S-a născut la Târgu-Mureş, la data de 21 august 1953. Absolvent al Universităţii Babeş-Bolyai, specializarea maghiară-rusă în 1978. Debutează cu versuri în Utunk, Echinox în 1972. În perioada 1974–1978, redactor la Echinox împreună cu Egyed Péter. Din 1978 redactor la ziarul Igazság (Adevărul), suplimentul Fellegvár (Citadela), în care Sz. G. continuă promovarea literaturii tinere şi a culturii alternative, iniţiată în Echinox. În 1979–1980 este bursier Herder la Viena. Între 1980–1981, reia radactarea suplimentului Fellegvár. În 1981–1982, participă la redactarea revistei samizdat Ellenpontok (Contrapuncte). Este arestat în 1982, iar după eliberare, urmărit în permanenţă de Securitate. În 1986, emigrează în Elveţia. În 1990, se reîntoarce la Cluj, este senator şi secretar general al UDMR. Director şi editor al săptămânalelor Erdélyi Napló, Orient Expressz, până în 1996. Director al Editurii Erdélyi Híradó, principalul promotor al literaturii maghiare tinere din România, începând din 1995. Sz. G. este mentorul şi susţinătorul tinerilor scriitori grupaţi în jurul revistei Előretolt Helyőrség (Avanpost), în colecţia de carte a acesteia fiind publicate volumele lui Sántha Attila, Orbán János Dénes, László Noémi, Lövétei Lázár László şi alţii. Din 2002, redactor, apoi şi editor al revistei A Dunánál (La Dunăre), Budapesta – revistă care îşi propune promovarea unor valori uitate sau necunoscute în contextul maghiar, valori care sunt însă apreciate de cele mai multe ori la nivel mondial. Distins cu premiile: Uniunii Scriitorilor din România (1976); Premiul Robert Graves (1986); Premiul József Attila (1991); Premiul Déry Tibor (1992); Premiul Bethlen Gábor (1993); Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj (1997); Premiul Irodalmi Jelen (2003); Premiul Méhes György (2006).
În 1992, Sz. G. publicase un volum antologic pe coperta căreia scria: Ultima carte de versuri al lui Sz. G. Acest volum marca o îndepărtare de poezie, genul literar care l-a consacrat, după aceea autorul publicând mai ales volume-hibrid în care se îmbină genul dramatic cu cel poetic, epic şi de non-fiction.
Ca poet, Sz. G. s-a remarcat încă de la debutul său prin originalitatea imaginilor poetice, prin construcţia specifică a volumelor sale, în care totalitatea textelor însemnau întotdeauna mai mult decât simpla sumă a poeziilor. Gesturile sale poetice îl apropiau de neoavangardism. Aceste gesturi vizau de cele mai multe ori identitatea textelor – Sz. G. a experimentat în primele trei volume cu limitele acestora prin dinamitarea structurii tradiţionale de carte. În Párbaj, a omis în totalitate numerotarea paginilor, în Kilátótorony és környéke numerotarea se făcea cu litere în loc de numere, pagina a 2-a, de colofon fiind folosită pentru tipărirea unui poem etc. Posibilitatea de identificare a textelor a fost redusă şi prin procedura frecventă a autorului de a da acelaşi titlu mai multor texte. Lărgirea conceptului de „carte de versuri” s-a realizat şi prin efecte vizuale, publicarea de note muzicale, introducerea în volumul Párbaj a unor fragmente dintr-un Manual al duelurilor etc. Toate aceste tehnici îl plasează pe Sz. G. la intersecţia neoavangardismului (prin procedeele neaşteptate, care însă nu pot fi repetate fără a deveni clişee sau autoplagiate) şi a postmodernismului (prin autoreflexivitatea textelor şi prin reluarea frecventă a problematicii existenţei artei).
Un alt procedeu specific al lui Sz. G. este fragmentaritatea cărţilor sale. Aproape fiecare dintre acestea menţionează alte texte Sz. G. care până la urmă, din varii motive, nu au mai fost incluse în volum. Astfel, dincolo de volumele propriu-zise se întrevăd volumele „adevărate” la care nu se poate ajunge însă. De aici rezultă un fel de poezie a tainei care, împreună cu alte caracteristici, îl defineşte pe Sz. G. ca un poet al mitologismului contemporan. (La începutul carierei sale poetice, Sz. G. se dovedeşte a fi un cititor avizat al unor Hamvas Béla sau Weöres Sándor care au putut să devină maeştri spirituali pentru el în acest sens.)
Imaginile poetice din volumele sale sunt o combinaţie stranie a arhetipurilor cu viziuni personale. Sz. G. reuşeşte să construiască a lume proprie în care ursul, albatrosul, avionul, paraşuta, lebăda sau indienii se integrează perfect. Studiul monografic al lui Blénesi Éva consideră mitologia lui Sz. G. un element-cheie pentru analiza operei. Structura mitologică a textelor poate fi observată chiar şi în cazurile în care elemente autobiografice sunt introduse în poezii. De multe ori, referinţele care par într-adevăr autobiografice, se dovedesc a fi citate din alte poezii. Ori, prin notele de final folosite cu o virtuozitate deosebită de Sz. G., episoade relativ banale din cărţile sale relevă conexiuni nebănuite, motive care sunt mai dificil detectabile fără aceste interpretări cvasi-auctoriale.
În primele trei volume de versuri ale lui Sz. G., politica este o prezenţă discretă, deşi tânărul autor se remarcă în poezia maghiară a vremii şi prin modul curajos şi totodată ludic de a vorbi despre politică (Kérdések a XXVI. század költőihez – Întrebări adresate poeţilor secolului 26, Első hallásra is közérthető, éppenséggel felolvasásra szánt helyzetvers, amit egy ismert stíluseszközre építettem – Poem pe înţelesul tuturor, scris pentru lecturi publice, descifrabil chiar şi la primă audiţie, construită pe un procedeu stilistic cunoscut). După implicarea lui Sz. G. în activităţile disidente, anticomuniste din România, tenta politică a scrierilor sale devine tot mai evidentă, păstrându-se totuşi prospeţimea, umorul cu care autorul şi-a început cariera poetică.
După „ultimul volum” antologic din 1992, Sz. G. nu mai publică volume de versuri până în 2003, chiar şi acest volum, Az al-legóriás ember fiind prezentat ca fiind redactată de alţii, din texte apărute în presa literară. Celelalte volume publicate ún ultimii ani păstrează însă procedeele de dinamitare a structurii şi a genului: piesele de teatru ale lui Sz. G. sunt piese experimentale, utilizând elemente de montaj (realizează de exemplu o piesă nouă din elemente de Romeo şi Julieta, Hamlet şi sonete shakespeariene), elemente vizuale (Liberté 1956), texte non-fiction (Liberté 1956) etc.
În 2007, publică primul său experiment mai vast din domeniul prozei, romanul Limpopo prezentând viaţa unor struţi care trăiesc la o fermă, undeva în Europa. Limpopo, o struţoaică tânără a cărei însemnări alcătuiesc majoritatea volumului, plănuieşte o evadare de la fermă şi reîntoarcerea în Africa, pe pământul strămoşesc al struţilor. Pentru acesta, este nevoie însă de lecţii de zbor – profesorul struţilor fiind un albatros… Limpopo este un text ludic, cu multe aluzii intertextuale, care păstrează elementele-cheie din poetica lui Sz. G., fragmentaritatea de exemplu: din însemnările lui Limpopo lipsesc câteva foi, astfel nu ne aflăm ca cititori în faţa unui text integral.
Textele cele mai valoroase ale lui Sz. G. rămân, conform opiniei mai multor critici, cele publicate în primele trei volume de versuri – scrise în perioada echinoxistă şi cea a suplimentului cultural Fellegvár. Aici, se dovedeşte a fi un inovator extrem de original al discursului poetic maghiar. Totodată, este şi o figură importantă în jurul căreia se organizează tinerii scriitori şi disidenţi ai vremii. Fără elementele de noutate de altădată, operele recente ale lui Sz. G. rămân incitante şi de o certă valoare, cu un umor specific, cu o viziune mitologizantă şi cu jocuri de cuvinte memorabile.
Volume individuale
Te mentél át a vizen? (Tu ai trecut apa?), Editura Kriterion, Bucureşti, 1973;
Kilátótorony és környéke (Turn de veghe şi împrejur), Editura Kriterion, Bucureşti, 1977;
Párbaj, avagy a huszonharmadik hóhullás (Duel sau a douăzeci şi treia ninsoare), Editura Dacia, 1979;
A szélnek eresztett bábu (Marioneta ridicată-n vânt), Editura Magvető, Budapesta, 1986;
Az uniformis látogatása (Vizita uniformei), Hungarian Human Rights Foundation, New York, 1986;
Kitömött utcák, hegedűk (regénytöredékek) (Străzi împăiate, vioare), Köln, 1988;
A sirálybőr cipő (Pantoful din piele de pescăruş), Editura Magvető, Budapesta, 1989;
Históriák a küszöb alól (Istorisiri de sub prag), 1990.
A vendégszerető avagy Szindbád Marienbadban (Cel ospitalier sau Sindbad la Marienbad), Editura Szépirodalmi Könyvkiadó, Budapesta, 1992.
A kisbereki böszörmények (Pecenegii de la Kisberek), piesă de teatru. Erdélyi Híradó, Cluj, 1994.
Ki cserélte el a népet? (Cine a preschimbat poporul?), piesă de teatru. Erdélyi Híradó, Cluj, 1996.
Passió. texte. Magvető, Budapesta, 1999.
A magyar ember és a zombi (Ungurul şi creatura), piese de teatru. Kortárs, Budapesta, 2003.
Az allegóriás ember (Omul alegoric). versuri. Irodalmi Jelen, Arad, 2003.
Liberté 1956. piesă de teatru cu comentarii, Irodalmi Jelen, Arad, 2006.
Limpopo. roman. Ed. Magvető, Budapesta, 2007.
Volum în limba română
Rănită, sepia. Ed. Seara, Bucureşti, 1999. (Trad. Anamaria Pop şi Mircea Dinescu)
Volum de traduceri:
Charles Olson: The Nation is Nothing but Poetry / Semmi egyéb a nemzet mint költemények. Ed. A Dunánál – Ed. Qui One Quint, Budapesta–Cluj, 2003.
Bibliografie:
Blénesi Éva: Szőcs Géza. (monografie) Editura Kalligram, Bratislava, 2000.
BALÁZS Imre József
(Articol scris pentru Dicționarul Echinox, coordonat de Horea Poenar. În cele din urmă, textul a apărut în numărul aniversar al Echinoxului, 9-12/2008)
