Cronici | Dosare, anchete | Dosarul Caius Dobrescu | Literatură | Numere din revistă

Caius Dobrescu – Teză de doctorat – cronică colectivă

Echinox3 octombrie 2010

Despre Teză de doctorat a lui Caius Dobrescu s-a spus că e un roman monumental, ceea ce a cauzat o întîmpinare anemică din partea criticilor noștri. Această situație a făcut să se lanseze ipoteza că ar fi una dintre marile cărți ignorate ale verii. Pentru cei care au deplîns această stare de lucruri, pentru cei care nu au avut ocazia să-l audă pe scriitor atunci cînd și-a lansat romanul ca și pentru cei care sînt de părere că un roman de 800 de pagini nu poate fi scris doar de dragul de a scrie, grupajul următor va conține un interviu cu scriitorul și cronica noastră despre acest roman al său.

///

9-108

Introducere

Nu ar fi cinstit să dezvălui încă de pe acum care este de­mersul ştiinţific al acestei Teze de doctorat, dar pentru că miza lui este foarte mare şi necesită multă imaginaţie, efort, şi răbdare pentru a fi urmărit şi înţeles, e mai bine să spun de la început că datele concrete ale raţionamentului urmăresc o precizie de invidiat şi că abilitatea cu care sunt spuse nu poate fi trecută cu vederea. Cu siguranţă veţi sesiza că unele cuvinte şi fraze sunt îngroşate, iar al­tele nu (mai multe decât primele) şi că, între ele nu există întotdeauna o legătură semantică, dar nu vă neliniştiţi, sensul există chiar acolo, în absenţa lui, iar “confuzia însăşi este humusul mănos“ din care se hrăneşte şi se creşte raţionamentul.

Şi dacă am dezvăluit câte ceva despre demersul ştiinţific al acestei teze, voi păstra sub tăcere reala reuşită a ei care constă tocmai în numărul fabulos de pagini pe parcursul cărora se dezvoltă The Big Beautiful Body al subiectu­lui: Giţă Ludu scrie o teză de doctorat, îngroaşă cuvin­tele cu adevărat importante şi ştiinţifice (asupra lor se opreşte “privirea de sidef“ a Înaltei Comisii) şi, ca să umple spaţiul gol dintre ele, relatează diverse episoade cu adevărat intrigante din viaţa lui de doctorand. Şi dacă e aşa, ar merita să i se acorde, fără dubii, Summa cum laude (pentru că este o sumă de multe pagini). Dar să vedem ce spun şi alţi membrii ai Onoratei Comisii.

Cristina Miloş

///

101-200

Suspensie

Nu mai ştiu cum a început suta mea de pagini. În schimb ştiu că s-a terminat abrupt, atunci cînd lectura mi-a fost interzisă la mijlocul poveştii lui Ghiţă Ludu. Unii din­tre cititorii romanului, aceia care au dorit expre să-l recenzeze, vor fi atras atenţia asupra înfloriturilor şi as­teriscurilor pseudoacademice, asupra relaţiilor din soci­etatea noastră postcomunistă sau chiar au fost semnalate tendinţe ale romanului românesc pornind de la Teză de doctorat. Dincolo de angoasele sau entuziasmul criticii de întîmpinare, de spectacolul de prestidigitator a pro­zatorului, rămîne mirajul unei naraţiuni temperate. Prea fragil temperate însă pentru a se susţine pe ea însăşi.

Silvia Mitricioaei

///

200-300

Da, „o teză de doctorat trebuie să aibă o anumită grosime, o anumită densitate plăcută la pipăit” şi, din punctul ăsta de vedere, cartea lui Caius Dobrescu e perfectă. În rest însă, nu sunt foarte sigură. M-am pierdut între un Alice masculin care se transformă în şiret de pantof şi cunoaşte un alt şiret, din „neamul cel mândru al şamanilor din tribul navomodeliştilor”, între chicoteli (ale mele, provocate de fraze ca: „nu te râdea, Cecilia 6, ce-ai cu burta mea?), personaje nenumărate, postmodernisme ostentative şi un dialog diluat la infinit între scriitor şi cititorul lui, în buna tradiţie a întrebărilor „Mă crezi? Mai ai răbdare? Stai să-ţi zic…”. Am avut răbdare, dar pe la pagina 300, mi s-a spus : „Puţintică răbdare, n-am ajuns încă acolo”. Aşa că am oftat resemnat.

Luiza Vasiliu

///

TREI. Clepsidra răsturnată.

Un deşteptător care merge aiurea poate fi folosit pentru a induce sentimentul relativităţii timpului, eventual, pentru avansaţi, chiar al inexistenţei lui.

La fel şi discursul speculativ, sinuos, versatil, va lăsa să se întrevadă marginile fine ale pieselor de puzzle ce îl construiesc. Iar nouă, ca oaspeţi imaginari, eterici, ce suntem, nu ne rămâne decât să întoarcem clepsidra. Să răsturnăm (să contemplăm, poate, (?) felul în care se răstoarnă) timpul. Şi să ne infiltrăm, încetişor, în spaţiul povestirilor.

De altfel, discursul va încerca în permanenţă să ne momească; va intermedia apropieri şi depărtări succesive, va deschide zone de scufundare în miezul relatării (sau al unei piscine mozaicate, sau al somnului unui ciclop), va trasa legături nevăzute (sau suntem noi cuprinşi de or­bire???) între un plan al basmului (recunoscut ca atare) şi o lume reală ce ne somează, zice-se, să ne întoarcem la ea.

O lume ficţională ce îşi va lungi, aşadar, mulţimea de tentacule de care dispune, desfăşurându-se în etape, spo­radic, intercalat, strecurându-se printre lungile pagini de odihnă şi confesiune şi zonele de asfixie a frazelor ce se iubesc prea mult pentru a mai trimite la vreo altă poveste. În fine, un discurs pigmentat de contextualizări atipice – cuvinte ce la rândul lor se strecoară, la fel cum a făcut-o şi şiretul odiseic în camera ciclopului menţionat – un dis­curs mobil, discontinuu, stratificat.

Fiţi atenţi acum. Când voi scrie TREI, vă veţi trezi, veţi citi ultimul paragraf, veţi murmura ceva, mulţumiţi, apoi veţi stinge veioza de lângă pat, vă veţi lăsa să alunecaţi către nivelele cele mai profunde, mai propriu-zise, ale Somnului. Iar acum, priviţi către titlu.

Diana Mărculescu

///

300-400

(cu pauzele de rigoare)

Porţia mea de Caius Dobrescu a fost un eşec. Un festin ratat din pricina prea emfaticelor combinaţii cu o voită aparenţă exotică, menite parcă să păcălească „papilele gustative” ale lectorului. Desigur, nefasta mixtură de „rarităţi” culinare cu deşeuri imagistice şi o retorică demnă de ospeţele ostentativ grandioase, păstrând nu­mai proporţiile, nu şi ingredientele sine qua non ale unui macroroman, nu va face altceva decât să incite publicul degustător la o mare revoltă: „Cum, dom’le, ăsta-i ro­man?”. Ostentativ, greoi, inteligent în limitele unor ban­curi seci zise gratuit în cadre şi contexte neutre (şi nu mă refer la tentele de ironie vizibile din avion), incapabil să valorifice umorul situaţional – atât cât este, atât cât ar putea fi – sufocându-l, de fapt, cu pernele gonflate ale unei preponderente conştiinţe de sine, a unei autosuficienţe la graniţa ridicolului, asezonat, aşadar, cu toate calităţile de care are nevoie o carte pentru a o lăsa din mână după 30 de pagini, demersul narativ al lui Caius Dobrescu este nici mai mult, nici mai puţin decât o vajnică reprezentaţie de grafomanie, una dintre cele mai monstruoase şi mai puţin eficiente din câte mi-a fost dat să „percutez”. Nu ştiu dacă să dau vina pe aditivii literari pe care nu-i mai tolerez de când cu prima promoţie de romane „ego” (po­lirom, 2004, cred), pe felia care mi-a revenit (în cazul experimentelor de gen există şanse destule să prinzi bu­cata pe care-a nimerit prea multă sare…) sau pe ceea ce experienţa populară vede în criteriul cantităţii epatant afişate un compromis ruşinos pentru absenţa calităţii. Dar de la titlul insipid (şi elimin din start supoziţiile de mare originalitate servită pe post de etichetă promoţională a opusului) şi până la frazele de stop-cadru inutil,lungi, laxe, dezlânate, cu toate însăilăturile pe dinafară, nu găsesc nimic rezonabil, îngurgitabil aici. O zeamă lungă, genul care constituie baza unei mese de prânz în tabere, fiartă cu gândul că dacă e multă, e musai bună. Bine, bine, mi se şopteşte-n cască, povestea cu plăcerea tex­tului e prolixă în cazul de faţă şi orice demonstraţii în­tru apărarea ei sunt derizorii, de ce să nu vorbim despre supliciile textului? Despre despre cum Caius Dobrescu dispune de 100 de metode de tortură prin carte, „in­cludding the book itself” şi asta pentru că, de ce să nu recunoaştem, orice om care ar avea norocul să-ncaseze una bucată teză de doctorat peste creştet ar rămâne cu niscavai traume „cerebrale”. Vehemenţa mea în a nu-i acorda niciun pic de credit acestui roman, tipărit nu fără un oarecare efort, derivă dintr-un soi de frustrare cauzată de constatarea, în timp, a elocvenţei publicării masive a tot soiul de cărţi, şi asta în mod indirect proporţional cu relevanţa conţinutului „citibil” al acestora. Subilinez CITIBIL. Este un minim criteriu de selecţie şi, acum, după 100 de pagini de mijloc de carte deasă, (remarcaţi prost articulata parafrază, e şi ăsta un soi de a empatiza şi, ca să folosesc o frază de pension, de a intra în dialog cu lecturile recente…) , pot spune că „Teza de doctorat” a lui Dobrescu nu corespunde.

Mulţumim, next!

Olga Ştefan

///

400-500

sau „Ce-a păţit iepuraşul pe extasy”

Această dare de samă este un feedback local (Mutu & Neaga, 2000) la paginile 400-500 ale lucrării dobresciene. Dar înainte de a începe evaluarea imperativ referenţială, comisia formată din somnoroşii membri ai redacţiei înaintează spre conştiinţa colectivă a chinuiţilor cititori două propuneri: (1) interzicerea mânuirii acestui op de către minori, dimensiunile constituind premise intrinseci ale folosirii ca armă albă; (2) din motive ce ţin strict de combaterea defrişării pădurilor glorioasei nostre naţiuni, propunem interzicerea apariţiei unei eventuale ediţii se­cunde, deoarece, din datele primite la redacţie, deficitul de material lemnos al ţării a atins cote alarmante în urma apariţiei ediţiei forceps (Princeps & Gamble, 1977).

După calculele specialiştilor noştri, pe porţiunea 400-500, raportul dintre numărul de caractere şi informaţia transmisă este unul dramatic, amintind de alte grave ac­cidente autohtone (Prăpădescu, 1989). De asemenea, de­plângem dispariţia a trei dragi colegi care, în urma unei riscante expediţii prin jungla amazoniană a construcţiei frazelor, au căzut sufocaţi de încrengăturile utopico-topicii (Azorel, 1965) uzitate de Dobrescu, iar aceasta încă din primele pagini ale incursiunii. Verificând şi alte aspecte de ordin tehnico-stilistic, am constatat şi o concentraţie foarte ridicată a divagaţiilor gazoase (Prust, 666), fără însă a descoperi o cauză reală sau o finalitate palpabilă a acestora.

Comisia de cenzură a redacţiei a ridicat toate sprâncenele din dotare, constatând diversiunile imperialiste încercate de subiectul Dobrescu. Acesta, inspirat de o abilitate criminală, a îngropat în lucrarea sa trimiteri numeroase la personalităţi şi instituţii postdecembriste (Esopon, 1999), cu scopul de a trezi interesul şi simpatia clasei cititoare. Astfel, avem de-a face cu: Aurel Ciubotaru, mare guru, conducător al Mişcării pentru Progres, Pace şi Sănătate; Achim Cotor, membru de comitet sub orice nomenclatură; preşedintele patriei Cristescu-Plăpumaru şi premierul Afloroaie; Remus Răcoare şi Partidul Geto-Dacic Zalmoxiac şi Creştin-Haiducesc. De asemenea, subiectul pare să fi studiat îndeaproape şi filme reprezen­tative pentru decadentismul imperialist, reproducând cu ironie grosolano-toporească scene mistico-erotice din Eyes Wide Shut, spre deliciul fornicant al voyeur-iştilor de pretutindeni.

Cu toate acestea, redacţia se vede nevoită să ofere notă de trecere (4,50) porţiunii 400-500 a acestei biblii bal­canico-apocrife, pentru coerenţa internă a frazelor aiuri­toare, dar şi pentru dovezile de stăpânire a limbajului în condiţii vitrege de grafomanie delirantă şi dicteu automat controlat (Breton & Şuviţă, 1924).

În scop profilactic, redăm o directivă a Consiliului pen­tru Apărarea Drepturilor Cititorului: „Pentru sănătatea cititorilor dumneavoastră, evitaţi excesul de sare, zahăr, extasy şi ciuperci magice”.

Bogdan Odăgescu

///

603-690

Partea a patra a volumului, intitulată Modelarea statistică şi studiul dezvoltării, prezintă jurnalul căutărilor lui K. K e născut la 1 decembrie şi este Cel care nu râde şi nu zâmbeşte pentru că nu este nimic amuzant. Întocmai ca şi figura lui Buster Keaton, figură care deschide, dar şi închide capitolul, El este o sumă contradictorie a imag­inilor. K este dumnezeul închipuirilor şi nu se lasă cu­prins, înţeles, văzut, decodat prin teoretizări mecanice. K se arată doar atunci când doreşte. Jurnalul seamănă structural cu un turn babel, iar transcrierea semi-fonetică a discursului, asemănătoare celor făcute de “înaintaşii noştri imediaţi” cumulează cuvinte şi expresii din diferite limbi. Febra hermeneutică şi suprainterpretarea au ca mi­siune eliberarea, sau mai bine zis recuperarea Libertăţii. Libertatea întrebării fără de care nu există răspuns, consimţind că întrebarea nu există în afară de K. “Treßă kaut kalea mea distinktă.” este concluzia căutărilor. De­criptarea capitolului stârneşte uneori ludicul, dar de cele mai multe ori reprezintă o operaţiune ce îngreunează lec­tura. Dak rezischti, kpetzi un premiu… poatö vindekre d folosirea preskurt.

Mirela Dimitriu

///

Economia scrisului sau naşterea con­ceptului de maculatură

Teza de doctorat a fost prezentată în condiţii normale de climă Înaltei Instanţe Critice Exinox care a decis că şoarecii de bibliotecă nu au ce căuta în aragaz. Sau, dacă e să aplicăm conceptul de carapace bioenergetică (Michidutză, 1994), ajungem la concluzia că Gică Ludu, dintr-o criză de personalitate, a uitat ce înseamnă a scrie maculatură pe înţelesul tuturor, adică şi-a înfipt degetul în robinet şi a descoperit şmecheria. Înalta Instanţă Critică Exinox e într-o dilemă irezolvabilă: ori aluat narativ ne­dospit, ori flatulare de geniu în căutare de Moş Crăciun. Recunoaştem oricum existenţa unei supradoze de heliu care a produs anumite malformaţii congenitale în re­dactarea tezei de doctorat. De aceea acordăm lui Caius Dobrescu titlul de rect vacuum exasperarae, pentru me-ritele deosebite în nevrozarea şi constiparea cititorului. Nu cunoaştem cu exactitate izvoarele extraterestre ale acestei lucrări, dar ce ştim în mod cert e că supradoza de heliu a fost inhalată la mijlocul distanţei dintre Pământ şi Jupiter, drept care suntem recunoscători pentru lupta ecologică împotriva gravitaţiei care marchează o evoluţie în domeniul nostru ştiinţific. Înalta Instanţă Critică Exi­nox mulţumeşte pentru stresul declanşat de citirea aces­tei lucrări, conform principiului de evacuare intelectuală (Lastimado, 1999), şi îndeamnă pe toţi tinerii doctoranzi la îmbunătăţirea sistemului nostru prin lucrări de aceeaşi anvergură.

Marius Conkan

///