Colocviul cel mai bun dintre colocviile posibile
Despre Colocviul de Literatură Română Contemporană de la Braşov se poate vorbi în două registre complementare: pe de o parte, este vorba despre nivelul valoric al manifestării sau despre cum se văd lucrurile din perspectivă academică, iar pe de altă parte trebuie făcute referiri la modul în care organizatorii înţeleg să gireze desfăşurarea de forţe.
De altfel, deşi îmi pot atrage acuze de subiectivism şi superficialitate, voi începe articolul prin a sublinia următoarele: la Braşov am fost cazată decent, n-am vazut gîndaci şi n-am dormit în aşternuturile vreunui locatar de drept al căminului. Desigur, aceste aspecte par de neglijat, însă ţin de o atitudine sănătoasă, aceea de a investi în studenţi şi în potenţialul acestora. Altminteri, sub pretextul retragerii în turnul de fildeş al cercetării mai presus de toate, s-a ajuns pe aiurea în situaţia (întrebaţi-l pe Marius Lobonţiu) în care primirea şi cazarea să se dovedească un adevărat război al nervilor.
Am fost la Braşov de trei ori şi de fiecare dată m-am întors avînd convingerea că avem măcar un colocviu decent, de care Universitatea este încîntată şi nu doar la nivel discursiv. Bineînţeles meritul îi revine lui Andrei Bodiu, decanul Literelor braşovene. Nu vreau să reduc importanţa celorlalţi organizatori, însă găsesc atenţia cu care se ocupă însuşi decanul de variile aspecte organizatorice (în loc să trimită asistenţii şi alte categorii de negri sau chiar să lase chestiunile cu pricina în seama neantului, destinului sau portarului) drept cea mai consistentă dovadă de apreciere faţă de studenţii patriei. Căci la care alt colocviu studenţesc s-a mai întîmplat să ţi se împrăştie conţinutul genţii în mijlocul holului (Luiza ştie) şi decanul, secondat de alte cadre universitare să te ajute să repari neajunsul?!
Nu vreau să dau articolului o turnură apologetică referindu-mă la persoana acestui nemaipomenit decan, însă veţi fi observat deja că nu găsesc acestui colocviu nici un cusur. Desigur, studentele care vin la Braşov şi lipsesc de la conferinţe ca să-şi cumpere gentuţe nu puteau lipsi nici din peisajul colocviului, nici din existenţa universitară cotidiană. Tot aşa cum apar la colocvii studenţeşti şi profesori de vîrsta a treia dînd sfaturi celor mai tineri despre rosturile colaterale (dată fiind masa relativ amorfă de studente din jur) ale colocviului. La Braşov, ca şi aiurea, o scenă pe care poţi urca şi un pupitru de la care poţi vorbi trezesc în unii indivizi energii discursive (ne)bănuite. Însă toate acestea nu ţin de specificul colocviului braşovean, ci de o forma mentis de care se pare că nu ne putem dezlipi.
Dimpotrivă, Braşovul e, din cîte ştiu, singurul loc în care studenţii se pot întîlni cu scriitori români contemporani într-un cadru organizat. Aş îndrăzni să spun că aşteptările studenţilor sunt cumva dublate de curiozităţi reciproce din partea scriitorilor. Nu supralicitez ipoteza, însă consider că este mai onest din partea unui scriitor să nu fie interesat de toate comunicările dar să aibă diplomaţia de a le asculta, decît un critic octogenar care, ascultînd expunerile studenţilor, se oglindeşte în ele (strîmb) narcisist şi găseşte în acest fapt prilej pentru divgaţii luuungi. N-am construit şi n-o să construiesc o captatio benevolentiae pentru fraza de mai sus. Poate scăderea cea mai evidentă a colocviului a fost momentul în care doi dintre criticii notabili ai literaturii noastre şedeau pe scena amfiteatrului ca pe banca din faţa porţii şi nu reuşeau să se pună de acord în privinţa unei date din o-mie-nouă-sute-şaizeci-şi-ceva.
Aş încheia cu două observaţii generale despre colocviile studenţeşti acum: în primul rînd, folosind un truism, nimic nu mai e ce a fost. Colocviul nu mai e un spaţiu relativ liber de ideologie, nici un spaţiu în care se leagă prietenii adevărate şi durabile (deşi nu văd dincolo de nasul meu, căci noi, cei de la Cluj, întotdeauna am făcut figură distinctă, după cum ni s-a reproşat). E mai degrabă un loc al competiţiei prost înţelese şi cîteodată se calcă pe cadavre pentru premii (deşi la Braşov primeşte premiu toată populaţia studenţească, servind principiului citat aproximativ: „dacă am luat menţiune, e loc de mai mult peste un an”; istoria spune că nu, nu e loc decît cel mult de la menţiunea n la menţiunea n-1).
În al doilea rînd, eu sînt o supravieţuitoare a colocviului (după cum spunea o dragă făptură de la Braşov), nu am resentimente, aşa că toată expunerea de mai sus e cît se poate de asumată. Dar cel mai indicat (deşi e o metodă puţin agreată la români) este să se verifice la faţa locului, cu martori, trimiteri bibliografice şi discuţii în contradictoriu fiecare dintre afirmaţiile mele şi să se întocmească apoi un studiu privitor la specificul acestui articol în raport cu cele ale colegilor mei redactori echinoxişti.
Silvia Mitricioaei
