Editorial | Numere din revistă

Editorial polifonic 1-4/2008 (despre târguri de carte)

Echinox3 octombrie 2010

A fost mişto. Ani de zile am aşteptat să pice un târg de carte de ziua mea. Partea bună e că de obicei ziua de naştere era peştişorul auriu cu trei dorinţe (sau zece dorinţe de anticariat), iar Gaudeamus a dublat numărul volumelor festive pe care mi le-am permis (reduceri serioase au fost, dar a trebuit să le caut bine). După cumpărarea a trei cărţi de la Paralela 45, mi s-a oferit o carte de vizită şi mi s-au propus discount-uri preferenţiale. Nu ştiu dacă asta reflectă o politică mimetic-vestică sau disperarea cauzată de tirajele în picaj, dar până la urmă e în folosul citito­rilor. Oferta mi s-a părut aproape ok, deşi m-a iritat faptul că nici măcar la ocazii de genul acesta nu dau de cărţi de la Vinea. Lansări n-am prins.

Bogdan Odăgescu

to market, to market

luna trecută, un cort alb cu podele instabile servea drept playground al târgului de carte din Cluj. cu mic, cu mare, cititori şi potenţiali cititori intrau, judecau, apoi se pier­deau în mulţime. cumva încurajator, cumva dezolant, peisajul ăsta m-a făcut să mă gândesc la toate târgurile de carte, la vagul lor aspect agrar şi mercantil. toate librăriile & editurile mainstream, precum şi acelea despre care nu ştii unde se află, ies din spaţiile lor consacrate sau din găoacele lor pitoreşti pe care, acum că ştii că există, nu te poţi abţine să nu le priveşti cu o doză de suspiciune mixată cu ciudă şi, timide sau impetuoase, te ispitesc cu superoferte. istoria artei a lui gombrich la 100 de ron, romane la un euro, chestii de genul ăsta. totuşi, nu ţin minte vreun târg de carte care să mă fi îndemnat la un dezmăţ cheltuitor provocator de găuri în stratul de ozon al economiilor mele lunare. poate plăcerea generalizată a culturii de vernisaj pe care-o presimţi în toată manifesta-rea, poate un soi de snobism care te distanţează de intelec­tualii de weekend care-şi cumpără ediţii de lux ale unor volume disponibile şi prin anticariate, poate lehamitea de lansările intercalate şi suprapuse, de concurenţa neloială la care te obligă un spaţiu mic, înghesuit şi cu o marjă de nesiguranţă sporită de condiţiile meteo, poate că toate astea traduse prin tipica proastă organizare autohtonă determină o dramatică scădere în barometrele cu elan. intri bookshopper înrăit, ieşi bookshopper frustrat.

Olga Ştefan

Nu merg la târgurile de carte ca să-mi cumpăr cărţi, o spun drept. Şi asta pentru că nu mă pot târgui niciodată asupra preţurilor lor. Nu merg nici pentru lansările de carte la care trebuie să stai lipit de pereţii standurilor, ast­fel încât să nu blochezi culoarul, pentru premiile Miss Lectura sau ale extragerii finale a Tombolei. Merg ca să mă aflu în treaba vizitatorilor, şi anume aceea de a vi-zita. Dar cum planul de acasa nu este identic întotdeauna cu cel din târg, de cele mai multe ori, reuşesc, în cele câteva minute bune de vizitat, să particip la o lansare şi să cumpăr şi cărţi (fără premii însă).

Cristina Miloş

Fie că te atrag prin varietate sau prin preţuri care îţi fac cu ochiul, fie că le vizitezi pentru a participa la o lansare de carte pe care ai aşteptat-o mult, sau pur şi simplu pen­tru a întâlni lume boemă, târgurile de carte sunt mereu un prilej de bucurie. Judecând după multe criterii obiec­tive (dar şi în funcţie de numeroase aspecte FOARTE su­biective), unii ar putea spune despre ultimul târg de carte Gaudeamus că nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor (primul motiv care imi vine acum în minte este absenţa de la târg a unor mari edituri). Personal, nu mă pot de­clara încântată, dar nici dezamagită, dat fiind că niciodată nu pot merge într-un asemenea loc, fără a pleca de acolo cu o carte, două… aşa, măcar de poftă.

Ioana Baciu

La noi, târgurile de carte sunt bune numai pentru cumpărat cărţi la reduceri. În rest, se fac lansări inutile (unde nimeni n-ascultă pe nimeni, nici măcar cei care vorbesc), tombole unde n-am câştigat niciodată, plus că apar ciudaţii intelectuali ai oraşului, în căutare de scan­dal şi afirmare. Suntem la mii de kilometri depărtare de târgurile de carte de la Frankfurt sau Londra, aşa că mai bine nu ne-am mai chinui atât de rău să ne vindem cărţile tot nouă (nu ştiu câţi editori străini vin aici, în căutare de titluri bune de achiziţionat). S-ar economisi plastic, pânză şi curent. Pe care apoi (ştiinţa ne va ajuta), le vom transforma în hârtie.

Luiza Vasiliu

Povestea lui Hänsel şi Gretel aplicată la târgul de carte (unul anume; nu e greu de ghicit care)

Totul începe cu apariţia, în mijlocul pădurii (oraşului), a unei aşezări fabuloase. O căsuţă / ceva ce aduce a căsuţă, părând să răspundă unora dintre cele mai intense dorinţe. (Aici este timpul ca cititorul să vizualizeze rafturile tic­site cu tot soiul de ambalaje colorate, figurinele din zahăr şi merele caramelizate…)

Facem, aşadar, un ocol şi zăbovim puţin înăuntru; privi­rea începe să se plimbe de-a lungul rafturilor multicolore; degetele mai mângâie în treacăt suprafaţa lucioasă a unei coperte. Mai facem şi câte-un popas, în faţa unui stand ceva mai atractiv (în total vreo patru, poate cinci astfel de opriri); răsfoim, căutăm, înghiţim în sec, mai dăm o raită, să ne-asigurăm că nu am scăpat nimic; în fine, plimbarea ia sfârşit şi ne aflăm din nou afară, căutând cu disperare o gură de aer. Iar senzaţia care în mare parte ne rămâne e aceea pe care o avem când în locul ciocolatei mult râvnite ne trezim ţinând în mână numai ambalajul.

Altfel spus, căsuţa de turtă dulce s-a redus de această dată la dimensiunile unei mostre. A selectat, iar selecţia nu a fost chiar cea mai izbutită. A avut omisiuni, iar or­ganizarea evenimentelor a fost mai degrabă lăsată în voia hazardului. Părţi pozitive? – au fost, desigur, dar au ţinut mai mult de fiecare stand individual şi, inclusiv aici, la scară redusă.

Diana Mărculescu

Cele două ediţii ale târgului de carte Gaudeamus la care am avut ocazia să merg au stat sub semnul intenţiilor bune care suferă din pricina dezorganizării. Locul central din Cluj-Napoca le oferea vizibilitatea necesară, dar ar fi meritat mai multă publicitate, pentru că şi anul acesta, ca şi anul trecut, am aflat de perioada desfăşurării pur întâmplător, de la o cunoştinţă care aflase de la altcineva, ca şi cum ar fi fost vorba de un eveniment underground. Cu excepţia celor implicaţi într-un fel sau altul, prin or­ganizare sau lansare de carte, promovarea lipseşte cu desăvârşire. Dacă într-un mod fericit treci pe lângă cor­turile cu standuri de carte în zilele respective şi nu eşti atât de grăbit încât să nu te poţi opri, s-ar putea să ai o surpriză. Un alt dezavantaj este modul “fragil” de expu­nere, care nu rezistă unei ploi mai puternice sau vântului fără pericolul prăbuşirii cărţilor de pe rafturi. E de mirare şi cum unele edituri mici sau abia apărute reuşesc să-şi oragnizeze standuri atractive care impresionează pub­licul, iar altele importante nici măcar nu sunt prezente la târg. În ciuda celor semnalate, am vazut în ambele rân­duri destui vizitatori şi cred că interesul manifestat de cei care nu consideră cărţile drept ceva “demodat” ar trebui să motiveze organizatorii acestor evenimente.

Mirela Dimitriu

Fost-am şi la Gaudeamus şi n-am văzut prea mare lucru. Poliromiştii n-au venit. Multe lansări, şi bune în schimb. O droaie de edituri fantomă, răsărite ca melcii după. Şi un vânt năprasnic în ziua de vineri, cât pe ce să doboare exemplarele din Băutorii de absint, postate în direcţia cea mai expusă rafalelor. Mai ştiu că m-am încumetat să-mi cumpăr întreaga serie Cioran de la Humanitas – cam ciudat răspuns îndemnului Să ne bucurăm aşadar, nu? Dar, lăsând subtilităţile deoparte, chiar mi-a plăcut să mă plimb şi să-mi hlizesc ochii prin cortul cu pricina. Dacă reducerile ar fi fost cu adevărat reduse, poate m-aş fi bu­curat şi mai vârtos; pentru că, între noi fie vorba, decât să pierzi cursul favorit pentru discount-uri de 15-20%, mai bine dai iama prin site-ul Polirom-ului, comanzi bine o dată şi devii membru în clubul de carte, cu reduceri de 30% pe termen (pare-se) nelimitat.

Laurenţiu Malomfălean

Propun ca, după modelul Miss Lectura de la Gaudeamus, să se acorde premii la următoarele categorii: cel mai plîngăcios copil care vizitează tîrgul, cea mai proastă so­norizare, standul universităţii celei mai obscure şi nu în ultimul rînd cel mai adormit librar. De asemenea, cer cu stăruinţă să se proiecteze culoare mai strîmte, standuri mai mici şi să fie aduşi mulţi, mulţi figuranţi. E de la sine înţeles că planul de obturare a sistemului de ventilaţie a fost deja sugerat organizatorilor de altcineva înaintea mea…

Silvia Mitricioaei

Recunosc cu mâna pe inimă că nu am fost niciodată la un târg de carte. Nu ideea de târg mă îngrozeşte ci relaţia dintre cei doi termeni ai sintagmei. De cele mai multe ori sunt guvernat de sentimente de nelinişte în preajma unor astfel de evenimente care nu sunt decât deliciul editurilor când vine vorba de promovare şi comercializare. În mo­mentul în care aud de un astfel de târg îmi imaginez stan­duri şubrede din lemn pe care sunt aşezate într-un mod barbar sute de cărţi nevinovate şi pe care nu le cumpără nimeni. Poate am totuşi o imaginaţie prea bogată. Totuşi ideea unui bazar de cărţi are ceva din opulenţa rusească sau, mai mult decât atât, ceva din pieţele turceşti în care spaţiul e împânzit de persoane care ţipă pentru a-şi atrage cumpărătorii. Marfa e expusă într-un mod sistematic, cu obiectele strălucitoare şi colorate la vedere pentru a fura măcar o privire pe furiş vizitatorului care de cele mai multe ori rămâne la stadiul de voyeur. Părerea mea rămâne intransigentă: de ce să avem nevoie de târguri de carte când librăriile plesnesc de atâta carte?

Robert Moscaliuc