Interviu cu Alessandro Perissinotto

Alessandro Perissinotto este scriitor, traducator şi profesor la Universitatea din Torino. Printre operele publicate se află: L’anno che uccisero Rosetta, La canzone di Colombano, Treno 8017, Al mio giudice, Una piccola storia ignobile, L’ultima notte bianca şi L’orchestra del Titani. În limba româna a aparut în 2008, la editura Humanitas, în colecţia Raftul Denisei, în traducerea Gabrielei Lungu, romanul Al mio giudice Celei care ma judecă, premiat în 2005 cu premiul Grinzane Cavour.

Ioana Baciu: De ce şi pentru cine scriem? Ce declanseaza acest proces?

Alessandro Perissinotto: Dorinta de a scrie se naşte dintr-o nevoie comună tuturor oamenilor: nevoia de comunicare. Aceasta se manifestă uneori sub o formă specială: creaţia. Cine scrie nu se limitează doar la a comunica senzaţii sau fapte ce aparţin propriei sale experienţe, ci îşi extinde propriul univers asupra unor lumi ficţionale. Sub acest aspect, scriitorul diferă de compozitor sau de pictor doar prin mijloacele expresive alese.

IB: De exemplu, Dvs. cum şi de ce aţi scris prima carte?

AP: Am început să scriu pentru că imaginaţia mea dădea naştere în mod continuu unor poveşti, despre care am considerat că meritau să fie spuse.  Chiar şi azi, aproape zilnic, îmi vin în minte serii de întâmplări, noi aventuri: singurul meu regret este acela că nu voi reuşi niciodată să transform în romane toate ideile noi care îmi vin.

IB: Se spune ca lumea citeşte din ce în ce mai puţin. Dvs. ce părere aveţi?

AP: Cel puţin în Italia, se pare că statisticile dezmint aceasta opinie generală, confirmând faptul că în ultimii zece ani numărul celor care citesc (în mod serios) a crescut. E adevărat însă că adeseori filmele sau televiziunea invadează acel spaţiu care acum un timp aparţinea lecturii. Răbdare: filmele, seriile tv sau chiar romanele se nasc tocmai ca un răspuns la această nevoie de a trăi în mod virtual experienţe care în realitate nu ne sunt date. Din acest motiv nu îmi fac griji pentru concurenţă (cinematografia sau televiziunea): m-ar îngrijora în schimb un univers în care lumea să nu mai simtă nevoia de poveşti sau de imaginar.

IB: Cât de important este pentru un scriitor sa citească alţi autori?

AP: Scriitura şi lectura sunt îmbinate în mod involuntar: nu aş putea să îmi imaginez un scriitor care nu citeşte.

IB: Ce parere aveţi despre Postmodernism?

AP: Nu prea îmi plac definiţiile (precum Postmodernismul), pentru că treptat se golesc de semnificaţie. Mi se pare însă că cel mai relevant aspect  al postmodernismului este capacitatea acestuia de a produce artă şi literatură unind părţi ale experienţelor artistice precedente, lucru care îmi place şi mi se pare pozitiv deoarece e un mod de a ne regla conturile cu trecutul şi un mod de a ne propune originalitatea, fără însă a avea aroganţa de a ignora ceea ce a fost deja făcut.

IB: Dar despre conceptul de paradigmă? Credeţi că suntem condiţionaţi de epoca în care trăim (şi mai ales în ce măsură influenţează o paradigmă un scriitor?)

AP: Nu ştiu daca înţeleg foarte bine întrebarea, dar daca da, implică un raspuns atât de complex, încât ar ocupa un întreg volum. Cred oricum că dintotdeauna fiecare om a fost condiţionat de propria-i epocă, în acelaşi timp condiţionând-o şi plăsmuind-o la rândul său.

IB: Şi ca să încheiem… credeţi că există vreo legatură între semiotică şi romanul de tip poliţist? În afara de Dvs. (pentru că ştiu că aţi terminat Facultatea de Litere cu o teză axată pe semiotică), îmi vine în minte exemplul unui alt ilustru semiotician şi romancier italian, Umberto Eco şi numele unuia din romanele sale (care din unele puncte de vedere poate fi considerat poliţist), Numele trandafirului.

AP: Semiotica ne ajuta să vedem mai clar mecanismele narative şi dat fiind că romanul poliţist e un gen literar ce se bazează cu precădere pe „mecanisme”, este posibil ca semiotica şi literatura de acest gen să aibă o afinitate specială, dar nu aş băga mâna în foc.

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Independent în pandemie: BIS Teatru

Independent în pandemie: BIS Teatru

Independent în pandemie: Teatrul de Artă/ Reactor de creație și experiment

Independent în pandemie: Teatrul de Artă/ Reactor de creație și experiment

Despre dansul contemporan în Lockdown & Beyond. O discuție cu Oana Mureșan

Despre dansul contemporan în Lockdown & Beyond. O discuție cu Oana Mureșan

7apte F.A.Q. – Trei debutanți din 2020

7apte F.A.Q. – Trei debutanți din 2020

No Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.