Despre bloggingul cultural şi alţi tigri de hârtie

Echinox6 octombrie 2010

În general bloggingul e o activitate ca oricare alta, în care tehnologia informatică poate fi pusă în slujba umanităţii, şi nu invers. E o variantă modernizată a jurnalului intim, dacă ar fi trăit probabil că şi Samuel Pepys ar fi un blogger înflăcărat. Cred că şi-ar comanda cărţi la Amazon şi ar trece pe stradă cu Ipod-ul în urechi, ascultînd cine ştie ce rock band la modă. Ca orice asemenea jurnal textul zilnic al blogului lasă la o parte foarte multe evenimente, de altfel eu îmi consemnez cu acribie tot ce mi se întâmplă în propriul meu jurnal. Am fost atras către blogging de ideea de a putea comunica direct cu cititorii mei, fapt absolut nou, niciodată experimentat pînă acum, de a fi în priză directă şi de a-mi exersa un skill pe care îl credeam adormit cel de jurnalist cultural. Eu am absolvit o Facultate privată de Jurnalism, din nefericire prin 1994 nu aveam la dispoziţie camerele foto digitale, azi, cu un asemenea gadget, cu puţină imaginaţie, şi chiar cu puţină dăruire poţi face minuni. Sunt în acest moment câteva bloguri culturale minunate româneşti, care pot rivaliza cu orice producţie similară din străinătate sau uneori chiar cu revistele culturale, dintre care unele şi-au făcut şi ele bloguri. Blogul cultural a contribuit la democratizarea culturii, nu prea mă interesează să citesc doar bloguri de scriitori, deşi prin natura meseriei mele de filolog şi critic literar mă simt obligat să le citesc în primul rând pe acestea, evident cînd am timp, ci şi unele scrise de avocaţi, ingineri, profesori, psihologi, teatrologi, critici de artă etc. Fiind un spirit postmodern accept că putem aşeza pe aceeaşi treaptă cultura înaltă şi pe cea populară, deşi cred că în mine există un spirit cam iluminist, şi anume de a canaliza cultura de masă spre zona elitei. De ce să dăruim tinerilor doar pseudo-valori când putem să le prezentăm lucruri adevărate, de mare acuitate morală? Înseamnă, deci, că blogul poate avea şi o funcţie etică, eu m-am străduit să reafirm principiile morale şi să susţin pe acest blog pe câţiva dintre scriitorii mei preferaţi, de la noi sau de aiurea, iar dintre cei autohtoni mulţi îmi sunt chiar colegi sau prieteni. Totuşi, trebuie să mărturisesc că blogurile culturale au o dominantă de loisir, informaţia mi-o procur în continuare şi din presa scrisă, culturală sau cotidiană, cărţi, tratate de specialitate, etc. Fiind profesor la Facultatea de Litere din Bucureşti sunt în contact permanent cu cartea, citesc şi cumpăr enorm de multe cărţi, mama mea îmi reproşează mereu asta, şi m-am gîndit să pun această expertiză în slujba unui cerc mai larg al cititorilor mei, cei pentru care asemenea informaţii pot fi esenţiale în structurarea unei biblioteci, şi de ce nu a unei personalităţi. Acum sper că voi reuşi să colaborez chiar cu foştii mei studenţi care lucrează în cîteva mari edituri, unii sunt PR-işti acestora, la Art, Cartier, Paralela 45, etc. şi din colaborarea aceasta vor avea de câştigat în primul rând cititorii acestor cărţi. Marile cărţi nu există dacă nu sunt prezentate şi este păcat ca munca acestor oameni, redactori de carte, traducători, editori să nu fie cunoscută. Acum editurile mari citesc şi ţin cont de părerile bloggerilor care dau trendul pieţii de carte. Cred că blogurile au impulsionat chiar şi presa literară, pe ici pe colo cam anchilozată, foarte mulţi tineri au debutat întîi pe blog şi apoi s-au îndreptat către revistele cu tradiţie, eu le-am recomandat studenţilor mei să facă un exerciţiu similar pentru a căpăta experienţă. La Facultatea de Comunicare se pare că unii asistenţi le impun drept temă studenţilor să ţină un blog, nu văd de ce nu am proceda şi noi la fel la Litere. Blogul meu arată exact ca o carte, doar că nu are pagini şi coperţi ci doar ecrane după ecrane cu informaţii culturale. Am ţinut cont întotdeauna de feed-back-ul cititorilor, am răspuns pe cît a fost posibil tuturor comentariilor, am dat drept la replică şi am făcut modificări acolo unde au intervenit erori sau i-am banat pe cei care postau atacuri la persoană sau comentarii nepoliticoase. În câteva situaţii am fost nevoit să utilizez şi eu blogul meu pentru drepturi la replică, refuzate de alţii, dar asemenea texte cu caracter mai puţin peren au fost imediat şterse, făcînd loc altora, cu o durată mai lungă.

Nu e foarte greu să te apuci de blogging cultural, dacă ai lecturi, personalitate, dacă scrii şi vrei să fii cunoscut, dacă ai o legătură stabilă şi constantă la Internet, şi dacă ai umor şi bunăvoinţă, şi mai ales dacă vrei să comunici cu alţi oameni care scriu şi care au valori comune cu ale tale, dacă ştii să asculţi şi poţi dialoga cu cititorii tăi, apucă-te de blogging. Dacă nu, nu te apuca!

Iulian Băicuş