Despre luceafărul colocviilor studenţeşti

Echinox6 octombrie 2010

Pui la rece două-trei sandwich-uri de cu seară, soseşti în gară la ţanc, te foieşti pe loc mai ceva ca la cinema, nu dă să mai treceţi Carpaţii, şi când într-un sfârşit i-aţi trecut, aluzivă şi plângătoare cum nu credeai că vei simţi vreodată, ploaia. Târgul Ieşilor te găseşte smochinizat, îmbibat până la fondul tău nelatin. Îmbibat în Eminescu, după lecturile celor patru lucrări concurente pentru risipa de premii care, ca-n fiecare an, va face tolba Literelor clujene prea-plină. Risipa, nu premiile. Dar aţi ajuns, trei doctoranzi imberbi vă conduc spre hotel, însă dacă hazardul te-a zămislit băiat ai toate şansele să veghezi două nopţi tare late. Pentru că, majoritatea colocvialilor fiind codane – şi majoritatea locurilor decente de cazare rămânând inexistente, ca mai anii trecuţi – vei fi sacrificat. Întru mărirea luceafărului de dimineaţă, când îţi vei prezenta lucrarea după patru ceasuri de somn, pe ploaie.

Dar să trecem la lucruri serioase.

Deşi hegemonia s-a schimbat – vorba vine, deoarece profetul Irimia supervizează din umbră tot ce mişcă sub oblăduirea Lăcrămioarei Popescu – Colocviul ieşean impune prin clişeu, formalism, re-lansări, ne-hotărâri. Se respectă tradiţia, se trage de bretele ca totul să pară cum nu e. Conflictul dintre generaţiile de eminescologi şi cel mai subteran dintre şcolile de eminescofilie continuă să se acutizeze, luările de poziţie fiind urmate de luări de opoziţie, de la festivitatea de deschidere până la cea, mult mai puţin festivă, de închidere.

Dacă n-ar fi normal, strigător la cer (de), ca prezentarea lucrărilor să fie de la patru după-masa şi de la opt dimineaţa, n-ar fi revolte, ce-i drept ascunse. Dar la Iaşi e. Dacă n-ar fi normal ca premiile şi banii să se dea pe criterii de proporţionalitate, dacă n-ar fi de-a dreptul penal ca nodurile din papură şi hâra – ce-i drept ascunsă, dar acolo – să fie căutate de către participanţii veroşi laolaltă cu juriul ceartalagiu, frustrările s-ar evapora. Dar la Iaşi e. Normal, penal, cum vreţi. La Iaşi se vine uneori doar pentru pseudolansări de Teze de doctorat în Copou, anunţate ad-hoc, în grabă, la fel cum au fost scrise…

Despre poetul naţional se mai pot aburi multe, foarte multe basme, desfiinţări, preaslăviri, denigrări şi bancuri. Încât Eminescu, de-ar fi avut, sărmanul, organ divinatoriu, n-ar mai fi scris nimic. Oricum, întrucât nu vom putea şti niciodată dacă, rămân zilele pe( )trecute la Iaşi, plictisul grozav, în faţa căruia până şi poveştile cu dulceaţă de trandafiri a la Ioana Both s-au dovedit neputincioase. Să punem totul pe seama ploilor? Un colocviu ramolit, bătut în cap de prestigiu şi de tradiţie? Ba bine că… da!

Dar să revenim la lucrurile neserioase.

Te-ai întors plouat, amintirea colocviului nepereche te va bântui, te va chinui cum numai pe poet îl poate răschinui talentul. E miezul nopţii şi jurnalul mai aşteaptă ceva de la tine. Ceva concis.

Pe curând, iubite luceafăr!

Laurenţiu Malomfălean