Dan Sociu – romanul monocrom

Dan Sociu – Urbancolia

Colecţia „Ego. Proză”, Polirom, 2008, 200 p.

În categoria poeţilor şi prozatorilor care încearcă să facă un pariu cu naţiunea de cititori se regăseşte, probabil, poetul şi prozatorul Dan Sociu asupra căruia s-au făcut mai multe pariuri în mediul literar românesc. E o cursă lungă în care s-au înscris mai multe nume, dintre care puţini scriitori vor ieşi învingători, poziţionându-se pe locurile mult râvnite de pe podium.

Dan Sociu debutează ca poet şi ulterior ca scriitor de romane cu Urbancolia, carte publicată în 2008 la editura Polirom în colecţia „Ego. Proză”. Şi pentru că se vorbeşte (de) mult despre prozatorii din noul val, aceşti surferi ai secolului XXI românesc, e bine de precizat că traseele pe care le-au ales sunt diferite, mulţi aflându-se (încă) în căutarea valului perfect pe coama căruia să facă senzaţie. Dan Sociu a ales să scrie proză, fiind implicat în acest moment şi într-un experiment romanesc: un foiletONline, Complexul Europa scris la 5 mâini (îl găsiţi pe bibliofagia.ro) unde scris deja două capitole. Experimentul literar se construieşte şi la indicaţiile cititorilor, având drept matrice un schelet trasat în linii mari de cei cinci scriitori. În ceea ce-l priveşte pe Dan Sociu, pot fi remarcate minuţiozitatea acordată naraţiunii şi miza ceva mai mare acordată descrierii, precum şi proiectului creativ în sine.

Dan Sociu mizează pe autoficţiune, biografism, cultură vizuală şi pe metaistorii sau istorii paralele în care pot fi regăsite zone psihotice – accente care se regăsesc cu predilecţie în romanul Urbancolia – luat în colimator în cele ce urmează.

Intrarea în web-ul narativ este realizată printr-un artificiu, o formă de vertij vizual care propune accesarea lumii ficţionale. Pupilele mărite denotă în acest sens irealismul lumii accesate, anunţând fabularea excesivă şi senzaţiile difuze experimentate de scriitor şi preluate mimetic de cititor. Povestea actantului Dan este simplă: un tânăr de 27 de ani, frustrat sexual şi cu probleme de adaptare socială trăieşte într-un oraş de provincie, are relaţii adolescentine cu Diriga, amândoi ajungând să-l înşele pe iubitul ei din Washington: Derrin R. Smith (avatarul personajului negativ din filmele americane). Dan îşi găseşte iubirea (pe Viviana) în finalul romanului, atestând sec şi patetic această reuşită, aşa cum se întâmplă într-un film hoolywoodian cu happyend. Trebuie menţionate aici şi scrisorile (ficţionale) redactate pentru Pascal Bruckner, un pretext narativ prin intermediul căruia scriitorul încearcă să-şi coaguleze scriitura care rămâne, în cele din urmă, doar un conglomerat de secvenţe fantomă şi personaje spectrale.

Din nefericirea sau fericirea unora, romanul nu are prea multe în comun cu naraţiunea în care poţi să leneveşti lecturând-o cu plăcere, regăsindu-se, mai degrabă, în categoria romanelor de 100 de metri viteză, scrise într-un stil indirect-libertin. Pentru inocenţi sau pudici, tema sexualităţii, limbajul considerat de unii vulgar sau mizerabilismul ar putea provoca reacţii de respinge, deşi această formulă rămâne o variantă de scriitură utilizată în exces în ultimele decenii, ea mai provoacă (încă) suspiciuni. Există un alt risc şi anume acela că s-ar putea să plictisească la un moment dat sau să devină un clişeu ieftin, perfect nefondat.

Din punctul meu (deformat) de vedere, Urbancolia poate fi citit şi ca un roman despre un oraş provincial în care tragediile urbane se întâmplă indiferent de evoluţia, stagnarea sau involuţia personajului Dan, un ratat predilect postmodern, construit în linia „valorilor nu” şi a inacţiunii. Sunt menţinute acele tragedii urbane sau mituri contemporane (provincial-româneşti): mama care bea votcă împreună cu fiul ei, fetiţa al cărei tată este şi tatăl copilului ei, starea de sfârşeală într-un oraş în care până şi poveştile adevărate (la auzul cărora lăcrimează în special femeile) sunt de fapt inventate şi ficţionalizate de la zero. Cât despre Dan, patetismul este atât de evident şi voit încât tot ceea ce poate provoca este un zâmbet complice. Personajul e suprasolicitat, viaţa şi memoria acestuia sunt „varză”, aşa cum el însuşi mărturiseşte. Cititorul ar putea descoperi starea urbancolia, o maladie bolnăvicioasă care îi macină şi îi distruge din interior pe cei care sunt prinşi în această zonă ficţional-crepusculară.

Romanul Urbancolia ar putea avea o receptare pozitivă în străinătate, unde istoriile paralele (conspirative) ar putea provoca un oarecare ecou: prin folosirea personajului anonim implicat în istorie, decisiv şi în acelaşi timp neutru pentru marea istorie. Sunt excesiv folosite clişeele de tip CIA sau clişeul americanilor care invadează lumea. În zona politică accesată, teoriile conspirative creează un alt tip de vârtej psihotic al meta-istoriilor posibile, nu probabile. Astfel, sunt oferite alte explicaţii pentru intrarea României în Uniune, pentru amplasarea închisorilor CIA pe teritoriul românesc; mai mult, chiar şi figura naţională – Eminescu – este implicată în teorii clandestine. Dan află şi Dan spune, dar nu poate face nimic altceva. E suficientă accesarea Google pentru… a nu găsi nimic sau pentru a găsi teorii subterane catalogabile drept literatură fantastică. Nu există limite, există doar mai multe dimensiuni şi realităţi paralele. Ceea ce este adevărat oricum nu mai contează. Ceea ce lipseşte (însă) în romanul lui Dan Sociu este o fixare şi o dezvoltare a istoriilor alternative pe care scriitorul reuşeşte doar să le inventarieze sumar – fără consistenţă sau forţă, aceste episoade rămân neconcludente. Comparându-l, de pildă, cu un alt Dan (Brown de această dată) putem sesiza un mecanism simplu pe care scriitorul american îl foloseşte: îşi alege o singură pistă pe care o urmăreşte, propunând o lectură ficţională, bazată însă pe o formă de makebelieve. Din acest punct de vedere, Dan (Sociu de această dată) eşuează cu graţie.

Zona confesivă sau presupus autobiografică poate fi la rândul său urmărită de cititor, traiectorie posibilă dacă există acest interes. Din nefericirea celor care se regăsesc în această categorie, informaţiile cu tentă autobiografică alcătuiesc doar un articol Wikipedia în starea predilect postmodernă de ciot. Mai mult, Dan Sociu practică minarea propriilor texte, printr-o atitudine voit subversivă care ar trebui să propună (şi) incertitudini, nu doar certitudini (informaţii biografice fiind uşor recognoscibile şi irelevante în cele din urmă). În Urbancolia , spre exemplu, Dan Sociu propune o altă variantă de lectură a primului său volum de poezie (borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână – Junimea, 2002), afirmând că a inventat totul: „Delirul controlat din acele texte putea fi luat foarte uşor drept poezie autobiografică” .

Revin la zona micilor tragedii personale în care se regăsesc personajele marginale şi la poveştile lor care se întâmplă şi care nu sunt adevărate, rămânând doar grile ficţionale cu recurenţă excesivă, în mod surprinzător, în realitate. Cultul TV şi clişeul ştirilor de la ora 5 (când vizionăm pasiv poveşti provinciale şi nu numai) ajung să provoace o reacţie pavlovioană în contextul actual – scriitorul mizează pe un realism brut(al) şi pe impactul emoţional pe care poveştile adevărate, reconstituite sau inventate, îl au.

Un capitol interesant este cel obligatoriu cu Amintiri din comunism în care pot fi sesizate o schimbare a tonului şi o ingenuizare (voită) a perspectivei. Există şi o doză de ironie („Dar să termin, totuşi, capitolul obligatoriu cu amintiri din Comunism…”), puţin amară în ceea ce priveşte proiecţia necesară a amintirilor din epoca de aur (zonă obligatorie pentru scriitorii sau cineaştii români din ultimul val). În ochii lui Dan-copilul, comunismul poate fi perceput şi ca timp luminos pentru că familia sa era în formulă completă, această voce este însă dublată de cea a naratorului-matur în care poate fi sesizat tonul critic şi distant – per total gravitatea este anulată sau incompletă. Tot în acest capitol obligatoriu, Dan îşi continuă epistolele adresate lui Pascal (Bruckner) căruia îi povesteşte experienţele personale trăite sub comunism pentru că, nu-i aşa, Europa trebuie să afle.

Romanul este construit într-o artă a fugii în interiorul căreia sunt acaparate prea multe mini-istorii slab dezvoltate sau secvenţe narative trunchiate într-un roman light care nu reuşeşte să adune mai mult de ** (2 stele din 5). Iar domnului Dan Sociu îi spunem că nu ne-a convins, deocamdată, că ştie să gestioneze un proiect romanesc şi că aşteptăm următor proiect solo sau poate, cine ştie, un nou volum de poezie (?).

Lavinia Rogojină

Lavinia Rogojină

Articole similare

Un poem de Olga Ștefan

Un poem de Olga Ștefan

Despre criza umanioarelor: se amână funeraliile

Despre criza umanioarelor: se amână funeraliile

Ineffectual angels: ce rol îi dăm umanistului?

Ineffectual angels: ce rol îi dăm umanistului?

Scriere creativă cu Simona Popescu: Fais ce que tu voudras!

Scriere creativă cu Simona Popescu: Fais ce que tu voudras!

Cel mai recent număr:

numar litere sidebar

Abonează-te la newsletter