Volumul Playlist (pentru sfârșitul lumii) de Mihnea Blidariu a apărut recent la Editura Casa de pariuri literare. Detalii aici.
Nu de multe ori ne este dat să participăm la o lansare de carte ca la un eveniment. Cel mai adesea (şi pe cât se poate de trist), sfârşim prin a fi doar părtaşii unor discursuri plictisite, abandonate prin locuri comune, lungite, redundante, adormitoare. Ne trezim aşezaţi metodic în vreo sală pregătită anume, ori înghesuiţi printre rafturi, sufocaţi de atitudini pretins-elitiste şi de cuvinte potrivite special, în vederea menţinerii aparenţelor. Or într-o asemenea dominantă ce lasă să se întrevadă mult prea puţine nuanţe[1], lansarea romanului Playlist de Mihnea Blidariu[2] aduce cu sine o răsturnare mai mult decât binevenită. Trece dincolo de clişeu şi de convenţionalismul desuet, iese (la propriu) din spaţiul asociat în mod tradiţional cu manifestările de acest gen şi propune altceva. Mai precis, (aşa cum după-amiaza de 17 octombrie, petrecută în gangul de lângă librăria Book Corner, stă drept mărturie) după un mic speech introductiv degajat şi o explicaţie a autorului însuşi, publicul are parte de un concert excelent susţinut de Mihnea şi invitaţii săi: trupa Chilli Familli, Bogdan şi Titus de la Grimus şi Nick de la Luna Amară. Efectul produs a fost unul prea puternic pentru a-l mai pune acum în cuvinte, instrumentele au sunat (cum era şi de aşteptat) impecabil, vocile asemenea. Iar dacă unor persoane mai conservatoare, sau care nu au răsfoit încă romanul li s-ar putea părea o acţiune puţin deplasată, ar trebui să mă creadă pe cuvânt că nu a fost. Fiindcă Playlist, după cum i-o spune şi titlul, se formulează tocmai pe baza unor melodii (acele melodii care au fost atât de reuşit interpretate în cadrul concertului menţionat), melodii extinse într-o gamă largă, trecând prin Nine Inch Nails, The Knife, Marilyn Manson, The Cat Empire (ş.a.m.d.) şi care, cu o uşoară exagerare stilistică, aş spune că nu au structurat doar romanul, ci şi evenimentul ce i-a servit drept lansare. Fără vreo pretenţie abuziv-generalizatoare voi încheia în aceeaşi direcţie, folosindu-mă de una din piesele foarte nimerite în spaţiul concertului şi care a continuat să mă obsedeze: Travka – Cum te simţi? Cred că aplauzele publicului şi bisul cerut la sfârşit constituie cel mai bun răspuns. credit foto: Roxana Pop
Diana Mărculescu
[1] Nuanţe pe care Clujul le oferă, totuşi, în anumite grupări şi locaţii, aspect asupra căruia nu vom insista aici, pentru a evita o paranteză ce riscă să se extindă mai mult decât ar fi cazul.
[2] Da, acelaşi Mihnea Blidariu pe care îl ştim de la Luna Amară şi care a mai publicat până în prezent două volume de poezie.
1 Comment