Andrei Codrescu
Cu regret pentru bloggerul nostim, inventiv şi poate chiar vitupiscent care sălăşluieşte-n personalitatea oricum complexă a lui Andrei Codrescu, trebuie să spun că site-ul lui se-ncadrează lejer în categoria „Aşa nu”. Ofertant pentru „fanii înfocaţi” şi absolut plictisitor pentru cei care văd în search-urile pe Google un portal spre lumea fascinantă a unor autori pe care nu i-au citit încă. Desigur, mostrele de „operă” sunt opţionale. Mă aşteptam, totuşi, la ceva mai colorat şi mai nonconformist decât pot oferi narcisismul auto-promovării dezinhibate şi strategiile de marketing made in U.S.A. Interesant totuşi site-ul adiacent, Exquisite Corpse (deşi calitatea multora dintre textele afişate acolo lasă, realmente, de dorit).
Radu Pavel Gheo
De puţine ori se întâmplă ca un blog să obţină punctaj maxim în conformitate cu propriile-mi norme. Sunt un degustător pretenţios. Totuşi, Gheoland (blogul lui Radu Pavel Gheo) pare să fie un soi de Dreamland pentru creierul meu înfierbântat de propoziţii care încep cu „eu” şi continuă cu „am fost invitat, am mâncat cu, am băut cu sau am fost apreciat de”. De ce îmi place atât de mult: dincolo de fraze care frizează snobismul acela ultramonden, fiecare post de blog (de la primele, din februarie 2007, până la cele de acum) reuşeşte să încorporeze o doză suficientă de umor, informaţii utile celor care-şi pierd timpul pe Google, picanterii, politică, glume, mondenităţi, păreri personale frumos argumentate, emoticonuri simpatice, dar mai ales un background de bun simţ (remarcabil în condiţiile-n care reprezintă, totuşi, o alternativă la micile lăudăroşenii de prost gust pe care le etalează ocazional – a se citi zilnic – diverşi auctori semi-obscuri publicaţi de edituri specializate pe S.F. şi potenţiale scenarii & romanţuri pentru următoarea telenovelă românească). Rubricatura e plină de 10.
Ioan T. Morar
Cu jumătate de gură spun: mie mi-e simpatic Ioan T. Morar. Sentimentele-mi absolut benigne datează de pe vremea sketch-urilor 90ciste ale grupului Divertis (bazate pe texte al naibii de inteligente, foarte bine acordate cu unele stridenţe din discursurile românilor cu apetenţă pentru absurdul neintenţionat), iar prestaţia lui în cadrul Academiei Caţavencu dă, din când în când, un refresh acestei simpatii. Blogul lui Ioan T. Morar este ironic, sfătos şi puţin pisălog, pe alocuri. Îmi plac textele care atacă personalităţi tabuizate din pricini neelucidate (Petre Imre, de exemplu), produse alimentare, promouri şi, în general, toate acele lucruri drăgălaşe proiectate ca să înduioşeze. Dar dacă îmi asum ceea ce unii ar putea, cu multă tendenţiozitate numi îndoielnicia gusturilor mele zicând că îmi place integral acest cinism, nu mă sfiesc să spun că detest, în schimb, garnitura de logoree ţâfnoasă şi naivităţile pe bandă rulantă (mai ales când decurg din implicarea-n cazuri de corupţie sau dezvăluiri de foşti securişti). Cred că „Morar & More” satisface gusturile cititorilor înrăiţi ai Academiei Caţavencu în proporţie de 100%, ceilalţi rămânând a ne mulţumi cu textele savuroase scrise sub sigla unor rubrici „colaterale”. Recomand rubrica de vinuri şi cea de flori, fructe, plante. De asemenea, numai de bine despre categoria „Am dat-o primul”. Şi, ca bonus, apreciez flerul lui Ioan T. Morar în a colecţiona inutilităţi sinistre, groteşti, superflue, aberante şi elucubrante de pe internet. 9 şi (the) 80s(utimi).
Olga Ştefan
Cel mai recent număr:
