Poate că ştiţi romanul acela al lui Mark Haddon, O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii. Romanul despre un băieţel care detestă culoarea galbenă şi care înţelege emoţiile umane în termeni de „feţe vesele” şi „feţe triste”. Care face o întreagă filosofie în jurul gurilor de canal şi a înlănţuirii maşinilor în trafic. Un roman ce ţine să disece fiecare expresie sau gest până la detaliile cele mai elementare, ce se scutură la un moment dat de cuvinte, pentru a-i lăsa loc, singure, imaginii.
Este ceea ce, în linii mari, se regăseşte şi în Lumea văzută de Simon, cu o mică schimbare de intrigă: nu se mai investighează condiţiile suspecte ale morţii unui câine, ci condiţiile (la fel de suspecte) în care se poate fabrica o poveste de dragoste. Mai ales când totul porneşte de la o premisă cât se poate de simplă: „cine are să ne mai spele vasele?”
Despre Simon trebuie spus că suferă de sindromul Asperger, iubeşte roşul şi albastrul, nu ştim să aibă vreo problemă cu galbenul, însă are una foarte particulară cu maroul. Mai are o predilecţie pentru formele circulare şi este mai exact
decât un ceas elveţian. Preferă echilibrul. Ori, echilibrul în exces, ştim prea bine, este dăunător. Aşa că, momentului când Sam, fratele mai mare al lui Simon, este părăsit de iubită, pe lângă destabilizarea universului artificial al lui Simon, îi datorăm şi inserarea unui anumit dinamism narativ. Pentru că edificiul trebuie acum reconstruit (‚edificiul’ neputând fi conceput decât în formulă de trei), ceea ce are să implice schiţe, ecuaţii, deconstruiri de ecuaţii, planificări de blind dates după tot tipicul clişeului, întârzieri şi dispariţii, ba chiar o tentativă de păcălire a ceasului. Ceea ce este însă remarcabil, e privirea detaşată cu care se potriveşte întregul proces, ludicul aproape excesiv (evitând astfel căderea în melodramă) şi mai mult decât toate, fixarea accentului pe latura propriu-zis vizuală, pe construcţia imaginii, de la forma simplă, abia conturată, până la potrivirea atentă a culorii şi luminozităţii.
Şi, de altfel, despre Lumea văzută de Simon pare necesar să spunem că este un film cât se poate de cromatic. Un film care, dacă nu prin poveste, măcar prin realizare are destul de multe şanse să prindă şi la copiii ceva mai mari.
–
Diana Mărculescu
–
–
–
–
–
–
–
No Comment