Seducătorul din Bombay sau despre cum era să NU mai ajungem la Salman Rushdie

Echinox10 octombrie 2010

Nu demult primeam un email de la editura Polirom care, pe lângă tipicele oferte și promoții, anunța un eveniment mai neobișnuit: Salman Rushdie în București, pe 24 și 25 noiembrie. Nevenindu-mi să cred, primul impuls a fost acela de a căuta pe google ceva (orice) despre eveniment, bilete, organizare. Negăsind mare lucru am decis că cel mai sigur era să caut chiar pe siteul locației unde avea să aibă loc conferința din 24 – teatrul Odeon. Din câte se părea intrarea era liberă, lucru uimitor având în vedere importanța evenimentului. Am trimis chiar și un mail celor de la Odeon, just to be sure, iar câteva zile mai târziu răspunsul lor mi-a confirmat ceea ce deja găsisem și pe internet. Undă verde deci, din toate punctele de vedere. De câțiva ani încoace parcă am instituit o nouă tradiție și anume aceea de a porni, cel puțin o dată pe an, într-un safari palpitant (și nu lipsit de pericole) prin Capitală, la vânătoare de conferințe sau evenimente culturale. Iar anul acesta parcă găsisem peștișorul de aur: venirea lui Salman Rushdie coincidea cu centenarul lui Eugen Ionescu și cu târgul de carte Gau de Amus. Am pornit deci împreună cu o prietenă, incredibil de entuziasmate și de pline de speranțe, spre minunata noastră Capitală (și o spun chiar din suflet, frumos oraș…). Nu mai departe de Gara de Nord entuziasmul se evaporase (cu puțin ajutor din partea CFR, din cauza cărora am ajuns cu două ore mai târziu decât trebuia și cu un ajutor substanțial din partea galeriei Stelei cu care nu știu cum de am avut norocul de a nimeri în același vagon). La scurt timp după ce am pășit pe tărâmuri sudice, mi s-a făcut un dor incredibil de casă. În ziua conferinței am găsit teatrul orientându-ne pe o hartă încropită în grabă de sora mea – devenită în 3 ani bucureșteancă sadea. În fața teatrului ne-am lovit involuntar (și la propriu și la figurat) de un bodyguard care ne-a întrebat cât se poate de simplu: „Aveți invitații? Nu? Atunci va rugăm să așteptați, sărumâna! Poate reușiți să prindeți locuri în picoare.. după ce intră toți care au deja invitații”. Tot așteptând am aflat și noi că de dimineață puseseră „în vânzare” niște invitații (care, de fapt, nu costau nimic dar care la nici zece minute după ce s-a deschis casa de bilete se epuizaseră). După aproape două ore de așteptare (în care am trecut prin tot felul de stări, ultima fiind o sănătoasă resemnare), am reușit să intrăm și, după ce am trecut de detectorul de metale, am prins chiar niște locuri foarte bune pe scările de la balcon. După ce a început să vorbească Salman Rushdie, am pătruns efectiv într-o altă lume, una în care nu mai contau frigul și așteptarea și nervii, sau teribila organizare a conferinței și nici măcar prostiile debitate de către moderator. Am mai simțit acest gen de fascinație doar în prezența unor oameni care, pe lângă faptul că erau incredibil de talentați, erau și foarte pasionați de ceea ce făceau (București 2006: Evgeni Plushenko, București 2008: Orhan Pamuk, Antonio Tabucchi). Conferința a fost interactivă și multe din lucrurile noi pe care le-am aflat despre autorul britanic, le-am aflat datorită întrebărilor din public, la care acesta a răspuns în stilul său caracteristic. Cred că mai presus de orice altceva, Salman Rushdie este un personaj profund marcat de o calitate destul de rară (mai nou): simțul umorului. De fapt, definindu-și scriitura spunea că, în ciuda majorității celor care nu l-au citit și care au impresia că scriitura sa este complicată și plictisitoare, el scrie într-un mod simplu și amuzant, insistând pe importanța umorului. Întrebat dacă motivul pentru care a scris acest roman despre seducție și pasiune doar la această vârstă este faptul că abia acum a acumulat experiența și înțelepciunea necesare, Rushdie a izbucnit în râs și a spus simplu: „Yes!”. După câteva minute (timp în care a tot răspuns la întrebări de genul: „Care este supereroul dumneavoastră preferat?”) a exclamat: „Dar vai, ce public inteligent!..”. M-am contrazis mult cu prietena mea după aceea pe tema: a fost ironic sau nu?