Literatura română ca piaţă bursieră / Gabriela Adameşteanu
[Gabriela Adameşteanu, bibliografie esenţială:
Drumul egal al fiecărei zile, 1975, tradus în Franţa, Bulgaria
Dimineaţă pierdută, 1983, tradus în Franţa, Estonia, Israel, Bulgaria
Întâlnirea, 2003, tradus în Bulgaria, Ungaria]
Aria de răspîndire a traducerilor romanelor Gabrielei Adameşteanu este una dintre cele mai vaste, dacă avem în vedere scriitorii care fac obiectul acestui dosar. Avînd contracte cu edituri prestigioase precum Gallimard, dar şi traduceri numeroase în arealul ţărilor din fostul bloc comunist, Gabriela Adameşteanu s-ar putea declara mulţumită de vizibilitatea pe care o are peste hotare.
Însă, înainte de a manifesta entuziasm pentru situaţia aceasta, favorabilă în cele din urmă, perspectiva scriitoarei este una foarte lucidă: nici o literatură nu este compusă doar din fapte singulare; trebuie deci să vedem viaţa noastră literară ca pe un continuum, cu toate tarele sale. În toate interviurile pe care le acordă, Gabriela Adameşteanu subliniează diferenţele dintre imaginea pe care ne-am construit-o (despre felul în care ar trebui făcută cunoscută) literatura noastră şi realitatea ţărilor unde scriitorii noştri sînt traduşi.
Valoarea estetică a romaului Dimineaţă pierdută a fost recunoscută majoritar, aşa cum a fost recunoscută tehnica strălucită a traducătorului, Alain Paruit. Ca şi în cazul lui Dan Lungu, polifonia vocabularului argotic, care face deliciul lectorului român, este dificil de transpus într-o altă limbă. Deşi nu lipsesc nici la Gabriela Adameşteanu referinţele istorice încărcate, acestea nu reprezintă decît suprafaţa romanului.
Temele profunde ale acestuia se întîlnesc cu aşteptările occidentalilor într-un mod alterat de perceptele culturale, la rîndul lor diferite. Începutut unui articol al cărui obiect îl făcea Dimineaţă pierdută sună în felul următor: „România e ţara lui Dracula, iar scriitorii ei au fost multă vreme vampirizaţi de hidra sovietică.” („Lire”, noiembrie 2005). Dacă, la nivelul imagologiei, situaţia ţării noastre este aceasta, nu trebuie să ne mire mania cronicarilor străini de a găsi simboluri şi tehnici subversive chiar acolo unde ele nu au existat.
Trebuie să privim, în cazul Gabrielei Adameşteanu, nu doar spre ipostaza sa de scriitor care trebuie tradus, „exportat”. Ci şi spre activitatea pe care aceasta o înterprinde pentru promovarea culturii române. Preşedintă a Centrului PEN român, membră în juriul care a acordat în acest an Premiul Uniunii Latine lui Dumitru Ţepeneag, Gabriela Adameşteanu aduce serviciile sale literaturii române şi din postura sa de om de cultură responsabil.
Silvia Mitricioaei
