Melancolii Sonore (Laur)
Those days are gone [melancolii sonore]
. Era toamnă şi frig, era toamnă şi Cluj, eram un echinoxist al naibii de nemucalit, eram un student al naibii de singuratic, un căminard al naibii de singur. Aveam un pri-e-ten bătrân, cu mustaţă şi barbă de patriarh, îl ascultam aşa cum îţi pui capul pe pieptul cuiva şi-i asculţi pulsul. Iar înăuntru mereu [...]
Andante malincolico
În ultimul “Echinox”, i-am trimis o scrisoare poate cam înflăcărată lui Sibelius. I-am demonstrat în cuvinte, prăpăstioase şi pline de neputinţă, cât îl iubesc. Am exagerat, însă n-am primit răspuns. În redacţie, mi s-a spus c-am luat o supradoză mortală din el. Între timp, am coborât cu picioarele pe pământul Danemarcei. Şi te-am găsit pe [...]
Melancolii simfonice. Sibelius, te iubesc!
Întâi a fost Johannes. Apoi a fost Gustav. Iubirile mele sonore, sonante, superb asurzitoare. Dar numai tu vei fi de-acum. Asta e, sunt un Don Juan incurabil. Iar tu eşti un Domn Jean seducător. Întâlnirea cu tine s-a produs pe banca din spatele bisericii de pe Sufletului. O biserică prin care bătea singurătatea nordului. Dar [...]
Cine eşti tu, Patos?
Ca de fiecare dată, m-am aşezat în stânga, sus, cât mai departe. Foarte puţini ştiau că ne vom umple craniile cu ţipete şi chiote de sinucigaşi. De-ar fi ştiut, ar fi rămas acasă, comod, s-ar fi privit în cafeaua densă şi neagră, s-ar fi recunoscut, ar fi rămas calmi, siguri, plini de sens. Dar sala [...]
Cine eşti tu, Wolfi?
Cine mai trăieşte din muzică, şi cine mai trăieşte muzica din toate fibrele? MUZICA nu trebuie confundată cu distracţia, distragerea, detensionarea. SUNETELE nu pot fi doar ambientale – beau cafea pe ritmuri de, bat covorul sau mă relaxez în voie. Nu. Dar, pentru profani, MUZICA nu se deosebeşte de muzică. Mai departe, MUZICA trebuie protejată [...]
Cine eşti tu, Gustav?
The rest is noise ar fi trebuit să fie titlul melancoliilor mele. Dar cum actul melancolic implică originalitate brută, nu pot. Ar mai fi The sound of silence. Idem plus oximoron kitschos. Aşa că rămân la formula veche. Dar substanţa celor două titluri lăsate pe tuşă nu dispare. Fireşte, nu ştiu dacă e chiar aşa [...]
Cine eşti tu, Ludwig?
Cu Beethoven, muzica devine convulsivă, adică adevărată. Excesiv de umană. Dar stooop! De ce scriu acum despre Beethoven şi nu despre Amadeus, Ilici, Sebastian? De unde curajul, tupeul de a mă posta la stâlpul ridicolului? Şi, nu-i aşa, de ce aici, între coloanele multilateralei şi echilibratei reviste a facultăţii de litere? Din cel puţin trei [...]
