Dare de seamă despre Bucureşti
Presa culturală clujeană nu face obiectul acestei paranteze dintr-o raţiune foarte simplă: nenumăratele faţete fascinante ale Bucureştiului, ca şi reversul lor, îşi cer un mic spaţiu de expresie, exact cît perimetrul acestei rubrici.
Aşadar, harta Bucureştiului cultural, aşa cum mi-am configurat-o după trei saptămîni aici arată în felul următor: ceainăria-sală de lectură a Teatrului ACT; cinematograful Europa, unde am fost de trei ori să văd Mon meilleur ennemi şi unde mi-am dorit cu ardoare, în toate cele trei momente, să mai apară trei spectatori, conform politicii cinematografului, pentru a putea fi proiectată pelicula; unul dintre standurile de anticariat de la Universitate, unde Pacientul englez, ediţia cunoscută (şi extrem de prost legată) de la Univers, era pusă în teancul de carte rară şi avea un preţ care se apropia de 50 de lei; o parte (infimă, sper) din profesorii de la facultatea de Litere care nu folosesc morfemul pe în exprimarea academică (sau care folosesc sintagme precum genul adverbelor); cinema Eforie, unde s-a proiectat Faleze de nisip, film cu o istorie interesantă şi exemplu propice pentru modul cum funcţionează mecanismele cenzurii; festivalul anim’est. A venir: Festivalul Naţional de Teatru, Gaudeamus, Cum să devii o mamă evreică în zece lecţii la Teatrul Evreiesc de Stat şi alte întîmplări minunate pentru care am lăsat spaţiu alb în agendă.
Disclamer: Revista revistelor îşi va relua cursul, aşa cum se cere unei rubrici serioase şi cu dare de mînă. Şi, dacă ar putea vorbi, ea ar denunţa public capriciile autoarei, de care s-ar descotorosi bucuroasă în căutarea unei persoane cu valori mai stabile şi cu simţ acut al responsabilităţii.
Silvia Mitricioaei
