturi murale din România. Deși călătorește constant și derulează proiecte în multe locații din spațiul european, acesta trăiește și creează în Cluj, învigorând aspectul clădirilor și contribuind la dezvoltarea platformei de street art din țară.

Andreea Stoica: De ce ai ales să practici street art și nu altă formă de artă?

Kero Zen: Arta este o necesitate, nu un lux. Cred că street art-ul este mai aproape de această credință prin faptul că este o formă de artă aflată în spațiul public, la care oricine poate avea acces gratuit, uneori fără prea mult efort (considerând că trăim într-un secol cu atâtea opțiuni de a petrece timpul liber încât tot mai puțină lume caută arta în galerii și muzee). Street art-ul este în egală măsură arta săracului și cea a bogatului, spre deosebire de trecut sau de forma tradițională a artelor, unde doar cei cu o anumită condiție socială puteau avea acces la artă și cultură. În plus, cred că street art-ul ajută la formarea și consolidarea societății civile prin asumarea spațiului public de către indivizi, contribuind la conștientizarea spațiului public ca pe un bun comun ce trebuie împărțit și de care trebuie avut grijă. Mă gândesc și la fenomenul generat de protestele din ultimii ani, organizate de obicei în același spațiu comun, spațiul public, în care lumea dorește să se exprime liber și în beneficiul comunității. Doar că street art-ul este forma mai artistică a unui asemenea fenomen. Cred că este arta momentului prezent, una dintre cele mai sincere și autentice forme de artă contemporană.

A.S.: Ai avut parte de un parcurs educațional convențional sau ți-ai dezvoltat aptitudinile artistice de unul singur?

K.Z.: În cazul meu, când vine vorba de street art, lucrurile au urmat cursul firesc de evoluție, întrucât am ales să fac ceea ce simt. Cred că felul meu de a gândi m-a condus spre graffiti și street art, pentru că această formă de exprimare nu este doar un stil sau un curent de artă, ci este un mod de viață exprimat prin tot ceea ce faci în fiecare zi. Nu am urmat un curs sau studiu convențional de artă, iar când m-am apucat de graffiti, prin anul 1999, nu am avut de la cine să învăț. Practic, în acele vremuri, eram doar o mână de oameni în toată țara care s-au apucat să „mâzgălească” pereții, iar unii dintre noi încă mai facem asta și acum. Am experimentat și am învățat unii de la alții, iar toate acestea și multe alte întâmplări ne-au făcut să ne simțim ca o mare familie.

A.S.: De-a lungul dezvoltării tale, ai avut anumite modele – anumiți artiști sau curente – care te-au influențat, cu care ai rezonat?

K.Z.: Am găsit ceva interesant, care mi-a influențat evoluția, în toate curentele artistice. Am încercat să învăț câte ceva de la fiecare artist „descoperit”, să-i înțeleg esența și tehnica. În ziua de astăzi, totul este un remix sub o formă sau alta; există chiar și un documentar despre acest lucru. Depinde de fiecare cum reușește să redea „informația” într-un mod cât mai personal și original. Este imposibil să nu fim influențați de ceea ce vedem, pentru că subconștientul lucrează pentru noi tot timpul. 

Fundamentul este arta străveche, plină de simbolismul și înțelepciunea vechilor culturi. Folclorul românesc este plin de informații ancestrale care exprimă cunoștințele și conștiința colectivă a strămoșilor noștri, și cred că asta se potrivește perfect cu ceea ce înseamnă street art-ul, privit din unghiul asumării spațiului comun prin artă. Cu toate acestea, m-a impresionat în mod special perioada dadaistă și am fost influențat destul de mult de cubism și de suprarealism.

A.S.: Călătorești mult, derulând proiecte în multe orașe din România. De asemenea, ai locuit un timp în străinătate, lăsându-ți amprenta pe pereții de acolo. Ce te-a determinat să revii în Cluj?

K.Z.: Dorul de casă, de familie, de prieteni, dar și dorința de a contribui la consolidarea unei platforme de street art în România. După mai bine de 5 ani, parcă îmi vine iarăși dorul de ducă, însă Romania (Clujul în special) va fi întotdeauna aproape de sufletul meu, oriunde aș fi. 

A.S.: Cum ai descrie în câteva cuvinte street art-ul din România? Putem vorbi de o rețea de artiști care comunică în permanență sau mai degrabă de artiști care operează individual?

K.Z.: Există o comunitate cu „bisericuțe” mici și mari, iar pe alocuri mai mișună și câte un lup singuratic. Spre deosebire de lumea artei tradiționale, aici lucrurile sunt mai intime, poate și pentru că este vorba de o comunitate mai mică, în care toată lumea este interconectată. Cred, totuși, că e mai mult decât atât. Există și aici o bătălie a ego-urilor și o anumită „cotație” de artist, însă atmosfera este mult mai pașnică la un festival de street art, în comparație cu piața artei unde toată lumea se chinuie să-și vândă „marfa”.

A.S.: În ceea ce privește graffiti-ul, comunitatea urbană nu a știut întotdeauna să traseze o linie clară între actele de vandalism și manifestările artistice. Consideri că s-a schimbat atitudinea generală? Cum este perceput street art-ul acum, în comparație cu anii în care ai început să îl practici?

K.Z.: Cu sau fără aprobare, toate desenele de street art sau graffiti sunt manifestări artistice (mai mult sau mai puțin inspirate). Vandalismul poate fi considerat uneori artă, la fel cum arta poate fi considerată uneori vandalism. Totul este relativ, în funcție de prejudecățile și de perspectiva fiecăruia. Un „vandalism” realizat de faimosul artist Banksy poate fi considerat de mulți artă. Și invers, o lucrare kitsch plasată într-un spațiu public poate fi considerată de mulți vandalism. În perioada în care au apărut primele desene graffiti în România, nici noi nu știam foarte bine ce facem. Așadar, la ce ne-am fi putut aștepta de la ceilalți, din exterior? Cred că atitudinea publicului s-a schimbat sau, mai bine spus, a evoluat odată cu noi și cu acest fenomen.

A.S.: La nivelul receptării, acceptării și chiar încurajării street art-ului, ai observat diferențe între România și alte țări pe care le-ai vizitat sau în care ai locuit?

K.Z.: Când vine vorba de graffiti și street art, România este un mic paradis în care totul este posibil. Asta pentru că ne aflăm undeva între o țară dezvoltată, în care sistemul controlează aproape totul, iar dacă ieși din tiparul dictat ești în afara legii, și o țară subdezvoltată, unde ai libertatea să faci foarte multe lucruri, însă nu ai cu ce. În țările mai civilizate s-a dezvoltat un fel de „instituționalizare” a graffiti-ului și a street art-ului, din nevoia de a controla acest fenomen. Libertatea de exprimare a artiștilor stradali este sugrumată de comisii și consilii locale, care, de cele mai multe ori, aplatizează totul la o formă cuminte și platonică. Arta trebuie sa fie provocatoare și să atingă uneori subiecte sensibile. Când este „periată” și pusă cu botul pe labe, aceasta este transformată dintr-un animal sălbatic într-un animal de companie, frumos și obedient. Practic, caracterul subversiv este știrbit la fiecare pas și împins înspre acceptarea lui de către autorități și sistem. În ultimii ani, s-a întâmplat și la noi în țară ca „arta stradală” să fie încurajată tot mai mult de către autorități, însă această abordare vine, de cele mai multe ori, cu prețul cenzurii sub diferite forme. Momentan, la noi, majoritatea instituțiilor administrative care sprijină acest gen de artă urmăresc un interes politic sau administrativ. Privind cum stau lucrurile, consider că acestea nu sunt interesate de susținerea unui fenomen subcultural sau a unui curent de artă avangardist, ci mai degrabă doresc să bifeze proiecte publice în registrul activităților pentru a sensibiliza, probabil, electoratul și opinia publică. Dacă nu există un interes real și sincer, lucrurile se mișcă foarte încet. O dovadă clară în acest sens este lipsa unei încadrări în legislația urbanistică din România, fapt care face aproape imposibilă obținerea unei autorizații pentru realizarea picturilor murale în spațiul public. Singura soluție legală este obținerea unei autorizații de construcție care include refațadizarea clădirii, ceea ce este de-a dreptul absurd. Din cauza procesului de analiză și filtrare a propunerilor, obținerea unei autorizații pentru o pictură murală presupune un demers anevoios și lent în majoritatea țărilor.

Atât în România, cât și în alte țări, publicul face o diferență clară între graffiti și street art, în special prin catalogarea graffiti-ului ca vandalism și a street art-ului ca artă decorativă. În această privință, am observat că oamenii resping, de regulă, ceea ce nu înțeleg. Drept urmare, acestora le displace orice pare a fi indescifrabil, așa cum sunt, în mare parte, graffiti-ul și alte forme de street art abstracte. Privind în perspectivă, arta stradală a devenit un fenomen cultural la nivel mondial, considerat, de tot mai multă lume, un nou curent de artă. 

realizat împreună cu artista OCU

A.S.: Într-o societate marcată tot mai puternic de consumerism, își mai păstrează fenomenul graffiti caracterul subversiv?

K.Z.: Fiecare pădure are uscăturile ei. Din păcate, tot mai mulți artiști din lumea street art-ului, fie ea subculturală sau mainstream, ajung să se piardă în vortexul advertising-ului și al consumerismului. Conștienți sau nu de conjunctura în care se află, foarte mulți artiști se lasă „cumpărați” de branduri sau fac artă de consum și kitsch pentru a câștiga un ban cinstit. Din păcate, puțini dintre aceștia înțeleg că, în astfel de momente, ajung să canibalizeze acel „ceva” care mai demult era pentru ei lucrul cel mai de preț. Graffiti-ul și street art-ul au devenit un trend cool cu care tot mai multă lume dorește să se asocieze: de la copii care doresc să fie cool în fața celorlalți, până la corporații care își construiesc imaginea în această direcție. Oportuniștii apar la rândul lor oriunde se pot câștiga bani cât mai ușor. Cel mai trist aspect este însă faptul că există foarte mulți artiști care speculează acest domeniu strict în scopuri materiale, fără să înțeleagă ceva din cultura urbană sau să fi „gustat” dintr-o formă autentică a fenomenului. Astfel de pseudo-artiști intoxică fenomenul și distorsionează grav lucrurile, crezând că orice desen făcut cu spray-ul este graffiti sau street art. Orice manifestare autentică își pierde esența în momentul în care devine un trend și apar banii în joc. În cazul acesta, când te lași cumpărat de bani, apar tot felul de compromisuri și depinde de fiecare cum reușește să țină lucrurile sub control. Nu vreau să spun că artiștii trebuie să lucreze pe gratis, dar dacă ajungi să fii ghidat doar de scopuri materiale, să transformi street art-ul în reclamă sau să desenezi numai ce vrea beneficiarul, riști să devii un artist pierdut. Nu vreau să fiu ipocrit, pentru că am făcut la rândul meu multe compromisuri, însă am înțeles că de îndată ce graffiti-ul sau street art-ul își pierde caracterul subversiv, se transformă în altceva. Subversiunea, cred eu, este esența acestui fenomen subcultural. Legat de această idee, există o capcană și mai mare, în care cad foarte mulți artiști care realizează desene murale cu aprobare. Aceasta este (auto)cenzura, prin care artistul alege să nu-și urmeze crezul artistic sau preferă să-și „modeleze” stilul și lucrarea pentru a fi acceptate de ceilalți, pentru a trece de filtrul „comisiei de aprobare”.

A.S.: Dacă dăm o fugă la H33, putem admira „Omul Micro Macro Cosmos”, imensa pictură murală realizată de tine în colaborare cu Ocu. Fără îndoială, astfel de lucrări pot fi caracterizate atât prin natura decorativă, cât și prin caracterul manifest. Ce impact dorești să ai asupra comunității urbane prin picturile tale?

OMh33, realizat împreună cu artista OCU

K.Z.: În primul rând, îmi doresc să-i fac pe oameni să se oprească o clipă pentru a observa schimbarea din peisaj. Acest gest i-ar face să se desprindă de rutina zilnică în care sunt captivi. Toată „alergătura” asta ne fură pur și simplu viața și uităm, de cele mai multe ori, să ne bucurăm de ceea ce avem în jurul nostru. În al doilea rând, mi-ar face plăcere să se bucure de desen, să admire culorile și formele lui. Dacă reușesc să îi fac să plece cu cel puțin o întrebare, atunci este minunat. Pe termen lung, îmi doresc să contribui la schimbarea atitudinii în cadrul comunității, iar dacă este cazul, poate și la crearea unui muzeu de artă în spațiul public. Un astfel de muzeu ar avea și beneficii economice și turistice asupra comunității, pe lângă cele socio-culturale.

A.S.: Împreună cu artiștii Ocu și Irlo, ai pictat câteva dintre mijloacele de transport din Cluj, în cadrul proiectului „Tramvaie colorate – Galerie de artă pe roți”. Ai contribuit și la învigorarea aspectului monoton al pereților Școlii Gimnaziale ,,Octavian Goga” din Cluj. Dintre toate proiectele la care ai participat, care ți-a fost până acum cel mai drag? Care e obiectivul tuturor acestor proiecte?

K.Z.: Proiectul „Tramvaie colorate – Galerie de artă pe roți” îmi este cel mai aproape de suflet și sper să reușim să mai pictăm câteva tramvaie. Din păcate, autoritățile locale au în vedere schimbarea tramvaielor vechi în următorii ani și nu doresc să mai investească bani în acest proiect. Cât despre tramvaiele noi, am auzit că sunt „de neatins”. Îmi pare rău că autoritățile și cei responsabili de imaginea orașului nu au văzut potențialul și avantajele unui astfel de proiect sau posibilitatea de a crea un nou brand al orașului, așa cum s-au format și altele de-a lungul timpului (TIFF, EC, Untold etc.). Probabil nu cunoaștem oamenii potriviți sau nu suntem suficient de convingători.  Pe lângă crearea de noi identități culturale ale orașului (precum galeria de artă pe roți sau muzeul de artă în spațiul public), scopul principal care leagă toate aceste proiecte este formarea unei platforme de street art în România și educarea publicului larg în această direcție. Mi-ar plăcea să putem ține și noi pasul, la nivel de cultură, cu restul orașelor așa-zise „smart” din lume.

realizat împreună cu IRLO și OBIE PLATON

A.S.: Ce te inspiră și cum alegi locul potrivit pentru o nouă pictură murală? Descoperi mai întâi un perete care are nevoie de culoare, apoi găsești o idee potrivită pentru spațiul respectiv, sau dimpotrivă, îți vin idei, iar mai apoi cauți locuri potrivite în care să le materializezi?

K.Z.: Adevărul este întotdeauna undeva la mijloc, iar în cazul acesta este câte un pic din toate, în funcție de situație. Când faci graffiti sau street art, este foarte important să te adaptezi oricărei situații, sa fii atât calculat, cât și spontan și exploziv. Cred că orice perete are nevoie de puțină culoare, iar fiecare locație are o energie specifică și o poveste care merită spusă. Din păcate, potențialul lor se materializează în puține dintre cazuri. Artiștii de graffiti și street art sunt într-o căutare permanentă de locuri noi pentru desenat. Există în mintea noastră un fel de radar care nu permite sa treacă neobservată nici o oportunitate bună pentru un nou desen, adică un perete bine plasat și cât mai vizibil, cu o formă interesantă și, dacă se poate, fără geamuri. Facem acest lucru fără încetare, oriunde ne-am afla, fiind vorba mai degrabă de un joc al atenției, decât de un defect profesional. Îmi place să fac asta împreună cu Ocu, în special când vizităm alte orașe. Există o bătălie mare între noi și firmele de publicitate, pierdută de cele mai multe ori pentru că proprietarii preferă să închirieze pereții pentru reclame.

Pentru mine este foarte important ca desenul să fie conectat, într-un fel sau altul, cu energia locului, de aceea prefer să vizitez locația înainte de a face o schiță sau o propunere. În momentul în care mă aflu acolo, ceva se întâmplă și totul devine mult mai simplu.

A.S.: Explică-ne ce înseamnă Kero Zen, numele tău de artist.

K.Z.: Unitatea în dualitate, transfigurată prin jocul dintre două polarități opuse, în căutarea unui echilibru: foc și apă, război și pace, prost și deștept, noapte și zi, moarte și viață etc.

Andreea Stoica

Studiază literatură comparată, pictează & visează cu normă întreagă.

Mai multe articole de